Titlu: Supraviețuitor
Autor: Chuck Palahniuk
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Dan Croitoru
Numar pagini: 297
ISBN: 978-973-46-1470-7

Un idol superstar versus un servitor psihopat

Totul ar trebui să înceapă cu o numărătoare inversă și prăbușirea unui avion – marca unei sinucideri în forță pentru o celebritate religioasă - de fapt acesta este începutul sfârșitului și modul în care Chuck Palahniuk alege să își deschidă romanul intitulat, în mod aparent paradoxal, Supraviețuitor. Scriitor nihilist și geniu al detaliilor din sfere ale banalului, morbidului, scabrosului și răului uman în genere, Palahniuk reușește să creeze, și de această data, un roman plin de neprevăzut și care provoacă cititorul să strângă din dinți și să își înfrâneze imaginația pentru a nu-și îmbolnăvi stomacul, făcând-o însă într-un mod surprinzător de literar.

Subiectul este unul complicat, ce dezvăluie, pe măsură ce paginile numerotate invers curg, drama unui personaj cu o viață complet bizară, pe care alege să o povestească din perspectiva subiectivă a persoanei întâi, înregistrând-o pe ”banda” cutiei negre a avionului pe care îl deturnase pentru a se sinucide. ”Dacă ascultați, aflați că tocmai ați dat peste povestea tuturor dezastrelor” spune ”eroul” nostru chiar din primele fraze, pentru a suscita interesul, care va fi menținut viu de-a lungul narațiunii pentru că cititorul este provocat să pună cap la cap o sumedenie de informații, pentru a pătrunde în psihicul protagonistului, pentru a încerca să ofere un sens acțiunilor prezentate.

Ultimul supraviețuitor al sectei Credincioșilor (cel puțin, pentru cea mai mare parte a poveștii), o sectă cu practici învechite și chiar anti-umanitare, personajul principal este un tânăr rămas cu traume profunde din copilăria dominată de fanatismul religios al familei și comunității, care își petrece viața lucrând ca servitor ”multifuncțional” pentru niște parveniți, iar în timpul liber distrându-se cu un hotline pentru sinucigași, pe care îi încurajează să comită acest act extrem. Banal, deprimat, cu accente de psihopat, personajul principal își trăiește viața în rutină până în momentul în care o cunoaște, la cimitir, pe Fertility, sora clarvăzătoare (aici romanul capătă tente fanteziste, prin personajul feminin care are viziuni cu dezastre) a unui băiat pe care îl convinsese să se sinucidă. Mai mult, în momentul în care se crede că este ultimul supraviețuitor din secta lui, toți ceilalți sinucigându-se la rândul lor pentru că așa le cerea religia întru obținerea Izbăvirii, el devine proprietatea unui impresar care îl transformă într-un superstar religios. Toate acestea și multe altele sunt dezvăluite cu măiestria scriiturii lugubre, dar obsedant de realist-cinice a lui Palahniuk, care se depășește pe sine în modul de a detalia până și cele mai mediocre gesturi.

Supraviețuitor este genul de roman în care nimic nu este în plus, stângaci, întâmplător, pentru că fiecare scenă are mii de subînțelesuri ce pot fi revelate abia după ce ai terminat de citit și ultima pagină. Personajul este de un absurd aproape clinic, tocmai pentru că este atât de normal, dar atât de diferit, victimă a unei societăți consumeriste din care nici religia nu scapă – Tender Branson, personajul nostru mesianic, ajunge un idol al mass-media, ”scriind” mici Biblii la minut, prezentând emisiuni de ispășire și extaz ”sacru” pentru a-și izbăvi fanii. Însă ironia sorții este aceea că el este cel care are nevoie, în final, de izbăvire.

Chuck Palahniuk descrie cu o luciditate înspăimântătoare dedesubturile strălucirii celebrității, păstrându-și talentul de a săpa adânc în spectrul negativ al psihicului uman, al societății ca un mecanism putred, al sinelui ca motivație pentru autodistrugere. Dacă în FightClub transformă schizofrenia în artă, în Bântuiții creionează tabloul artistului-demon capabil de automutilare pentru succes, în acest roman atinge alte puncte sensibile ale contemporaneității – superficialitatea și exilul duse la extrem, în aceleași nuanțe de negru întunecat, apăsător. Este un roman care trebuie bifat pe lista literaturii postmoderne, dar pe care trebuie să îl citești detașat, cu nervii ”tari”, lipsit de orice fel de sensibilitate – ca să poți aprecia în totalitate genialitatea unei imaginații bolnav de realiste, fără a fi afectat.