Titlu: Pata violetă
Autor: Dan Miron
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 416
ISBN: 978-973-46-3480-4

Descrierea romanului Pata violetă promitea o lectură captivantă, cu o construcție de povestire în ramă, în care povești din epoci diferite se împletesc pentru a da naștere unei intrigi captivante. Cartea debutează cu prezentarea Luciei, o bloggeriță de critică literară care începe să primească o serie de scrisori de la un admirator secret. Astfel, descoperă că istoriile familiei din care provine ea s-a intersectat de-a lungul anilor cu cea a lui într-o poveste similară celebrelor familii rivale Montague și Capulet. Corespondența unilaterală evoluează, M ajungând să îi trimită în scurt timp Luciei capitole din romanul sau. Acesta îl are ca protagonist pe Natanael, fratele lui Iuda, apostolul lui Iisus. Natanael începe o cursă pentru aflarea motivelor ce l-au determinat pe fratele lui să îl trădeze pe Iisus și pentru a descoperi dacă sinuciderea acestuia a fost reală sau a fost de fapt un complot bine organizat.

Mă așteptam la un thriller captivant, cu nuanțe psihologice și istorice, la un roman care te ține în suspans și te obligă să citești neîntrerupt, fără să te poți opri până nu ajungi la ultima pagină. Scenariul este într-adevăr interesant alcătuit, poveștile alternează în mod armonios, iar firele narative se dezvoltă în mai multe direcții decât bănuiești la început. Însă la capitolul suspans, se simte foarte clar o anumită lipsă. De-a lungul întregului roman aștepți mereu să se întâmple în sfârșit ceva cu adevărat surprinzător, aștepți să fii uimit și cucerit în totalitate. Iar acel ceva nu vine. Așadar, din punctul acesta de vedere, cartea poate dezamăgi, întrucât nu se ridica la nivelul premisei de la care pornește și nu aduce nimic nou sau remarcabil.

Așa cum spuneam, există mult mai multe fire narative. Pe lângă poveștile Luciei, a străbunicilor ei și ai lui M. și a lui Natanael, despre care știm din start că le vom parcurge, descoperim și capitole care tratează viața altor personaje. Autorul prezintă istoria lui Iuda, a lui Veniamin - unchiul lui Iuda și al lui Natanael, a Mariei Magdalena și a fascinantei surori a acesteia, Iudita, a apostolului Simon Petru (cunoscut și ca Sfântul Petru) și a apostolului Ioan Marcu, autorul Evangheliei după Petru. Suntem purtați și prin perioada comunismului, încă de la începuturile acesteia și până la revoluția din ’89, dar și prin România anilor ’90, când societatea se străduia să se desprindă de trecut și să își construiască un viitor nou, clădit pe model occidental. Avem parte și de o privire aruncată asupra organizațiilor secrete și asupra operațiunilor de spionaj din perioada comunismului și descoperim mecanisme interne ce au rămas până în ziua de astăzi în ceață, mai mult sub forma unor legende urbane decât a unor amintiri reale sau taine dezvăluite. Per ansamblu, romanul oferă o viziune amplă, o gamă largă de tablouri, majoritatea acestora fiind foarte complex redate.

Nu este prima lectură în care descopăr că personajele secundare sunt mult mai interesante decât protagoniștii. În timp ce Lucia mi s-a părut o prezența searbădă, lipsită de orice farmec și calități care să o facă plăcută, Iudita a fost un personaj fascinant, o împletire de înțelepciune, viclenie, siguranță și senzualitate. De asemenea, Natanael pare genul de personaj naiv, căruia nici măcar anii, succesul sau experiență nu îi aduc mai multă înțelepciune și nu îl scăpa de aerul de băiețel pierdut, însă Veniamin este exact opusul: un bărbat puternic, cu un talent instinctiv de a mirosi în ce direcție se mișcă lucrurile, conștient de consecințele fiecărui pas pe care îl face și de implicațiile fiecărui gest. Povestea lui M. este îndeajuns de detaliată, însă personal, nu i-am găsit nici o însușire care să mă facă să îl privesc altfel decât cu indiferență. Pe de altă parte însă, în doar câteva capitole, Ioan Marcu mi-a câștigat simpatia și m-a făcut curioasă să aflu în ce mod va evolua istoria lui. Există așadar un contrast destul de mare între protagoniști și personajele secundare, iar prin comparație, acestea din urmă se clasează mult deasupra personajelor principale în preferințele mele. În timp ce protagoniștii m-au lăsat rece sau chiar au avut momente în care m-au plictisit sau m-au impresionat în mod neplăcut, majoritatea personajelor secundare mi s-au părut foarte vii, cu caractere interesante, personalități care atrag atenția și te fac să îți dorești să afli totul despre ele.

Un aspect destul de derutant este stilul celor două personaje din prezent: Lucia și M. Acesta oscilează de la un limbaj pretențios, greoi și încărcat de detalii inutile, de fraze afectate și artificiale la un stil ușor, ce se vrea a fi foarte lejer și familiar, însă care se simte cumva forțat și lipsit de naturalețe. Este ca și cum autorul ar fi fost indecis asupra vocilor celor doi protagoniști. Sau ca și cum însăși personajele nu și-ar fi definitivat încă stilurile, în ciudă faptului că ambele ar trebui să fie inteligente, cultivate, în strânsă legătură cu literatura și având deci, stiluri foarte bine finisate.

• Plusuri

  Construcția interesantă a romanului, senzația de puzzle care ți se dezvăluie treptat, alternanța armonioasă a poveștilor și realismul acestora, în special al celor petrecute în era comunismului și în perioada lui Iisus.

• Minusuri

  Imaginea protagoniștilor este fadă, mai ales prin comparația cu portretele personajelor secundare, mult mai fermecătoare.
  Lipsa suspansului și a aspectelor care să surprindă cu adevărat cititorul.

• Recomandari

  Cititorilor interesați de modul în care niște povești cu teme atât de diferite se pot îmbina și celor care citesc cu plăcere romane istorice sau sunt cuceriți de o saga de familie în care vendetele și rivalitățile se întind de-a lungul mai multor decenii.