Titlu: Câinii
Autor: Allan Stratton
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Luminiţa Gavrilă
Numar pagini: 272
ISBN: 978-606-719-547-7

Am tradus pentru editura Trei anul trecut un roman polițist cu un subiect foarte sensibil pentru mine, și anume violența domestică de orice fel, indiferent că este îndreptată împotriva soțului/soției sau a copiilor. Acolo era vorba despre un băiețel de numai cinci ani care moare într-un accident de mașină și despre o femeie care a dus o viață de coșmar din cauza unui soț extrem de abuziv. În romanul de față, Câinii, este vorba despre o femeie care fuge departe de un soț extrem de gelos și abuziv, un monstru, mai bine zis, împreună cu băiețelul ei, Cameron, cu ajutorul căruia, prin frânturi de amintiri, facem cunoștință cu psihopatul care îi este tată.

Iar într-o zi cei doi se stabilesc într-o casă ceva mai izolată dar liniștită. În aparență. Căci casa ascunde un secret teribil: nevasta fostului proprietar a fugit într-o zi, sătulă de abuzurile soțului, împreună cu un amant, abandonându-și băiețelul în brațele monstrului care-i era tată. Iar bietul băiețel numai viață liniștită nu va duce, mai ales din cauză că tatăl său își cumpără o haită de câini extrem de agresivi, în colții cărora va sfârși în cele din urmă. Cel puțin asta e varianta oficială, cea pe care o află Cameron de la colegii de școală și din diverse alte surse.

Cameron este un copil ceva mai special, unul care parcă atrage necazurile fără a se strădui prea tare. Și știu foarte bine și motivele, că doar am fost și eu de vârsta lui și cunosc foarte bine ce răi și cruzi pot fi copiii unii cu ceilalți (nu spun că eu am fost vreo ușă de biserică, ba dimpotrivă). Iar când Cameron începe să audă în crucea nopții lătrături de câini furioși, iar mama sa, care deja și-a găsit o pereche (un tip chiar de treabă, să știți, contrar prejudecăților în vigoare), începe să creadă că băiatul ei are halucinații și vorbește cu prieteni nevăzuți, e clar că la mijloc e ceva putred. Și nici faptul că vede „fantoma” unui băiețel îmbrăcat exact ca băiețelul ce fusese sfâșiat de câini cu multă vreme în urmă, nu-l ajută prea tare (știa cum fusese îmbrăcat băiețelul după ce descoperise niște poze în pivnița casei).

Oare Cameron a dat peste un prieten invizibil și a început s-o ia razna, ori e altceva la mijloc? Și ce-i cu câinii aceia? Oare ar fi cazul să-și sune tatăl pe care nu l-a mai văzut de cinci ani? Și mama sa chiar a avut motive așa de întemeiate să fugă de acesta? O fi fost doar spre binele băiețelului? Și de ce se tem mulți din colegii săi de casa în care s-a mutat, casa cu câinii?

Am zis că asemăn acest roman cu cel polițist apărut tot la editura Trei (este vorba despre Te las să pleci, de Clare Mackintosh, despre care s-a discutat și la o întâlnire a clubului de lectură Nordic Noir) din cauza temei principale pe care o tratează ambele povești: violența domestică. O chestie prea des întâlnită din păcate, ce are ca rezultat nu numai destrămarea familiilor, ci și un efect pe termen lung, extrem de nociv: ce văd copiii în familie vor face și ei la rândul lor, pentru că, nu-i așa?, părinții sunt exemple, modele de urmat. Copiii sunt ființe extrem de fragile, iar dacă te numești om și te-ai decis să faci un copil, trebuie să-ți dai și viața pentru el. Trebuie să-l protejezi, să-l aperi, să-l educi, pentru ca și el la rândul său să facă aceleași lucruri.

Cameron este un copil cu psihic extrem de puternic dacă reușește să treacă întreg peste tot ce i se întâmplă. Autorul spune într-un interviu aflat la sfârșitul volumului că a creat personajul după sine însuși, că și el a avut un tată violent, exact cum este tatăl lui Cameron. Mai trebuie să ne mirăm că băiețelul își găsește un prieten imaginar (știu, și eu mi-am zis că este un clișeu obositor, prea des folosit de producătorii de filme, numai că aici lucrurile evoluează un pic altfel) atunci când se trezește mereu pe fugă și nu apucă să-și facă prieteni noi printre colegii de școală? Și e un lucru rău că prietenul său imaginar nu este absolut deloc entitatea răuvoitoare cu care ne-am obișnuit din unele filme? Și mama sa trebuie considerată o martiră, pentru că a fugit de un soț abuziv în speranța că, poate, va reuși să-și protejeze copilul? (Răspunsul la ultima întrebare: DA!)

• Plusuri

  O poveste despre abuz, despre sacrificiu, despre puterea de-a merge mai departe chiar și după traume îngrozitoare. O poveste despre prietenie și despre modul în care copiii reușesc să-și creeze o bulă a lor, care să-i ajute să treacă peste niște suferințe care ar lăsa și un adult cu sechele. Bonus: finalul este mai mult decât înduioșător.

• Minusuri

  Modul în care a imaginat autorul povestea nu este extraordinar de inventiv, însă e mai mult decât satisfăcător. Dar cam atât, satisfăcător, nu genial. Poate răutatea colegilor lui Cameron, de care parcă m-am dezobișnuit, deși știu că așa este și-n viața reală, iar autorul nu exagerează cu absolut nimic. Dar tot a reușit să mă revolte și să mă enerveze de câteva ori.

• Recomandari

  Tuturor celor care consideră că violența, chiar și verbală, este o soluție pentru rezolvarea problemelor. Celor care vor să citească o poveste foarte frumoasă, crudă în anumite privințe, dar absolut înduioșătoare în alte momente.