Titlu: Davaiștii
Autor: Irvine Welsh
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Carmen Toader
Numar pagini: 640
ISBN: 978-973-46-3334-0

„Deci hai să ne distrăm şi să ne căim pentru toate păcatele deodată; din câte ştiu, magazinu universal al păcatelor n-are nicio casierie expres pentru obiecte puţine!”
(Sick Boy)

Cumpără titlul în engleză

Într-un eseu mai vechi, Salman Rushdie, de discernământul căruia nu mă îndoiam, spunea că Trainspotting este un titlu în spatele căruia nu se ascunde nicio semnificaţie, un mister gratuit, un termen rupt de conţinutul primului roman al lui Irvine Welsh, menit pur şi simplu să te facă să dai pagină după pagină în căutarea vreunei conexiuni revelatoare. Ecranizarea romanului, în regia lui Danny Boyle, devenise de câţiva ani un film-cult pentru mine, aşa încât m-au întristat observaţiile tăioase ale lui Rushdie (ce trecea în revistă alte câteva romane din spaţiul britanic care ar fi aruncat praf în ochii publicului). Descoperind că, pe lângă sensul de inventariere a numerelor locomotivelor care trec pe lângă tine, trainspotting înseamnă şi a fi preocupat în cele mai mărunte detalii de un subiect considerat de majoritatea lumii neinteresant, titlul a început totuşi să mi se pară justificat, iar interesul pentru film s-a transferat, în parte, asupra scriitorului.

Davaiştii (Skagboys, apărut în original în 2012) este un prequel al lui Trainspotting, dezvoltat din notiţele lui Welsh din timpul elaborării primului său roman. Într-un interviu pentru BBC - http://www.bbc.co.uk/news/uk-scotland-17810848 - , autorul mărturisea că o parte însemnată din prequel a existat de la începutul anilor ’90, ca material amorf, neintegrabil în naraţiunea publicată în 1993. Mai în glumă, mai în serios, Welsh s-a gândit că materialul trebuie distrus în eventualitatea unei morţi premature; cu acest gând, noul roman s-a conturat rapid, depăşind dimensiunile poveştii iniţiale.

La ieşirea din adolescenţă, Renton, Sick Boy, Spud şi Begbie nimeresc în contextul social fără speranţă al Scoţiei anilor ’80. Partidul Conservator condus de Margaret Thatcher respinge propunerea de instaurare a Parlamentului din Edinburgh, rata şomajului depăşeşte orice precedent, majoritatea joburilor devin temporare, iar absolvenţii de liceu sau de studii superioare se pomenesc cu o cantitate aparent nelimitată de timp liber. Dependenţa de droguri care urma să capete proporţii greu de anticipat în deceniul următor este pusă pe seama acestei situaţii politice şi sociale, în cadrul câtorva capitole non-ficţionale. Pe de altă parte, Renton, intelectualul printre protagonişti, explică la un moment dat: „Caracteristica principală a scoţienilor e că sunt traumatizaţi [...]. Pentru noi să te droghezi nu-i o distracţie şi nici măcar un drept al omului. E un mod di a trăi, o filosofie politică. Rabbie Burns spunea: whisky-ul şi libertatea merg mână-n mână.”

De obicei mă feresc de răsturnarea cronologică a unui prequel, mi se pare o tentativă greu de scos la capăt în mod veridic. În cazul de faţă, vocile puţin mai echilibrate din Davaiştii pot fi puse pe seama faptului că personajele sunt încă la etapa testării „recreative” a heroinei sau pe socoteala maturizării autorului însuşi, care mărturiseşte că, odată cu acest volum, a devenit mult mai preocupat de cauze decât de efecte.

Renton frecventează cursurile Universităţii din Aberdeen, merge în excursie prin Europa, se îndrăgosteşte, trădează; Spud ar da oricând un film cu Stallone pe Vrăjitorul din Oz (ecranizarea din 1939; dar cred că nu i-ar displăcea nici filmul din 2013) şi se gândeşte să se poarte mai nasol cu fetele, pentru a avea mai multe şanse la o relaţie; Sick Boy şi Begbie... se pare că au fost dereglaţi cam dintotdeauna. Aceştia patru gravitează în jurul lui Johnny Swanney a.k.a. Lebădoiul Alb, care se transformă dintr-un amic oarecare în dealerul cât de cât omenos; iar în jurul lor se învârt diverşi colegi de şcoală în căutarea mărfii unice.

Aspectul puţin deranjant al ediţiei de la Polirom este traducerea limbajului argotic folosit de Welsh în textele ficţionale. N-aş putea spune că m-am apucat să caut termeni mai nimeriţi; întâlnind însă, de exemplu, cuvântul „fitbal”, m-am gândit în primă instanţă la vreo adaptare a fotbalului pentru sălile de fitness („fodbal”, poate, ar fi fost mai sugestiv). Dacă vă încumetaţi să citiţi/ghiciţi în original, foarte bine; dacă nu, se putea şi mai rău.

• Plusuri

  Da, unele personaje sunt foarte cool; nu, asta nu înseamnă că romanele lui Welsh îndeamnă la consumul de stupefiante. Majoritatea capitolelor sunt narate la persoana I de câte un personaj nu neapărat central; astfel, câteva episoade se suprapun, în viziuni ale căror diferenţe produc un comic delicat (şi, în general, delicată mi s-a părut toată cartea asta despre o generaţie la prima vedere lipsită de un asemenea atribut).

• Recomandari

  Celor interesaţi de abordarea ficţională a consumului de droguri; celor care vor să afle mai multe despre personajele din Trainspotting (1993; ecranizarea: 1996), dintre care unele apar şi în romanele Glue (2001) şi Porno (2002).