Titlu: Epic. Legende fantasy
Autor: John Joseph Adams (editor)
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Mihai Dan Pavelescu, Ana Veronica Mircea, Laura Bocancios
Numar pagini: 760
ISBN: 978-973-707-882-7

Pentru mine, nimic nu se compară cu sentimentul acela pe care ți-l oferă o carte (sau o serie) fantasy bună. Așa că, imaginați-vă cât de uimit am fost să descopăr aceeași senzație, dar de 17 ori mai puternică!

Un festin format din 17 povestiri, unele mai scurte și altele mai lungi, cu teme variate și o suită de personaje mai mult sau mai puțin memorabile. Cam așa aș rezuma antologia Epic. Legende fantasy. Îmi vine greu să fac un rezumat al întregului volum, așa că o să spun câteva lucruri despre fiecare povestire în parte.

Drumul spre casă, de Robin Hobb – Un început cum nu se poate mai perfect pentru această colecție de povești. A avut de toate: un personaj principal puternic, care trece printr-o groază de schimbări de la început și până la sfârșit; acțiune suficientă cât să mențină interesul viu; un decor fabulos și o fărâmă de fantasy intrigantă. Cu această poveste, Robin Hobb m-a cucerit iremediabil și abia aștept să-i citesc și celelalte opere.

Eliberarea, de Ursula K. Le Guin – Prima poveste cu adevărat scurtă din antologie. Mi-a plăcut foarte mult felul în care autoarea a reușit să contureze o lume detaliată în doar câteva pagini, dar și felul în care puterile speciale ale vrăjitorilor au fost prezentate. Totuși, mi-aș fi dorit câteva pagini în plus! O bilă neagră pentru antagonist, pe care nu l-am prea înțeles.

Omul din flăcări, de Tad Williams – Bogată în descrieri, mi-a lăsat impresia unui roman extrem de concentrat. Personajele au fost foarte bine conturate și le-am simțit trăirile pe propria-mi piele. Elementul de fantasy a fost și el superb și m-a ținut lipit de carte până am terminat povestea.

Când se întoarce roata, de Aliette de Bodard – Una dintre poveștile mele preferate! Ingenioasă, tristă, antrenantă și oferind o lecție importantă despre curaj și a face ceea ce trebuie. Lumea conturată de autoare, cu tot cu oamenii și mitologia ei, a fost pur și simplu fermecătoare.

Alchimistul, de Paolo Bacigalupi – La început am avut unele dubii în legătură cu această poveste. Dintr-un motiv, mi s-a părut greoaie și nu am fost prea entuziasmat să o continui. Dar, pe măsură ce povestea se dezvolta, am fost prins în mrejele scriiturii lui Bacigalupi și am ajuns să o consider printre cele mai bune proze ale volumului.

Magia nisipului, de Orson Scott Card – Recunosc, am avut unele așteptări de la această povestire, mai ales că recent am citit Jocul lui Ender și am fost uimit de cât de complex s-a dovedit a fi romanul. Personajele greu de îndrăgit și lumea ciudată din Magia nisipului nu au reușit să mă prindă. Dar asta nu înseamnă că mi-a displăcut în totalitate, pentru că acțiunea nu a lăsat loc de plictiseală. Finalul mi s-a părut perfect.

Drumul spre Levinshir, de Patrick Rothfuss – O poveste plasată în aceeași lume și având același personaj principal ca seria Cronicile ucigașului de regi. Mi-a luat ceva până să mă obișnuiesc cu Kvothe și felul lui de a fi, însă după ce am trecut de acest impediment inițial am savurat fiecare paragraf. Deși am impresia că fanii seriei lui Rothfuss ar aprecia această povestire ceva mai mult decât mine, nu pot spune altceva decât că a fost uimitoare.

Rysn, de Brandon Sanderson – Nu mi-a plăcut mai deloc. Mi s-a părut mult prea scurtă și parcă autorul s-a străduit să înghesuie cât mai multe detalii în câteva pagini. Dacă ar fi dezvoltat povestea în alte 20 sau 30 de pagini și s-ar fi concentrat ceva mai mult pe trăirile eroinei, poate că ar fi ieșit ceva mai bun.

În timp ce zeii hohotesc, de Michael Moorcock – Un fantasy „clasic”: monștri înfiorători, un erou proscris, ajutoare neașteptate și o misiune periculoasă. După ce povestea anterioară mi-a lăsat un gust amar, scrierea lui Moorcock a fost mai mult decât binevenită.

Mama întregii Rusii, de Melanie Rawn – Altă „dezamăgire”, ca să-i spun așa, fiind o repovestire a unei legende rusești, la care au fost adăugate elemente de fantasy. Nu am putut să empatizez cu personajele și mi s-a părut că acțiunile lor au fost cam... prostești.

Călărind pe malul Râului Morții, de Kate Elliott – Încă o poveste pe care am privit-o cu ochi sceptici la început și pe care am ajuns să o ador pe măsură ce se desfășura. Cea mai uimitoare parte mi s-a părut construcția lumii și caracterul puternic al personajului principal.

Robul, de Mary Robinette Kowal – Un concept interesant, dar călătoria în timp se poate dovedi dificil de folosit astfel încât, la sfârșit, să aibă cât de cât sens. Din păcate, această poveste a avut unele lacune și de aceea e printre cele care mi s-au părut mai puțin reușite.

Narcomantul, de N.K. Jemisin – Incredibil! Nu mai am alte cuvinte care să descrie această poveste pentru că simt că, dacă aș începe să povestesc despre ea, i-aș face un deserviciu.

Lupta stăruie în amintiri, de Carrie Vaughn – Plictisitoare și fără niciun rost. Acțiunile personajelor nu au avut niciun fel de temei, mi s-a părut doar un amalgam de întâmplări lipsite de importanță și care nu au avut niciun fel de consecințe.

Ucenicul nebun, de Trudi Canavan – Nu am reușit să înțeleg în totalitate ce a vrut autoarea să spună cu această poveste. Personajele mi s-au părut ok, dar acțiunile ucenicului titular au fost lipsite de sens, iar consecințele acestora nu mi s-au părut nici pe departe atât de terfiante cum erau descrise de către scrib.

Fârtaltul, de Juliet Marillier – Oricât de ciudat ar suna numele acestei povești, a fost aproape de perfecțiune și am fost implicat în ea mai mult decât în toate celelalte la un loc.

Cavalerul misterios, de George R.R. Martin – Am o problemă cu autorii care par să nu se poată îndepărta de scrierile care le-au adus faima (J.K. Rowling, Cassandra Clare, etc.) și nu am fost prea încântat să descopăr că povestea scrisă de Martin se petrece în Westeros, lumea din seria lui extrem de populară. Oricât de mult mi-ar fi plăcut Cavalerul misterios, aș fi apreciat mai mult o poveste cu totul originală.

Epic. Legende fantasy a fost perfectă, cu toate că unele povești au tras-o puțin în jos. Mi se pare fascinant modul în care unii autori reușesc să te facă să uiți de numărul paginilor și să te țină captivi în lumile imaginate de ei. Nu mă pot gândi la niște „plusuri” și „minusuri” care să se potrivească tuturor poveștilor, pentru că sunt destul de diferite, așa că mai jos o să le trec pe cele care mi-au plăcut/displăcut cel mai mult.

• Plusuri

  Drumul spre casă, Când se întoarce roata, Alchimistul, Narcomantul, Fârtaltul.

• Minusuri

  Rysn, Mama întregii Rusii, Lupta stăruie în amintiri, Ucenicul nebun.

• Recomandari

  Iubitorilor de fantasy.