Titlu: Sora lui Freud
Autor: Goce Smilevski
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Octavian Blenchea
Numar pagini: 264
ISBN: 978-973-462-893-3

„- Trezește-te, am auzit vocea Klarei în noapte. E liniște.
Era înțelegerea noastră încă din primele zile în Cuib – dacă una din noi se trezește într-un moment de liniște, urma s-o trezească pe cealaltă. M-am ridicat și m-am apropiat de Klara. Stăteam lângă fereastra deschisă uitându-ne prin întuneric către parc. Era o noapte de vară, iar în jurul nostru licărea o tăcere caldă. M-am întors către Klara, își ținea ochii închiși. I-am închis și eu și am respirat în liniștea care se lăsase. Într-o cameră îndepărtată s-a auzit un țipăt – a zburat prin spațiu și s-a stins în depărtare. Un râs febril i-a succedat, alături de un plâns sec, pași grei ca niște copite au început să măsoare podeaua camerei de sus, iar din camera vecină răzbăteau lovituri în pereți, din partea cealaltă bombăneli, de altundeva ajungeau până la noi cuvinte neclare cerând ajutor, cuvinte de mulțumire, cuvinte de indignare, cuvinte implorând eliberarea, din altă parte voci omenești sunând a susur de apă, a răget de animal, a ciripit de pasăre, voci șuierând ca vântul printre crengi și voci bubuind ca o piatră care izbește altă piatră.”

Povestea din romanul Sora lui Freud se conturează pe măsură ce este citită, începutul cărții reușind să inducă ușor în eroare cititorul. Dacă din primele capitole cititorul ar putea întrevedea încă una din cărțile despre holocaust, în capitolele ce urmează va descoperi că, de fapt, are în față o biografie destul de elaborată a familiei marelui psihanalist, privită din perspectiva Adolfinei, sora lui Sigmund Freud. Conflictele dintre membrii familiei sunt analizate dintr-un unghi mai special, povestitorul insinuându-se în personajul acesta parcă dintr-o pornire empatică.

Drama deportării într-unul din lagărele de exterminare a evreilor, a surorilor marelui psihanalist, este doar un pretext pentru ca aceasta să-și rememoreze întreaga viață. Dar, așa cum este și normal pentru cei născuți în familia unui geniu, umbra fratelui ei o apasă, o copleșește, astfel că atunci când ajunge în lagăr – în parte din cauza fratelui ei – prima oară va trebui să și-l exorcizeze din suflet, abia pe urmă putând să facă o analiză lucidă a ceea ce a reprezentat viața ei alături de el, iar mai apoi singură. „Toate-s vechi și nouă toate”, spune Eminescu, iar acest truism este valabil și pentru romanul Sora lui Freud. Dramele nu ocolesc pe nimeni, tragedia se învârte în jurul oricărui om. Deși dramele prin care trece Adolfina nu sunt diferite de altele pe care le descoperim în sumedenia de romane scrise vreodată, ele atrag suficient de tare încât să îl facă pe cititor să nu închidă cartea decât abia după ce a citit și ultima pagină. Pe de o parte este curiozitatea legată de sora unei mare personalități a vremii, pe de altă parte însă, este pur și simplu atracția pe care o simțim față de tragedie.

Acuratețea istorică a faptelor descrise în roman pălește în fața profundității cu care este analizat drumul sinuos pe care îl parcurge viața personajului de care Goce Smilevski a hotărât să-și lege firul epic. A fost sau nu Adolfina îndrăgostită de Sigmund? A tratat-o Sigmund pe Adolfina preferențial în comparație cu celelalte surori? S-a îndrăgostit Sigmund de una sau alta dintre femeile pomenite de autor în carte? Și-a abandonat el surorile în favoarea servitorilor și a rudelor soției? A avut un cancer care i-a provocat muțenia în ultima parte a vieții? Toate aceste lucruri sunt, practic, irelevante atunci când sunt analizate de Adolfina. Singurul lucru relevant este în ce măsură acestea au reprezentat un catalizator pentru o dramă sau alta, pentru o analiză sau alta ori pentru o reflecție sau alta.

Tristețea care transpare din acest roman este viscerală. Nimic nu te va face să plângi, dar totul te va face să ai impresia că tocmai ai plâns. Cred că imensa tristețe a întregii tragedii evreiești din cel de-al Doilea Război Mondial, întreaga nefericire a societății tributare unor reguli de o rigiditate crudă din perioada interbelică, dar și sărăcia, atât materială, cât și sufletească a comunităților închise care formau la acea vreme marea parte a societății, sunt cuprinse în acest roman prin doar câteva reflecții asupra unei vieți mici și cvasi-insignifiante, cea a surorii lui Sigmund Freud. Lipsa de semnificație și micimea acestei vieți este înțeleasă în special prin faptul că ea nu poate fi raportată decât la întreaga lume, deschisă de rana războiului, sau la puternica personalitate pe care fratele ei a avut-o.

La această micime contribuie, pe lângă lume și frate, și mama Adolfinei. Este absolut incredibil cum o mamă își poate trata propriul copil în felul în care doamna Freud și-a tratat copiii, pe toți, mai puțin pe Sigmund. Indiferent de cât de capabil este unul dintre copii, ceilalți nu pot deveni o simplă umplutură în viață, încercări nereușite și nemerituoase. Și totuși, această femeie, cu o personalitate la fel de puternică precum cea a lui Sigmund Freud, reușește să-și arate disprețul față de surorile Freud cu un calm și o naturalețe care șochează.

Spre sfârșit, tristețea este însă compensată, într-o oarecare măsură, de un sentiment de detașare, venit la pachet cu – sau, poate, determinat de – o iertare totală, o resemnare care are la bază o profundă înțelegere a mecanismului vieții.

• Plusuri

  Deși este un roman foarte trist, nu vorbim de o tragedie în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă de analiză – din perspectivă socială, psihologică, dar și pur personală – a unor procese care, până la urmă, fac parte din viața fiecăruia dintre noi. După cum spuneam, evenimentele în sine au o relevanță mai mică. Ceea ce desprinde fiecare din ele – în cazul acesta Adolfina, sora lui Sigmund Freud – este mult mai important și mai încărcat de înțeles.

• Recomandari

  Sora lui Freud este un roman trist, dar nu lacrimogen. Este doar profund analitic și incapabil să prezinte vreo parte hilară sau fericită a vieții. Îl recomand celor care apreciază romanele psihologice, cu analize profunde.