Titlu: Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri
Autor: Varujan Vosganian
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 440
ISBN: 978-973-46-3833-8

Şase povestiri insolite, în care se regăsesc faţete ale realului şi magicului, ale prezentului şi trecutului, în care o simbolistică elaborată curge sub o realitate sordidă.

După Cartea şoaptelor, se ştie că Varujan Vosganian este un povestitor de cursă lungă, avînd şi gust pentru amploare, şi atenţie la detalii. Povestirile din acest volum accentuează aspectul liric, necesar unui discurs ce se adresează laturii emoţionale şi senzoriale. Fiecare povestire din volum are un twist care suspendă logica şi duce cititorul la graniţa dintre realitate (banală, sordidă sau seacă) şi visare, magie. Acestea din urmă nu înseamnă doar o lume roz, de emoţii pozitive sau pace, ci conţin şi tuşe absurde, macabre sau respingătoare.

Judecata de Apoi a statuilor prezintă experienţa lui Petrache, paznic şi îngrijitor la un muzeu. Viaţa lui, din banală şi măruntă, devine fantastică după ce observă că „ceva se petrece” în oraş: tramvaiele, statuile, cablurile sunt altfel, trăiesc. Apar detalii neobişnuite care te îndeamnă să crezi fie că Petrache are halucinaţii, fie că realitatea e distorsionată. Ambiguitatea şi suspansul sunt construite impecabil, iar emoţia unei scene romantice (pe o macara, deasupra oraşului) dintre Petrache şi Aurica este frumos dozată.

Următoarea piesă, o nuvelă, dozează mai confuz suspansul şi relaţiile dintre personaje. Iacob, fiul lui Zevedei, eroul prozei omonime, este un intrus în realitatea oamenilor, venit dintr-o lume a Vocilor care ştiu tot, dar nu simt nimic. În realitatea contemporană, Cosmina, o tînără doctoriţă îl secondează pe mentorul ei, un chirurg cu un obicei neobişnuit, acela de a da cu banul pentru viaţa celor operaţi, şi o filosofie elaborată a acestui obicei. În naraţiune apare şi bunicul Cosminei, victimă a sistemlui torţionar comunist, care încearcă să-şi adune amintirile în faţa unui martor mai tînăr. Povestea e complicată de un plan de semnificaţii mistice (pe lîngă istoria lui Iacob, apar sugestii simbolice precum motanul negru, ghepardul, trecerea dintr-o lume în alta) şi, în ansamblu, încărcată şi confuză.

Cînd lumea era întreagă este o povestire naturalistă, care aduce în prim-plan, destinul lui Coltuc, un om fără membre, cerşetor cu o pasiune pentru lectură, o soră frumoasă şi o viaţă chinuită. Este o lectură bizară, frisonantă, în care lirismul are rădăcini în urîţenie, brutalitate şi durere. Din punctul meu de vedere, este cea mai reuşită povestire din colecţie.

Dincolo de lumea de dincolo continuă descrierea naturalistă a lumii: viaţa de la groapa de gunoi, portrete de marginali, uitaţi de lume, tipologii de sfinţi şi înţelepţi mizeri, un soi de umanism al excluşilor şi, în plus, o serie de simboluri biblice pe care cititorul le poate lua ca atare sau ignora.

Legătura de leuştean aduce faţă în faţă doi participanţi la evenimentele din 1990: un miner vine să-i înapoieze medalionul unei studente pe care o agresase atunci. Sunt doi oameni care se întîlnesc şi încearcă să înţeleagă şi să ierte.

Nuvela care dă şi titlul volumului are amploare atît ca poveste în sine, cît şi ca intenţie stilistică. Jocul celor o sută de frunze urmăreşte destinele lui Tili, Maca, Jenică şi Luca, prieteni din copilărie, inventatori de jocuri şi poveşti. Efectul straniu este dat de contrastul dintre inocenţa fiecărui personaj şi sfîrşitul brutal. Ei sunt, în felul lor, figuri ciudate în lumea în care trăiesc, şi par sortiţi să dispară. Simbolic, mesajul înţeles de mine este următorul: fiecare dintre noi, cu gîndurile, speranţele şi magia sa, unic şi diferit, este sortit să dispară. Pe scurt, este vorba despre o nuvelă-poezie, care din păcate pierde din elan în favoarea amplitudinii. Altfel, există portrete bine conturate şi momente de graţie, precum este acela în care nepoata cîrciumarului Coropciuc citeşte fără a şti să citească.

În toate povestirile din volum se remarcă alunecarea în fantastic, în stilul clasic în care neobişnuitul sau magia se inserează printre evenimentele vieţii cotidiene. Există un plan de semnificaţie care pune istoriile individuale şi marea istorie faţă în faţă, la fel ca în Cartea şoaptelor, şi dă un sens experienţelor prin care trec personajele. Astfel, nici cel mai rafinat cititor (de sensuri) nu va fi dezamăgit.

• Plusuri

  Cîteva fire narative interesante într-o proză lirică.
  Imaginaţie, provocare şi o simbolistică inteligentă.

• Minusuri

  Două povestiri sunt ample fără justificare. Există momente previzibile şi personaje intelectualizate.

• Recomandari

  Recomand cartea celor interesaţi de literatura română contemporană, care au şi un interes pentru realismul magic şi nu s-au săturat (de parcă te poţi sătura) de proze în stilul lui Marquez.