Titlu: Să fii bărbat
Autor: Nicole Krauss
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2022
Traducere: Mihaela Dumitrescu
Numar pagini: 256
ISBN: 978-606-097-072-9

Să fii bărbat, volumul de povestiri semnat de Nicole Krauss, este închinat oamenilor și sufletelor lor atât de ambigue, „în doi peri” – pe deoparte reale, iar pe de altă parte fictive, atât de pline de subînțelesuri inaccesibile la o primă vedere.

Nu mi-au plăcut în aceeași măsură toate povestirile din carte, întrucât unele au reușit să mă emoționeze profund, iar altele mi s-au părut austere, pe alocuri lipsite de un substrat anume. Cu toate acestea, poate cel mai mult mi-a plăcut felul în care Krauss își țese povestirile. La o primă vedere, ele pot să pară foarte simpliste, doar o înșiruire de întâmplări și situații, dar fiecare pare să se învârtă în jurul unui nucleu tematic: ființe reale la care nu doar că te poți raporta tu, ca om cu experiențe de viață, ci pe care ți le poți imagina ușor ca fiind prieteni apropiați, mame, tați, frați, surori.

Cu traiectorii de viață pe cât de firești, pe atât de imprevizibile și încâlcite, personajele lui Krauss depășesc limitarea ficțională, în urma fiecărei povestiri rămânând o urmă vie de adevăr, o incertitudine care planează chiar mult timp după ce ai terminat cartea...

Sunt un mare fan al prozei scurte, în special de când le-am descoperit pe Alice Munro și Clarice Lispector. Sunt de părere că este destul de greu și presupune „un angajament” mărișor din partea unui autor de proză scurtă să aibă capacitatea de a transmite stări, emoții, trăiri doar în câteva pagini, într-o singură poveste și nu într-un întreg roman. Krauss nu m-a dezamăgit și recunosc că acesta a fost primul lucru pe care l-am analizat de-a lungul cărții: capacitatea de a reuși să transmită povești complete & complexe de-a lungul a câtorva zeci de pagini. Susțin că o carte de proză scurtă se scrie mai greu decât un roman – cel puțin o carte bună de proză scurtă, vreau să zic.

În cartea de față personajele lui Krauss se situează mai mereu într-o poziție în care sunt „vulnerabile”, în care (re)trăiesc anumite momente definitorii pentru viața lor. De cele mai multe ori, autoarea înfățișează perspectiva relației unei femei cu altcineva: fie un tată, fie un bărbat, fie un fiu. Adevărurile sunt expuse în diferite forme, iar de-a lungul cărții se poate simți un acut (spre cronic) sentiment de melancolie, tristețe... Cadrul local variază de la o povestire la alta, deși Krauss nu mizează pe ideea de a descrie culoarea locală. Totul se subînțelege doar din perspectiva personajelor, prin intermediul acțiunii și rememorării, confesiunii sau lipsei ei.

Povești despre maturitate, despre recunoștință și durere, despre oameni și locuri. Impactul avut asupra cititorului poate nu este unul imediat, dar rezonează în timp – suntem siguri că tuturor ni s-ar putea întâmplare lucrurile respective, cgiar dacă, poate, nu atât de intens, poate mai subtil. S-ar putea ca într-o zi să privești pe cineva și să te întrebi dacă, chiar și după atât de mult timp, îl cunoști cu adevărat.

Trebuie să recunosc că o poveste din această carte mi s-a părut de-o violență bizară, dar nu este vorba despre violență fizică. În „Viitoare situații de urgență”, cetățenilor li se spune că ar trebui să poarte măști de gaze. Tot aici, o tânără se întreabă cum ar fi să fie cu altcineva decât iubitul ei; când acesta își pune masca de gaze, întrebarea devine mai profundă: acum, tânăra chiar își imaginează că are în față un cu totul alt om – un străin!

Povestirea care dă și titlul cărții este ultima, și are potențialul enorm de a deveni un roman în sine. Autoarea reușește să examineze ideea de masculinitate, axându-se mai ales pe potențialul de violență al acesteia. Cu o scriitură inteligentă, reflexivă, Krauss scrie într-o manieră specială, diferită, despre cum se raportează femeile la bărbați: bărbatul ca tată, bărbatul ca soț, bărbatul ca fiu (în ultima povestire, este explorată perspectiva unei mame când își vede fiul crescând de la băiat la bărbat).

Cu o proză rafinată, atent gândită și nu prea detaliată, Krauss reușește să creeze un volum de povestiri extrem de frumos. Povești despre bărbați și femei, despre relații interumane, despre timp și îmbătrânire, despre durere și bunăstare, divorț și dragoste, sexualitate și lipsa ei. Într-un cadru care se-ntinde din Elveția până în California, dar care vizează inimile personajelor, cititorul se simte ca într-o călătorie profundă spre abisul neexplorat al sufletului omenesc. Atât de real, și, totuși, atât de fictiv, atât de plin de ascunzișuri...

Text scris de Andrei Cioată.

• Plusuri

  Povești despre oameni în care, după părerea mea, ne-am putea ușor regăsi cu toții. Mai mult decât atât, autoarea reușește să exploreze cu finețe, dar totuși atât de adânc, psihologia umană.

• Minusuri

  Mi-ar fi plăcut ca unele povestiri să fie mai bine conturate, deoarece Krauss – deși a reușit să transmită ceea ce a vrut – le-ar putea foarte ușor transforma într-un roman complet.

• Recomandari

  A se citi oricând, de către oricine, și mai ales de persoanele care vor să descopere perspective interesante asupra relațiilor dintre oameni.