Titlu: Ochi de pisică
Autor: Margaret Atwood
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2020
Traducere: Virgil Stanciu
Numar pagini: 580
ISBN: 978-606-710-739-5

Ochi de pisică a stat pe noptiera mea multă vreme. Citisem Testamentele și Povestea Slujitoarei și pot să spun că Margaret Atwood este una dintre scriitoarele ale cărei cărți îmi vor atrage mereu interesul. Și totuși nu reușeam să citesc Ochi de pisică, era acolo, la distanță de un braț, cum spun englezii, dar ocoleam cartea, fără să înțeleg de ce. Până într-o zi, când a venit momentul să mă apuc de ea, mai mult dintr-un sentiment de vinovăție (mereu simt asta atunci când amân cărți) decât dintr-o dorință arzătoare de a o citi.

Am citit 100 de pagini, 150, 200, 250, am citit cartea până la final, în vreo săptămână. Răspunsul la întrebarea „de ce o evitasem luni de zile” nu era clar. Apoi, reflectând la această recenzie, mi-a dat seama de ceva interesant. Testamentele și Povestea Slujitoarei îmi plăcuseră atât de mult încât mi-a fost teamă că Ochi de pisică o să fie o dezamăgire. Mai ales că citisem textul de pe coperta cărții și mi se păruse o carte despre prezent, despre bullying-ul în sensul în care îl înțelegem azi, într-o societate care nu se mai teme să abordeze subiecte de acest tip și să condamne comportamente și tipare de gândire care erau tolerate și chiar validate cu doar câteva decenii în urmă. Și nu că un asemenea subiect ar fi fost lipsit de atractivitate pentru mine, ca cititor, doar că ceva din mine mai dorea o doză de fantastic atât de minunat creată de Margaret Atwood în celelalte cărți.

Ochi de pisică a fost o revelație. Margaret Atwood este o scriitoare mare și această carte este o nouă confirmare a calităților ei unice.

Personajul principal al cărții, Elaine este o pictoriță celebră, care stârnește interes și controverse. Dar, Elaine a fost și o fetiță, care, ani de zile, a trebuit să suporte abuzul emoțional al Cordeliei, prietena ei cea mai bună. În Canada anilor 1950, nu se vorbește despre bullying sau abuz emoțional. Pur si simplu, subiectul nu există în dezbaterea publică sau în conversațiile private. Se trece cu vederea, se ignoră. Victimele nu au nicio opțiune decât aceea de a tăcea.

Elaine nu se plânge părinţilor sau profesorilor, ci, dimpotrivă, se străduieşte să-i facă mereu pe plac Cordeliei, ajungând aproape să se înece într-un lac îngheţat pentru a-şi demonstra apartenenţa la grupul al cărei lider informal este aceasta. Odată cu trecerea anilor, rolurile se inversează parţial. Cea care abuzează emoțional devine ea însăși o victimă a unei boli psihice și a unor tulburări de personalitate, cea abuzată este pătrunsă de dorința de răzbunare, de emoții și reacții negative care îi vor afecta interacțiunile și relațiile cu cei din jur.

„În vocile lor disting ura, dar și nevoia. Au nevoie de mine ca să mă chinuie, dar eu nu mai am nevoie de ele. Îmi sunt indiferente. A apărut în străfundurile mele ceva dur și cristalin, un sâmbure de sticlă. Traversez strada și-mi văd de drum, mâncându-mi acadeaua.”

Acest paragraf este, probabil, una dintre cele mai frumoase și puternice descrieri ale cercului toxic al abuzului de orice fel. Ura, nevoia de validare a abuzatorului care transformă victima, îi îngheață reacțiile emoționale și o face să aleagă indiferența ca mecanism de apărare. Vindecarea (atât a abuzatorului, cât și a abuzatului) necesită timp, ajutor, motivație și multă iubire.

• Plusuri

  Stilul narativ puternic care face din cartea lui Margaret Atwood o adevărată bijuterie literară.

  O poveste care combină insight-urile psihologice cu descrieri de oameni și locuri, cu un portret în background al Canadei secolului al XX-lea.

• Recomandari

  O carte revelatoare despre abuz și consecințele lui, dar și despre vindecare, iubire și speranță.