Titlu: Misterul Henri Pick
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Cristina Nan
Numar pagini: 276
ISBN: 978-606-43-0480-3

„Cititorii se regăsesc mereu într-un fel sau altul într-o carte. Cititul este o provocare complet egocentrică. Căutăm inconștient ceva în care să ne regăsim. Autorii pot scrie povești dintre cele mai bizare sau mai improbabile, și întotdeauna se vor găsi cititori care să spună: Incredibil, mi-ați povestit viața!”

Contrar prejudecăților, lectura nu este un act de generozitate intelectuală. E drept că ascultăm poveștile altora detașându-ne de propria poveste, dar de fapt ne îndepărtăm de noi pentru a ajunge tot în centrul propriei inimi. Avem, se pare, un creier narativ, căutăm cu ardoare o poveste nouă pentru a descoperi o altă definiție a noastră. Scriitorul francez David Foenkinos știe foarte bine acest lucru și transformă acest principiu egoist într-o istorisire fermecătoare despre marketing cultural, succes literar și...pizza. Misterul Henri Pick nu este doar romanul unui roman, este o reflectare ironică a voracității noastre livrești, dar ironia nu este una                          rău-intenționată, ci una luminoasă, comică, ce în mod paradoxal ne îndeamnă să citim și mai mult, și mai aprins, poate însă un pic, un pic mai... empatic.

Mândria de a fi refuzat, efectul fluturelui și o pizza Capricciosa, vă rog

Povestea începe cu amintirea unei alte povești. Primul capitol prezintă o idee îndrăzneață a autorului american Richard Brautigan, care în romanul The Abortion (1971) urmărește viața unui bibliotecar excentric ce aduna manuscrise refuzate. Această inițiativă ficțională a produs valuri de entuziasm, iar în 1990, în America, a apărut Biblioteca Brautigan, înființată de un cititor devotat. În lumea lui Foenkinos, în 1992, a apărut o replică a acestei biblioteci și în Franța, în orășelul Crozon, din Bretania, sub atenta coordonare a lui Jean-Pierre Gourvec. Acest bărbat mărunțel, modest, complet absorbit de lumea lui, care nu a părăsit niciodată orașul Crozon, angajează o asistentă neinițiată, căreia însă îi ghicește imediat afinitățile literare, chiar înainte ca ea să le fi descoperit. Aceasta e Magali (trebuie să știți despre ea că a citit pe nerăsuflate Amantul lui Marguerite Duras).

La Paris, într-un cu totul alt plan narativ, editura Grasset caută următoarea senzație literară, iar Delphine Despero e tânăra ambițioasă care se pare că a dat peste o mină de aur. Într-o relație tumultoasă cu romancierul Frédéric Koskas, Delphine încearcă să dea lovitura și să consoleze în același timp orgoliul rănit al prietenului ei, care a debutat cu textul Cada și care a făcut cunoștință de curând cu indiferența publicului. Tinerii fac o călătorie până în Bretania și descoperă în biblioteca lui Gourvec un manuscris neobișnuit: un roman senzațional, numit Ultimele ore ale unei povești de dragoste, o paralelă între o suferință intimă a autorului și agonia lui Pușkin. Este o carte uimitoare, uitată pe un raft prăfuit, care parcă cere să fie scoasă la lumină, dar cine este fericitul autor? HENRI PICK, pizzarul din Crozon, mort de câțiva ani, un bărbat destoinic, tăcut, despre care toată lumea își amintește ca fiind un om prozaic, pragmatic și fără prea multe fasoane artistice.

De aici începe o cascadă de farse și de presupuneri... Delphine o ia cu asalt pe văduva lui Henri Pick, Madeleine, îi dă viața peste cap, o face să-și schimbe părerea despre soțul ei ursuz, o aduce în fața camerelor, caută detalii biografice și dovezi secrete ale talentului pizzarului. În casa lui Henri Pick, apare de nicăieri o carte de Pușkin... o posibilă influență.

Romancierul ratat Gustave Horn devine un campion al refuzurilor editoriale și asta îl face ca peste noapte să vândă mii de exemplare ale textului său doar pentru că publicul e incitat de noua mitologie a geniului periferic. Gerard Misson, care deține o clătitărie în Crozon, este străbătut de un fior liric și asta... îi distruge căsnicia. Criticul scăpătat Rouche pornește o anchetă, convins fiind că Pick nu are cum să fie autorul real al acestui roman... ce descoperă e de domeniul... nazismului, al intrigilor polițiste și al flirtului la vârsta a doua. Nimeni nu scapă nevătămat din această explozie livrescă.

Adevărul însă e de negăsit și pare că nu interesează pe nimeni, deși toată lumea își propune să-l descopere. Noi, cititorii, vom avea onoarea să-l aflăm, dar fugitiv, în ultimele pagini, ceilalți însă, din Crozon sau din Paris... niciodată.

 Pactul ficțional

Ne mai amintim de idea lui Umberto Eco, ce afirma că atunci când acceptăm să citim o carte, ne supunem unui pact ficțional, ne prefacem că toate acele cuvinte spun un lucru aievea, oferim credibilitate acelei povești, măcar pentru câteva ore, oricât de flagrant ar încălca legile vieții cotidiene. David Foenkinos spune că lucrurile sunt mai intense de atât: cititorul nu mai este conștient de acest pact, editurile confecționează povești chiar în spatele poveștilor, fiecare carte pare că vine cu un roman suplimentar al... împrejurărilor. Cu toții suntem năuciți de acest conglomerat informațional: vrem să săpăm cât mai adânc în biografia noului autor care ne captează atenția, dar nu ne interesează adevărul, ci exotismul, rețeta succesului rapid și imprevizibil, vrem o răsturnare de situație frumos ambalată înainte să intrăm în librărie, vrem oameni de hârtie care să ne vândă o speranță la modă. Avem o circumstanță atenuantă și David Foenkinos ne iartă cu umor și cu indulgență: facem asta inconștient, de dragul poveștii.

• Plusuri

  O lectură ușoară, dar nu superficială; ironie, imaginație și substanță într-un dozaj perfect.

• Minusuri

  Madeleine te obligă să bei ceai cu aromă de caramel.

• Recomandari

  Pentru cititorii împătimiți, pentru amatorii de minciuni frumoase, pentru proprietarii de pizzerii, pentru cei care nu știu dacă să încerce noul roman al lui Foenkinos, Către frumusețe (începeți cu Henri Pick), pentru bibliotecari, pentru romancierii la început de drum, pentru editori, pentru toată lumea.