Titlu: Convorbiri telefonice
Autor: Roberto Bolaño
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Dan Munteanu Colán
Numar pagini: 224
ISBN: 978-973-102-360-1

Să ne imaginăm actul literaturii, a scrie – a citi, ca pe o conversaţie telefonică. Îl luăm pe Roberto Bolaño pentru următoarele rânduri: „Cehov, Kafka, Borges şi Carver: chintesenţa operei lor se află la temelia acestor naraţiuni.” La celălalt capăt al firului găsim într-adevăr un Kafka mai cald, un Carver mai plin de culoare, o naraţiune împărţită în trei părţi ce tratează de astă dată raportul realitate-ficţiune-artă.

Cu un motto din Cehov, „Cine poate înţelege groaza mea mai bine decât dumneavoastră?”, autorul poziţionează deja cititorul pe treptele ficţiunii sale. Fie că sunt scriitori eşuaţi, oameni prinşi în plictisul vieţii lor, avizi de acţiune, sau femei frustrate, în căutarea fericirii, cu toţii privesc Tăcerea din spatele existenţei, Tăcere care marchează finalurile povestirilor lui Bolaño.

În prima parte a cărţii, Convorbiri telefonice, cele mai multe personaje sunt scriitori dornici de succes, indinspensabili societăţii, dar lipsiţi de simţ artistic. Ca un Dedalus ce visează să zboare de astă dată pe culmile succesului, ironic, cineva a uitat să-i înzestreze cu perechea mult visată de aripi. Ştim că adeseori scriitori sunt identificaţi cu creaţia lor, dar Bolaño pare a ne întreba ce se ascunde la celălat capăt, dincolo de acest a scrie? Oameni lamentabili, temători, capabili de orice, oameni cu alte nevoi, care iubesc, care sunt părăsiţi, care trădează sau sunt trădaţi.

Următoarea secţiune, intitulată Detectivii, se îndepărtează de soarta scriitorilor, focalizându-se pe asasini, pe violenţa din Chile, pe concepţia lui Bolaño conform căreia poezia şi criminalitatea sunt interconectate. Indivizii trăiesc cu teama de a nu-şi pierde viaţa, dornici în acelaşi timp de acţiune, mai centraţi pe închipuiri, pe ceea ce li se sugerează, decât pe realitatea imediată.

Viaţa Annei Moore, reprezintă în linii mari viaţa sentimentală, ascunsă, a fiecărei femei descrisă în această ultimă secţiune. Clara, Anna, Sofia sau Joanna – toate sunt ,,înclinate spre nebunie” (Clara, 165), dornice iniţial de a iubi şi de a fi iubite, visătoare, dar care o dată cu trecerea timpului, cu amanţii ce trec şi vin prin vieţile lor, cu instabilitatea adusă de timp, rămân în final îngheţate şi singure: „Acum eşti îngheţată, îngheţată ca o moartă, şi n-ai pe nimeni.” (Colegi de celulă, 159)

La fel ca în Carver sau în Kafka, nu acţiunea sau cuvintele prozei primează aici, ci tăcerea din spatele ei, lucrurile nescrise, nespuse, neauzite, dar care sunt prezente la tot pasul şi care pun stăpânire pe aceste vieţi.

[Vreau cartea Convorbiri telefonice]

• Plusuri

  tensiunea creată dintre ceea ce se scrie şi ceea ce nu este exprimat, stilul antrenant;

• Recomandari

  celor ce iubesc cărţile lui Kafka, Cehov, Carver, celor ce visează să devină scriitori, justiţiari sau celor ce visează la o dragoste absolută.