Titlu: Locul în care a fost Paradisul
Autor: Carlos Franz
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Cecilia Policsek
Numar pagini: 224
ISBN: 978-606-609-249-4

„Clima umană... Am rămas la concluzia că temperatura medie aici e aceeași cu cea a unui corp uman. (...) Poate că acest infern e locul în care a fost paradisul”

Carlos Franz (1959) este autorul a patru romane premiate și recunoscute pe plan internațional, cât și al multor nuvele, eseuri și articole pentru ziare și jurnale latino-americane și spaniole. Locul în care a fost paradisul ajunge în anul 1996 finalist al Premiului Planeta pentru Roman în Argentina.

Povestea din cadrul romanului său pare să urmeze propriul traseu personal întrucât, asemeni personajului său principal, Anna, și el se trage dintr-un tată diplomat și mamă actriță, care divorțează și astfel copilul ajunge în custodia mamei, forțând o separare ce va duce mai apoi la o tragedie.

E ușor de imaginat de ce Franz a ales acest titlu pentru cartea sa deoarece încă din primele pagini ale romanului ni se deschide o lume luxuriantă, în care ploile torențiale sunt o prezență constantă ce amenință să macine și ultimele rămășițe ale Iquitos, oraș de apusă splendoare, ascuns în jungla amazoniană peruană.

Acțiunea este antrenată de o mână de personaje a căror dinamică amenință din nou cu distrugerea unui paradis, de data aceasta interpersonal. Anna e fiica majoră a Consulului din Iquitos, Julia e amanta și viitoarea soție acestuia iar Enrico refugiatul politic care distruge echilibru fragil ce planează asupra personajelor principale dar și echilibrul dintre forțele locale care îl văd ca pe un pion aflat în sarcina cartelelor de droguri și Consulul care dorește dintr-un motiv ascuns să îl protejeze.

Firul narativ este unul simplu și linear care urmărește conflictele dintre Anna și tatăl său, ale căror ramificații ajung să prindă ca într-o plasă de paianjen și restul personajelor. Dintr-o dragoste posesivă, obsesivă și o serie de ritualuri dezvoltate de cei doi în toți anii de pripegie ai tatălui și de vizite ale fiicei, se naște împotrivirea la schimbare. Îndârjirea cu care tânăra luptă să îi demonstreze Consulului că Julia nu este femeia pe care o credea și că nu merită să se amăgească cu iluzia stabilității într-un loc uitat de lume, în care ploaia transformă și topește totul în jur de la clădiri la destine, ajunge să o coste relația cu propriu tată și viața lui Enrico și a Juliei.

M-am așteptat la un tempo mai alert având în vedere că povestea este prezentată ca fiind înconjurată de mirosul putred al drogurilor și al morții. Deci mi-ar fi plăcut să simt că paginile emană un miros dulceag de mort sau o teroare tăcută care te însoțește treptat, dar n-a fost cazul. Prezența drogurilor este menționată singular, la început, atunci când Anna și consulul se duc să îl recupereze pe Enrico de la poliția de frontieră, în timp ce moartea seceră pe rând personajele, într-un mod firesc și previzibil. Și poate tocmai asta știrbește din farmecul romanului – sentimentul că știi ce o să se întâmple și că poți anticipa cursul acțiunii.

Singurul lucru care nu ajunge să se piardă sau să se dilueze în căldura tropicală înnăbușitoare și în ploile nesfărșite este caracterul personajelor. Anna, cu încăpățânarea ei de a scăpa din lumea mamei sale și modul în care se agață de Consul și de amintirea zilelor trecute în care formau o echipă iar femeile erau tranzitorii, Julia, cu voința de neînduplecat și ascuțitul instinct de conservare, Consulul și dorul neostoit de ducă și Enrico mânat de cauze politice și de o libertate pe care nu ar sacrifica-o nicicând pentru o femeie sau o copilă.

În concluzie,, cartea lui Carlos Franz descrie un paradis decăzut care își așteaptă îngerii să i se alăture o dată ce vor mușca împreună din mărul cunoașterii absolute, pentru că în cele din urmă adevărul dureros e cel care îi dezbină.

• Plusuri

  Personajele puternice care își creează o imagine puternică în mintea cititorului.

• Minusuri

  Acțiunea tărăgănată care lasă pe alocuri impresia că de fapt nu s-ar întâmpla nimic și că totul e o descriere și un dialog despre nimic.

• Recomandari

  Celor care-și doresc un roman ușurel pentru o după-amiază de duminică dar care nu țin morțis să primească și un happy-end la pachet ci mai degrabă o lecție de viață despre cum orice acțiune are și o consecință pe măsură.