Cronicile Marţiene
Autor: Ray Bradbury
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 272
ISBN: 973-102-002-0
Când am început să citesc prima oară poezii eram nerăbdătoare să împărtăşesc tuturor în aşa-numitele comentarii ceea ce pricepusem eu. Înfloream frazele de mai mare dragul şi mergeam cu imaginaţia de multe ori dincolo de punctul în care se oprise autorul. Mai târziu am învăţat să le citesc şi să tac. Nu mai ajungeam în vârful care se deschidea în faţa ochilor uimiţi. Pricepeam mai mult şi începusem să îmi înţeleg condiţia de cititor.
Cam acelaşi lucru mi-a venit să fac după ce am terminat ultimele rânduri din Cronici Marţiene. Cum să recenzez un întreg volum de poezii? Să mă apuc să povestesc despre ce e vorba, aşa cum ne întreba pe la facultate unul dintre profesori? Nu prea ar avea sens. Tematica nu-i specială: acelaşi conflict între umanitate şi alte civilizaţii, cu finalul evident al distrugerii celei marţiene. Plictisitor, ar spune unii... dar aşa cum fiecare poezie de dragoste, de exemplu, e unică, şi despre acest sentiment vor curge în continuare râuri de cerneală atâta timp cât va dăinui omul, la fel există motive sf despre care se va scrie mereu şi niciodată la fel.
Cronicile Martiene
Autor: Ray Bradbury
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 272
ISBN: 973-102-002-0
Când am început să citesc prima oară poezii eram nerăbdătoare să împărtăşesc tuturor în aşa-numitele comentarii ceea ce pricepusem eu. Înfloream frazele de mai mare dragul şi mergeam cu imaginaţia de multe ori dincolo de punctul în care se oprise autorul. Mai târziu am învăţat să le citesc şi să tac. Nu mai ajungeam în vârful care se deschidea în faţa ochilor uimiţi. Pricepeam mai mult şi începusem să îmi înţeleg condiţia de cititor.
Cam acelaşi lucru mi-a venit să fac după ce am terminat ultimele rânduri din Cronici Marţiene. Cum să recenzez un întreg volum de poezii? Să mă apuc să povestesc despre ce e vorba, aşa cum ne întreba pe la facultate unul dintre profesori? Nu prea ar avea sens. Tematica nu-i specială: acelaşi conflict între umanitate şi alte civilizaţii, cu finalul evident al distrugerii celei marţiene. Plictisitor, ar spune unii... dar aşa cum fiecare poezie de dragoste, de exemplu, e unică, şi despre acest sentiment vor curge în continuare râuri de cerneală atâta timp cât va dăinui omul, la fel există motive sf despre care se va scrie mereu şi niciodată la fel.
Fahrenheit 451
De departe cel mai important roman al lui Ray Bradbury, a apărut prima dată sub numele de "The Fireman", în revista Galaxy Science Fiction (februarie,1951). Povestea a fost extinsă la cererea editurii Ballantine, care a publicat-o în 1953. A devenit repede una dintre cărţile de referinţă ale SF-ului distopic şi o lectură obligatorie pentru orice fan adevărat al ficţiunii speculative.
Mi-a luat mult timp să citesc cărţulia aceasta, dar cred că este din vina mea. Fahrenheit 451 cere o cameră liniştită şi timp, ca să descoperi ritmul pe care îl impune scriitura şi să te afunzi în universul distopic în care lumea a renunţat la cărţi, în care pompierii ("firemen" - ad literam "oameni ai focului") nu sunt meniţi să stingă ci să aprindă focurile. Cartea lui Bradbury necesită atenţie din pricina felului cum te conduce spre motivele centrale - prin sunete, mirosuri, senzaţii, toate trecute prin filtrul percepţiilor lui Guy Montag, pompierul, eroul central, ce descoperă magia dintre paginile pe care le arde. Celelalte personaje majore sunt prezentate tot din perspectiva lui Montag, şi oglindesc schimbările prin care trece eroul, de la descoperirile de la început, la disperare, spre optimismul şi împăcarea din final.