Titlu: Ultima pictură a Sarei de Vos
Autor: Dominic Smith
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2002
Traducere: Daniela Preda
Numar pagini: 366
ISBN: 9786060063353

Sunt o țintă ușoară pentru tot ce înseamnă artă îmbinată cu istorie și un strop de ficțiune. Poate e din cauză că trecutul mi se pare mai atrăgător decât prezentul sau viitorul, poate că e din cauză ca e fix, deja scris și închis posibilităților ca un dans perfecționat de-a lungul anilor și învățat pe de rost, ca o sumă exactă de pași pe care îi execuți din instinct și nu pentru că le ții șirul în minte, asemeni amintirilor pe care le-ai rulat pe ecranul minții de atâtea ori.

Așa e și romanul de față, o înșiruire de întâmplări care decupează pași din trecut și îi așază într-un dans care își închide bucla în prezent. Dar poate că o comparație mai bună vine fix din lumea pe care o descrie, cea a artei.

Asemeni construcției unui tablou, Dominic Smith întinde primul strat pe pânză, cel mai opac și cel peste care vor fi puse celelalte cu detaliile lor minuțioase, ilustrându-l cu povestea de bază, cea a Sarei de Vos, prima femeie pictor admisă în ghilda Sfântului Luca din Olanda. Apoi peste el trasează întâmplarea care îi va aduce față în față pe Ellie Shipley, falsificator de ocazie și istoric de artă și pe Marty de Groot, nefericitul proprietar al originalului și anume falsul realizat după opera olandezei, ca în final detaliile să fie date de timpul prezent și reverberațiile pe care acel gest nebunesc din tinerețe le are la senectute.

Cele trei planuri se întrepătrund cu ușurință pentru că toate sunt marcate într-o măsură mai mică sau mai mare de nefericire. Sara care își ascunde talentul în umbra soțului - pictor de asemenea -, care își pierde singurul copil în fața ciumei, eveniment ce ajunge să atârne ca o piatră de moară de gâtul ambilor părinți și care-l forțează pe soțul artistei să aleagă calea lașității și să o abandoneze atunci când creditorii și închisoarea le băteau la ușă. Apoi e Ellie care dezvoltă o pasiune pentru pictorițele Epocii de Aur din pictura olandeză într-atât încât le dedică teza de doctorat ca un fel de răzbunare pentru propria soartă în care condiția de femeie îi pune piedici în recunoașterea talentului și aptitudinilor.

Orice ar face se simte invizibilă și înfrântă, sentimente care o mână spre gestul care-i va schimba viața pentru totdeauna. Și cel din urmă e Marty de Groot, posesorul tabloului original, lăsat moștenire de familie pentru mai bine de 300 de ani, un altfel de piatră de moară pe care dă vina pentru cariera mediocră de avocat specializat în patente, pentru faptul că soția sa nu poate avea copii sau pentru viața searbădă pe care o duce.

La marginea pădurii, tabloul atribuit Sarei, pare să rupă monotonia cu care cei trei se confruntă și să îi scoată învingători în cele din urmă pentru că pictorița își descoperă talentul latent și produce o operă care domină privitorul prin magnetismul și tristețea sfâșietoare pe care le emană, Marty e mânat de un sentiment de răzbunare atunci când află că tabloul aflat deasupra patului său este un fals, lucru ce-l scoate din amorțeală și care-i dă un impuls suficient de puternic încât să încerce să descopere cine l-a tras pe sfoară. Cursă după răufăcător îl animă și îl face să se îndrăgostească de tânăra Shipley care descoperă o altă lume, iluzorie, prin intermediul lui și a cărei trezire la realitate o face să adopte mai apoi un stil de viață moral până la rigiditate.

Ce mi-a plăcut mie din toată cartea asta? Povestea Sarei mi se pare cea mai interesantă pentru că mi-a amintit de cărțile citite despre Artemisia Gentileschi, o altă primă femeie admisă în Academia de artă de la Florența, mediu dominat până atunci de bărbați. Apoi ar fi povestea falsului și cum a fost făcut, grija pentru detalii, metodele în sine. Iar ultimul loc pe podium îl ocupă relația dintre Marty și Ellie în tinerețe, felul în care granițele dintre ei devin confuze și se estompează, felul în care sunt demontate preconcepții, lumea New Yorkului la final de ani 50.

Și mai e un fir comun care cred eu că leagă aceste trei perioade istorice și personajele care le populează și anume reziliența, curajul de a o lua de la capăt, de a înfrunta dificultățile și de a merge mai departe. Sara s-ar fi putut lăsa în voia sorții atunci când ghilda îi întorce spatele și creditorii îi bat la ușă, Ellie ar fi putut abandona pictura atunci când, adolescentă fiind, îi este subminat pentru prima dată talentul, iar Marty și-ar fi putut vedea de viață liniștit atunci când află cine l-a furat și i-a copiat tabloul și să lase poliția să se ocupe de caz.

Așa că la final vă dau cu o temă de gândire – voi ca urmare a cărui eveniment ați dezvoltat reziliență?

• Plusuri

  Scormonitul istoriei după femei remarcabile, întrepătrunderea planurile care imprimă acțiunii un ritm constant care te angrenează în lectura.

• Minusuri

  Cartea mi-a lăsat cumva un sentiment de nefinisat, ca și cum ar mai fi fost ceva de zis și nu s-a zis. Poate mi-am dorit mai multe detalii din viața Sarei chiar dacă acestea nu aparțineau realității sau poate că povestea în sine se simte ca o schiță căreia îi lipsesc detaliile de finețe.

• Recomandari

  Pasionaților de ficțiune istorică și artă.