Titlu: Testamentul lui Seneca
Autor: Pedro Galvez
Rating:
Editura: ALLFA
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Coman Lupu
Numar pagini: 309
ISBN: 978-973-724-180-1

Pe coperta patru a romanului Testamentul lui Seneca ni se spune că Pedro Galvez a studiat antropologia, economia, ziaristica, sociologia şi politologia. Fără îndoială în cursurile sale a dat de câteva ori peste Seneca, însă orice cititor s-ar întreba cum poate cineva care nu l-a studiat pe filosof să scrie un roman despre el. Surprinzător, romanul a izvorât dintr-o pasiune a autorului, pentru Roma Antică în general şi pentru Nero, Agripina şi Seneca în mod special. De altfel, Galvez a publicat mai întâi un roman despre Nero, iar cel despre care vă povestesc acum a apărut la sugestia editorului său, din câte am înţeles răsfoind web-ul spaniol. La acesta s-a adăugat un roman despre Agripina şi iată, avem o trilogie despre Roma Antică.

Însă cât de mult contează interesul atunci când scrii un roman despre o personalitate a trecutului? Aparent mult, pentru că Galvez recunoaşte că a dedicat mulţi ani studierii celor trei. Întrebarea care mai rămâne este dacă interesul este de ajuns fără talent, iar în ceea ce îl priveşte pe Galvez, răspunsul la întrebare ar trebui să fie celelalte 5 romane pe care le-a mai publicat.

Tehnica pe care o alege autorul este aceea de a îl umaniza pe filosoful antic. Îl dă jos de pe orice piedestal a fost pus vreodată şi îl aduce între cititori. Rezultatul nu este neapărat o lipsă de respect, pe care Galvez cu siguranţă i-l poartă lui Seneca, însă o "frivolizare" excesivă, care îl transformă în unele momente un personaj destul de comic.

Găsim în Testamentul lui Seneca mare parte din viaţa filosofului, pe care o rememorează, dar şi câteva din intrigile politice care ar fi stat la baza cumplitei transformări a lui Nero. Trebuie reţinut însă că foarte multe informaţii oficiale nu există, iar mulţi experţi tind să fie de acord cu părerile denigratoare la adresa lui Seneca. Drept urmare, se prea poate ca bună parte din roman să fie imaginaţia autoruli.

Nu am putut să nu mă întreb dacă nu cumva respectul lui Galvez se datorează mai mult scrierilor lui Seneca decât omului însuşi. Iar din moment ce prea multe informaţii nu avea de unde să adune, mă întreb dacă nu cumva autorul a încercat să imagineze omul care i-ar fi plăcut să scrie acele lucruri. Spun asta pentru că de câteva ori iese la suprafaţă ipocrizia pentru care este cunoscut romanul, de a nu fi trăit conform principiilor stoice pe care le propovăduia, asta în pofida scopului declarat de către Galvez, de a îmblânzi această imagine.

Ce este clar este faptul că autorul a fost de-a dreptul fascinat de schimbarea pe care a vrut să o facă Seneca. Pe la 60 de ani, sătul de a face mereu ceea ce i se spune, în special de către Nero, chinuit de excesele şi stilul său de viaţă, dar şi de ceea ce făcuse şi ajunsese împăratul, Seneca decide că vrea să studieze filosofia la Atena. Un drum care, deşi ar fi trebuit să îl ducă spre o libertate deplină, a fost începutul drumului sau spre moarte.

Am rămas complet nedumerită însă de schimbarea completă a titlului. Dacă în spaniolă romanul se numeşte "El maestro del emperador" (Învăţătorul/ maestrul împăratului) titlul în română induce puţin în eroare, concentrând atenţia într-o singură direcţie. De fapt, aşa cum îmi dau eu seama, intenţia autorului era de a construi o imagine, lucru care se face urmărind cu atenţie întregul roman.