Cronicile Marţiene
Autor: Ray Bradbury
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 272
ISBN: 973-102-002-0
Când am început să citesc prima oară poezii eram nerăbdătoare să împărtăşesc tuturor în aşa-numitele comentarii ceea ce pricepusem eu. Înfloream frazele de mai mare dragul şi mergeam cu imaginaţia de multe ori dincolo de punctul în care se oprise autorul. Mai târziu am învăţat să le citesc şi să tac. Nu mai ajungeam în vârful care se deschidea în faţa ochilor uimiţi. Pricepeam mai mult şi începusem să îmi înţeleg condiţia de cititor.
Cam acelaşi lucru mi-a venit să fac după ce am terminat ultimele rânduri din Cronici Marţiene. Cum să recenzez un întreg volum de poezii? Să mă apuc să povestesc despre ce e vorba, aşa cum ne întreba pe la facultate unul dintre profesori? Nu prea ar avea sens. Tematica nu-i specială: acelaşi conflict între umanitate şi alte civilizaţii, cu finalul evident al distrugerii celei marţiene. Plictisitor, ar spune unii... dar aşa cum fiecare poezie de dragoste, de exemplu, e unică, şi despre acest sentiment vor curge în continuare râuri de cerneală atâta timp cât va dăinui omul, la fel există motive sf despre care se va scrie mereu şi niciodată la fel.
The Age of Spiritual Machines
0
Autor: Ray Kurzweil
Subtitlu: When Computers Exceed Human Intelligence
Rating: -
Editura: Penguin Books
Anul apariţiei: 2000
400 pagini
ISBN: 9780140282023
Ray Kurzweil este un om bun. A inventat, printre altele, maşini de citit pentru orbi, sintetizatoare de muzică, un sistem de recunoaştere a vocii umane şi foarte utilizatul OCR (Optical Character Recogition), prin care un text scris, odată scanat, se transformă în fişier editabil, spre bucuria tocilarilor care nu-şi permit cărţi scumpe.
Ray Kurzweil a scris, printre altele, o carte care se numeşte, pentru neengleziţi - "Era maşinăriilor spirituale. Ce se întâmplă când computerele depăşesc inteligenţa umană". În esenţă, ideea lui e aceasta: computerele se dezvoltă din ce în ce mai mult, oamenii vor rămâne în urmă, ca urmare, oamenii trebuie să devină cyborgi - monştri de inteligenţă, hălăduind cu viteza luminii prin realitatea virtuală.
Acum, dacă autorul n-ar fi cine e - foarte cunoscut în Occident (un milion de cititori pe site-ul său, numele lui e scris de vreo 1.730.000 de ori pe Internet) - şi dacă n-ar fi făcut ce a făcut - adică invenţii, "tractoraşe, motoraşe" - cu alte cuvinte, dacă ar fi fost un simplu băgător de seamă care visează roboţei şi navete spaţiale, i-aş fi lăsat cu mare drag cartea colegului Cristi Mitran, mai pasionat de SF-uri şi aş fi trecut la cărţi mai vesele. Însă Kurzweil e Kurzweil. Nu e un scriitor oarecare, ci un inventator influent - deci, probabil că ştie ce şi de ce vorbeşte. Carevasăzică, fiind un element cheie în sistemul tehnologic, cărţile lui trebuie luate atent la puricat, pentru a distinge clar între realitate şi delir, între fabulaţie şi previziune, între vorbele mari despre viitorul mai bun al omenirii şi propaganda pro domo. Va să zică, să gândim la rece.
Avem, deci de-a face cu o carte care anticipează/pregăteşte viitorul omenirii.
[Citeşte mai departe pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]
Leon şi Tărâmul de la Mijloc
Autor: Angela McAllister
Rating:
Editura: Vellant
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Simona Răuță
Numar pagini: 48
ISBN: 978-973-88392-5-0
Condiţia esenţială atunci când vine vorba despre magie este să crezi. Pentru că lucrurile devin adevărate atunci când tu crezi că există, chiar dacă numai într-o lume suspendată în afară realităţii. Şi când e momentul cel mai potrivit pentru magie? Atunci când eşti mic, normal, pentru că, dacă ai puţin noroc, atunci crezi că toată lumea este frumoasă, că toţi oamenii sunt buni şi că lucrurile pot dispărea ca prin minune . Cei mari o numesc inocenţă; unii, mai răi, o numesc naivitate.
Însă noi ştim că asta înseamnă să fii copil şi câteodată mai trişăm. Închidem ochii şi grijile dispar tot ca prin minune, maşinile se transformă într-un carusel, salariul în vată de zahăr, oamenii supăraţi încep să cânte şi să danseze. Se numeşte magie şi o găseşti în orice, fie şi numai câte un strop.
Basme de pretutindeni
Autor: Malachy Doyle
Rating:
Editura: Vellant
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Florina Pîrjol
Numar pagini: 166
Ilustraţii de Nicoletta Ceccolli
Când am citit pe site-ul editurii Vellant că "Basmele de pretutindeni" se adresează unor "copii cu gusturi cosmopolite", m-au trecut fiori pe şira spinării. Nu înţeleg cum arată un "copil cu gusturi cosmopolite" - e o specie pe care nu o cunosc - din câte ştiu eu, puiul de camerunez se joacă cu puiul de finlandez nu în numele frăţiei între popoare, nici a multiculturalismului, ci pentru că sunt amândoi pui de om. În plus, am oroare de poveştile "adaptate" gustului vremurilor - în acest caz, fireşte, vremuri "cosmopolite", consumiste, marketizate. Mi se face greaţă când mi se dă de înţeles că Feţii-Frumoşi, pentru a fi plăcuţi de copii, ar trebui să aibă nu un cal, ci vreo 250, împachetaţi macho într-o capotă de BMW. Sau că Ilenele Cosânzene sunt demodate dacă nu se îmbracă de la Prada şi dacă nu se dau pe faţă cu l"™Oréal-pentru-că-merit. Orice, dar nu vreau să văd în câţiva ani kinderi care habar n-au de salăţile din grădina ursului, dar sunt siguri că fiica cea mică a împăratului a fost cucerită de un inel cu Swarovsky.
Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate
Autor: Konrad Lorenz
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2006
Traducere: Vasile V. Poenaru
Numar pagini: 128
ISBN: 973-50-1170-0
Konrad Lorenz realizează o radiografie pertinentă a bolilor culturale contemporane, a cancerului ce a fost produs şi care s-a extins cu repeziciune la nivelul tuturor structurilor vii care stau la baza existenţei fireşti umane şi a spaţiului natural. Faptul că acestea sunt trecute atât de uşor cu vederea este un indiciu al orbirii sufleteşti, al atrofierii funcţiilor fireşti, esenţial umane, al indiferenţei ce ne-a împietrit şi care ne determină să ne contopim impasibili cu gloata - fenomene dezumanizante declanşate în urma instalării acestui cancer, fiindcă, orbiţi, l-am luat drept panaceu al tuturor suferinţelor noastre, fără să ne dăm seama, nici măcar acum, după ce tumora a căpătat dimensiuni colosale, cât de mult ne-am înşelat.
Este, aşadar, evidenţiată principala cauză a acestor procese nocive prin punerea acestora în analogie cu declanşarea şi evoluţia unei tumori canceroase:
"Celula unei tumori maligne se deosebeşte de o celulă a unui organism sănătos în primul rând prin faptul că ea a pierdut acea informaţie genetică de care are nevoie pentru a-şi îndeplini rolul de verigă utilă în cadrul comunităţii de interese a organismului" Rămasă fără structurile speciale, ea se divide fără măsură şi fără menajamente, astfel încât ţesutul bolnav se infiltrează în ţesuturile învecinate, care sunt încă sănătoase, distrugându-le."
[Citeşte mai departe pe Secţiunea de ştiinţe umaniste şi religie]
Minunata lume nouă
Autor: Aldous Huxley
Rating:
Anul aparitiei: 2003
Traducere: Andrei Bantaş, Suzana Bantaş
Numar pagini: 480
ISBN: 973-681-166-2
(ediţia în limba engleză)
Literatura secolului XX ne-a lăsat multe viziuni pesimiste asupra viitorului omenirii şi puţine optimiste. Dacă de la sfârşitul Evului Mediu până în secolul al XIX-lea literatura abundă în utopii (Utopia lui Th. Morus, Cetatea soarelui, de Campanella, Gargantua şi Pantagruel - Rabelais, Călătoriile lui Gulliver - Swift etc.), secolului XX pare să-i fie caracteristică distopia (prin H.G. Wells, A. Zinoviev, A. Huxley, Ray Bradbury, G. Orwell, Andrei Platonov etc.). De ce acest lucru?
Utopiile (prin Th. Morus, Campanella) apar spre sfârşitul Evului Mediu, fiind legate de începutul Renaşterii, de perioada marilor descoperiri geografice, ca substrat istoric, cultural, social. Ele pot fi considerate şi alternative imaginare la proiectul de fericire socială al Evului Mediu, care se destramă în perioada respectivă. În modernitate, odată cu industrializarea, utopiile se transformă în distopii, mai ales în domeniul literaturii de anticipaţie, ele reflectând teama autorilor de un viitor în care omul eşuează: devenind sclavul unei maşini (H.G. Wells), instrument al unui stat totalitar (Orwell, Zinoviev), creaţi prin inginerie genetică pentru a îndeplini anumite funcţionalităţi într-o societate utopică ştiinţifică (Huxley) - sau "de-culturalizaţi", "de-spiritualizaţi", într-o lume în care cărţile sunt interzise iar oamenii devin "captivi" ai televizoarelor, ai distracţiilor, pentru a fi egali între ei şi a fi feriţi de "pericolul gândirii" (Ray Bradbury).
(Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie)
Un nou Ev Mediu
Autor: Nikolai Berdiaev
Rating:
Editura: Omniscop
Anul aparitiei: 1995
Numar pagini: 135
ISBN: 973-96109-5-1
(despre capitolul Sfârşitul Renaşterii)
În cartea sa, Un nou Ev Mediu (1927), Nikolai Berdiaev urmăreşte desfăşurarea epocilor istorice, de la Renaştere, până la instaurarea socialismului în Rusia, reflectând asupra înfrângerilor succesive suferite de om pe parcursul unei istorii zbuciumate, asupra modului cum a ajuns omul la afirmarea de sine prin sine, pentru a sfârşi în autoexterminarea sa.
Sfârşitul Renaşterii
În perspectiva lui Berdiaev, declinul Renaşterii a coincis cu epuizarea potenţialului spiritual al omului, reflectând, în fapt, năruirea idealurilor şi valorilor care îl însufleţiseră în zorii acelei epoci de reînnoire. Omul a intrat în epoca Renaşterii plin de suflul creator ce emana din sensul spiritual al Evului Mediu creştin. El a redescoperit valorile antichităţii fără a părăsi însă principiile medievale, în aceasta constă complexitatea sufletului renascentist (reflectată, de pildă, în arta şi viaţa lui Botticelli). Astfel, Berdiaev plasează existenţa adevăratului spirit renascentist în perioada Trecento-ului (prima Renaştere italiană, o perioadă intermediară în cursul căreia omul "s-a crezut eliberat de "organic", fără a se crede supus "mecanicului"), când sufletul creştin nu cunoscuse încă dezagregarea şi decadenţa (la care va conduce instaurarea academismului în arta secolului al XVI-lea), dimpotrivă el constituia resursa şi forţa spiritual-creatoare veritabilă a marilor artişti şi părinţi ai Renaşterii (printre care Sfinţii Dominic şi Francisc, Ioachim de Flore, Sfântul Thomas D"™Aquino, Dante, Giotto).
[Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]