Titlu: Sentința de la miezul nopții
Autor: Harryet Tyce
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2022
Traducere: Dana-Ligia Ilin
Numar pagini: 336
ISBN: 978-606-33-9359-3

O cursă inteligentă, rapidă, cu întorsături de situație și un final extrem de neașteptat; o lectură pe care am dat-o gata dintr-o singură repriză: Sentința de la miezul nopții a fost primul (dar cu siguranță nu ultimul) meu contact cu Harriet Tyce, o surpriză literară în ceea ce privește genul thriller pe care n-am văzut-o venind!

Mi-a plăcut enorm acest roman, și spun asta deoarece sunt mare fan al cărților thriller, motiv pentru care, cel puțin în ultima vreme, destul de puține titluri au reușit să mă convingă că, într-adevăr, merita. Însă romanul lui Harriet Tyce a fost exact ce trebuie: alert, tensionat, dinamic, ușor de citit, o poveste în care lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, iar trecutul își face simțită prezența în forme din ce în ce mai violente și de-a dreptul șocante. Un final neașteptat, situații înșelătoare, personaje duplicitare și un secret întunecat. Cât de departe ești dispus să mergi pentru a-ți căuta răzbunarea? Și care este prețul pe care l-ai plăti atunci când simți că nu mai ai nimic de pierdut?

Pe parcursul lecturii, am simțit că nu are rost să fac presupuneri privitoare la direcția în care se va îndrepta acțiunea. Pur și simplu m-am lăsat purtat de val în acest thriller genial în care întorsăturile de situație deveniseră ceva absolut natural, iar dozarea misterului nu a făcut decât să potențeze curiozitatea mea.

Orice încercări de a ghici detalii despre victime, despre identitatea lor, au dat greș. E în regulă, deoarece pentru mine asta înseamnă un thriller grozav: un thriller care, la sfârșit, să îți răcească sângele în vene și să-ți dea impresia că, într-adevăr, autorul și-a cam bătut joc de tine – la modul bun, bineînțeles.  O poveste sumbră, întunecată, a cărei cadru de desfășurare alternează între trecut și prezent, între ceea ce a fost și ceea ce se vrea a fi: o mască pe care personajele o poartă pentru a putea accepta situații din trecut – amintiri care nu le-au părăsit niciodată și care, în urma unui factor declanșator, își exacerbează efectul asupra celor două personaje – Tess și Sylvia.

Povestea începe prin prezentarea „locului crimei”: o petrecere fastuoasă a unui cuplu care vrea să-și reînnoiască jurămintele. Ah, să nu uităm, bineînțeles – pentru această petrecere, Tess și-a setat două obiective majore: să-și reînnoiască jurămintele, cât și să clarifice un episod care s-a întâmplat în adolescență (sentimentul de vinovăție este mult prea greu de suportat). Totuși, petrecerea se transformă într-o baie de sânge, iar două persoane își găsesc sfârșitul într-un mod de-a dreptul greu de digerat. Dar ce s-a întâmplat? Cine a murit? De ce? În orice caz, pare puțin probabil să fi fost un simplu accident.

Tess și Sylvia au fost implicate într-un caz de crimă, ca martori la tribunal, ceea ce a schimbat viața unei tinere. Acum, Tess vrea ca Sylvia să îi facă o mică favoare: să reia legătura cu această fată, deoarece simte că anumite lucruri trebuie puse la punct înainte de a fi prea târziu (Tess este diagnosticată cu o formă de tumoră). Dar Sylvia, de-a lungul timpului, a reușit să inhibe, să șteargă acele amintiri dureroase din trecutul ei, mergând mai departe și urcând pe scări corporative – nu vrea să „dezgroape morți”, lucru care i-ar putea ruina cariera pentru care a muncit atât de mult timp.

Tess nu se lasă, iar toxicitatea ei reiese tocmai din felul în care aduce în discuție boala pe care o are pentru a obține un avantaj asupra celorlalți. Ea pretinde că n-ar putea să-și găsească odihna dacă, în sfârșit, lucrurile nu ar fi puse la punct. Sentința de la miezul nopții, dincolo de a fi un thriller foarte bun, este și o lectură deosebit de profundă. Indiferent de forma estetică pe care ar fi luat-o abordarea unei prietenii toxice, chiar mi-a plăcut că Harriet Tyce a mizat și pe acest aspect. Nu am să spun mai multe despre dinamica evolutivă a cărții, despre direcția în care au luat-o lucrurile, dar pot doar să vă mai dezvălui că, într-adevăr, la un moment dat totul devine atât de hazardat și nebunesc încât ai impresia că te uiți la un film dat pe repede înainte. Autoarea este o povestitoare talentată care știe cum să dozeze corespunzător misterul și tensiunea, ceea ce îl ține pe cititor captivat până la final.

Oh, da, finalul, concluzia! Pentru mine, un thriller bun este unul care fie îmi oferă un argument care să fie credibil, viabil, care să justifice într-adevăr crima (sau accidentul, în esență), fie unul care pur și simplu dă totul peste cap și care se dovedește că doar s-a jucat cu mintea mea. Romanul lui Harryet Tyce, Sentința de la miezul nopții, le-a avut pe amândouă, pe lângă alte puncte forte. Recomand cu toată încrederea!

Text scris de Andrei Cioată.

• Plusuri

  Situații tensionate, o prietenie toxică, ritmul alert, direcția în care a luat-o lectura. Chiar mi-a plăcut absolut tot la această carte, și spun asta din perspectiva unui cititor înrăit al cărților thriller. De asemenea, sfârșitul mi s-a părut nu doar convingător, ci și bine gândit, conturat de-a lungul lecturii. O lectură captivantă și imprevizibilă!

• Minusuri

  Cred că mi-ar fi plăcut dacă acest roman ar fi fost puțin mai lung. Implicit, am rămas cu impresia că anumite situații, acțiuni, gânduri nu au fost îndeajuns de bine justificate, iar asta se traduce printr-o lipsă de încredere a cititorului în personaje și în alegerile făcute de acestea.

• Recomandari

  Dacă ești în căutarea unui thriller bun, alert, care să nu te solicite, rapid, ușor de citit, dar care în același timp să nu fie superficial, banal, atunci cu siguranță acesta este titlul pe care îl cauți. Reiterez faptul că pentru mine genul thriller va fi întotdeauna zona de confort și, de-a lungul timpului, am citit zeci de cărți care se recomandau a fi „thrillere”, însă puține dintre ele ar putea fi comparate cu romanul lui Harryet Tyce.