Titlu: Vandalii
Autor: Alexandru Ioan Despina
Rating:
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 208
ISBN: 978-606-8530-55-0

Volumul lui Alexandru Ioan Despina ne introduce într-un univers pe care probabil puțini dintre noi îl cunoaștem, în ciuda faptului că, inevitabil, ne lovim de frânturi din acesta în fiecare zi. Ajungem, așadar, într-un cartier rău famat, iar aici ne îndreptăm în special către un bloc de nefamiliști locuit de rromi. Apoi, treptat, cu fiecare povestire nouă, începem să îi cunoaștem pe rând. Fiecare povestire își are propria acțiune și propriul protagonist, însă există o întreagă paletă de detalii ce face legătura între aceste povestiri. Protagoniștii devin personaje secundare în celelalte povești, autorul oferindu-ți în acest mod un tablou amplu, o perspectivă multiplă și complexă.

Cum nu cunosc mai nimic despre modul în care se trăiește în astfel de medii, nu pot ști cu siguranță dacă personajele lui Alexandru Ioan Despina sunt sau nu realiste. Pe alocuri unele povestiri mi s-au părut ușor exagerate. Pe de altă parte, se întâmplă uneori ca anumite replici auzite pe stradă sau în mijloacele de transport în comun să mi se pară de-a dreptul ireale, să refuz să cred că e posibil ca acestea să fie adevărate și nu o glumă. Așa că intuiesc veridicitate în poveștile lui Alexandru Ioan Despina, oricât de trist ar fi acest lucru.

Deși majoritatea povestirilor au un aer umoristic, senzația cu care am parcurs cartea a fost mai degrabă amăruie. Mi se pare îngrozitor că universul unor oameni poate fi atât de îngust și cu cât situația generală a acestora este mai nefavorabilă, cu atât trăsăturile lor negative sunt mai accentuate.

Nu știu dacă este sau nu surprinzător, dar personajele din Vandalii nu își câștigă existența doar furând, înșelând și profitând de necunoscuți ci aplică aceleași tehnici și asupra vecinilor lor în fața cărora, evident, se declară prieteni buni. Mai mult, adesea resimți ura puternică a personajelor și dorința de a se bucura de răul celorlați, iar unii dintre ei nu ezită să își împingă în groapă cunoștințele.

Când, fără să vrei, suntem spectatori la frânturi din această lume stranie și necunoscută, cel mai adesea închidem ochii și ne prefacem că nu e adevărat. Pentru că mintea noastră nu poate accepta pe deplin că există oameni atât de diferiți de noi, că în ciuda faptului că locuim în același oraș, facem parte din universuri cum nu se poate mai diferite, că mentalitatea, comportamentul, valorile și interesele noastre nu au nici cel mai mic punct comun. Mi s-a părut că autorul te aruncă cu dibăcie într-o societate înfricoșătoare și diferită de orice știai, iar modul în care face acest lucru este deopotrivă profund și amuzant. Te obligă parcă să îți pui un milion de întrebări pe măsură ce parcurgi cartea, nu îți oferă în nicio clipă ocazia de a te plictisi și reușește aproape cu fiecare povestire să îți aducă pe buze un zâmbet.

• Plusuri

  Tema abordată și abilitatea cu care autorul te transpune în societatea necunoscută a rromilor ce își câștigă întreaga existență prin escrocherii, minciuni, furturi și tot felul de alte nelegiuri.

• Minusuri

  Există o povestire în versuri și o alta în care narațiunea trece de la persoana a 3-a la persoana întâi. Deși interesante ca și construcție, aceste povestiri au fost mai degrabă factori care mi-au distrus echilibrul și așa destul de greu obținut deoarece mi-a luat destul de mult să mă acomodez cu tema inedită pe care o tratează autorul, cu personajele greu de digerat.

• Recomandari

  Cititorilor pe care încă îi uimește uneori realitatea din jur, anumite persoane văzute pe stradă, anumite replici de o idioțenie cruntă auzite prin tramvai, emisiunile execrabile de la TV, versurile șocant de stupide ale unor melodii ce devin hit într-o clipă.