Titlu: Zi după zi
Autor: David Levithan
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Lidia Grădinaru
Numar pagini: 316
ISBN: 978-973-707-932-9

„La început mă gândesc că încă dorm, că visez. Deschid ochii și aș putea să fiu în camera oricărei fete – o cameră în care trăiește de mult timp, cu păpuși Madame Alexander care împart spațiul cu creioane pentru conturul ochilor și reviste de modă. Sunt sigur că e doar un truc din lumea viselor, când îmi accesez identitatea și constat că cea care apare e Rhiannon. Am mai avut visul acesta? Nu cred. Dar, într-un fel, are sens. Dacă ea înseamnă gândul, speranța, preocuparea din fiecare clipă a mea din starea de veghe, de ce n-ar pune stăpânire și pe orele mele de somn?”

Cumpără titlul în engleză

Cartea lui David Levithan descrie un fenomen de o improbabilitate maximă: un suflet rătăcitor, care nu poate sălășlui mai mult de o zi în corpul unui om. Așa încât, în fiecare dimineață, o altă persoană își va ceda trupul pentru ca acest suflet să aibă parte de încă o zi de viață. „În fiecare zi sunt altcineva. Sunt eu însumi – știu că sunt eu însumi – dar sunt și altcineva. Întotdeauna a fost așa.”

La prima vedere, subiectul pare numai bun pentru o poveste siropoasă de dragoste. Abordat ceva mai în profunzime însă, el devine o adevărată provocare. Cum se integrează respectivul suflet în societatea din care face parte trupul? De unde știe pe cine să salute și de cine să se ferească? De unde știe că ceea ce face va fi privit ca fiind normal de către cunoscuți? Și multe alte probleme… Și apoi, o problemă care are potențialul de a revolta o seamă de oameni: nicio regulă nu spune că acest suflet trebuie să se trezească în fiecare dimineață neapărat într-un trup de bărbat – respectiv de băiat, pentru că vârsta lui este de aproximativ 6 000 de zile, adică în jur de 16 ani – sau neapărat într-unul de fată. Pur și simplu, într-o zi e fată, în două sau trei zile băiat, apoi iar fată câteva zile, însă niciodată – NICIODATĂ – nu se trezește de două ori în același trup. Dar Levithan găsește soluții pentru fiecare din aceste provocări. „Informația există. Mă trezesc, deschid ochii, înțeleg că e o nouă dimineață, un loc nou. Intervine apoi prompt biografia, un dar de bun venit de la partea ne-eu a minții.” Cu alte cuvinte, A – acesta este numele pe care și l-a ales sufletul – poate „accesa” memoria trupului pe care îl posedă.

Apoi apare întrebarea: bine, și cum concepi o poveste de dragoste într-un asemenea haos? Pentru că A se poate îndrăgosti ușor, e drept, dar persoana de care se îndrăgostește, cum îi poate răspunde, chiar dacă dragostea e reciprocă? Ei bine, pentru autor, sufletul este cel ce se îndrăgostește și iubește. Indiferent de trupul în care se află, sufletul va iubi aceeași persoană – care, decide din nou autorul, este fată. Această problemă fiind rezolvată, apare cea de-a doua: cum poate fata iubită să înțeleagă, să accepte și eventual să vibreze la o astfel de dragoste? Și la această întrebare are autorul răspuns: cu puțin noroc și cu o grămadă de perseverență.

Deși faptul că încarnarea asta zilnică are loc întotdeauna la mică distanță de cea din ziua precedentă, îi permite să evolueze în această perseverență, acest lucru devine, câteodată, un impediment. Pentru că, după ce A reușește să o facă pe Rhiannon să îl creadă, după ce „relația” lor prinde un oarecare contur, ea este foarte repede pusă în primejdie de planurile părinților unuia dintre adolescenții în trupul căruia se trezește într-o dimineață: toată familia trebuie să plece chiar în acea zi la o nuntă, la o distanță foarte mare de locul în care locuiește Rhiannon, ceea ce ar fi făcut ca A să se trezească a doua zi într-un trup aflat la o considerabilă distanță de ea. Iar ca să nu plece, A trebuie să-și încalce propriile reguli. Pentru că supraviețuirea într-un asemenea amalgam de ființe nu poate să iasă bine la capăt decât dacă sunt urmate anumite reguli: regula numărul 1 – nu te implica. Regula e bazată pe o logică implacabilă: „Mă aflu aici pentru o zi. Nu pot rezolva problemele sentimentale ale nimănui. Nu trebuie să schimb viața nimănui.”

Evident, un asemenea fenomen trebuie pus într-un anumit context. Cine sunt părinții lui A? Un suflet are părinți? „Habar n-am. Aș crede că am, dar nu am pe cine să întreb. Nu cunosc pe nimeni ca mine.”, răspunde el atunci când este întrebat despre acest lucru. Apoi urmează o scurtă poveste despre cum, copil fiind, trezindu-se zilnic în alt corp, inițial credea că toți ceilalți sunt la fel ca el, dar apoi a înțeles adevărul, pentru că părinții îl puneau în pat să doarmă, pentru ca a doua zi să reia ce a întrerupt seara. Iar când el încerca să le spună că așa ceva nu se va întâmpla niciodată, ei nu îl credeau.

Dincolo de problemele pe care o asemenea istorisire le ridică, romanul lui David Levithan este total imprevizibil. Este foarte greu să prevezi unele lucruri care, până la urmă, s-ar putea întâmpla în orice fel. Dar este imposibil să prevezi evenimentele atunci când fenomenul îți este relevat în doze mici, suficient cât să înțelegi ce se întâmplă atunci, dar să nu îți poți imagina ce s-ar putea întâmpla în continuare. Așa încât, reușește să șocheze cu unele lucruri: „Dimineața următoare mă trezesc în aceeași cameră. În același corp. Nu-mi vine să cred. Nu înțeleg. După atâția ani!” Iar dacă unele lucruri mai pot fi prevăzute, finalul este, în mod absolut, o capodoperă. Neviciat de tendințele actuale ale literaturii de gen, complet original, finalul poveștii, soluția pe care o adoptă A și Rhiannon pentru a rezolva dilema dragostei lor, este stupefiantă.

Zi după zi este, cred cea mai bună carte pentru adolescenți pe care am citit-o până acum. Abundența elementelor inedite pe care le pune în joc David Levithan mă determină să spun asta.

• Plusuri

  După cum spuneam, cred că Zi după zi este cel mai bun roman pentru adolescenți din câte am citit până acum. Îl recomandă imprevizibilul, personajele – și sunt foarte multe personaje, toate diferite, toate asemănătoare, după necesitate – și provocarea pe care o reprezintă fenomenul ales de autor ca subiect.

• Recomandari

  Deși este oarecum SF, nu știu în ce măsură aș recomanda Zi după zi fanilor acestui gen. Cred că mai degrabă e pentru fanii romanelor de dragoste. Și, cu siguranță, este pentru adolescenți, deși nici adulții nu cred că l-ar da la o parte.