Viriconium
Scris de bookblog.ro • 15 April 2010 • in categoria SF/Fantasy
Autor: M. John Harrison
Rating:

Editura: Tritonic
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 416
ISBN: 978-973-733-070-3
"Viriconium" nu este ca alte povestiri fantasy pe care le-am citit. Conţine un amestec complex de motive SF şi fantasy: în timp ce alte romane fantasy se plasează într-un timp şi loc incert relativ la lumea noastră sau într-un trecut originar, "Viriconium" ne conduce într-un decor tehno-apocaliptic, în viitorul îndepărtat al Pământului. Zece mari civilizaţii, Culturile După-amiezei, s-au perindat şi au lăsat amprenta pe acest Pământ îmbătrânit şi printre stele. După căderea lor, moştenirea şi-a pierdut înţelesul pentru oamenii Amurgului; clădiri, arme energetice, roboţi, armuri-exoschelet, nave sunt folosite în războaiele prezentului, dar nimeni nu mai ştie cum funcţionează şi cu atât mai puţin cum să construiască unele noi. Măreţia şi puterea timpurilor trecute au apus de mai bine de un mileniu, dar consecinţele aroganţei lor se resimt încă în lumea secată, pustiită, în deşerturile otrăvite care acoperă mari suprafeţe ale continentului.
Personajele se încadrează la prima vedere bine în tipicul fantasy, începând cu războinicul sau cavalerul în persoana lui tegeus-Cromis aparţinând ordinului Methven. Piticul Tomb aminteşte de gnomi cu statura îndesată, securea energetică mai mare decât el şi pasiunea pentru fierărit şi săpat în căutarea comorilor tehnologice pierdute ale erelor trecute. Oamenii Renăscuţi par o versiune decăzută a elfilor, cântând şi dansând extatic la readucerea lor pe lume, pentru a se cufunda mai târziu în nebunie, confuzie şi vise ale trecutului dispărut. Cellur, Îmblânzitorul Păsărilor, corespunde înţeleptului sau magului cu o viaţă atât de lungă că însuşi nu-şi aminteşte decât ultimele secole; până şi maşinile care-i păstrează amintirile mai vechi au început să aibă goluri de memorie. Armata de vulturi pe care o comandă şi prin ochii cărora urmăreşte regatul e de fapt formată din păsări cibernetice, aproape inteligente şi conştiente de sine. Autorul însă nu se mulţumeşte cu tipurile generale şi evită să-şi prezinte personajele în contrastul facil Bine împotriva Răului. Chiar şi cei care ameninţă ordinea lumii şi trebuie înfrânţi ajung la rândul lor victime ale propriilor acţiuni. Un alt motiv fantasy e sabia magică, aici prezentată drept Sabia Fără Nume ca o uşoară ironie la adresa altor arme celebre ca Excalibur şi Narsil. Și turnul este des întâlnit, în primul rând în arhitectura Oraşului Pastel, "vopsite în albastru-pal sau fuchsia sau gri-porumbel" şi "străbătute de desene ciudate şi complexe", dar şi de-a lungul poveştii, ca locuinţe pentru lord Cromis şi Cellur, ruine pe marginea drumurilor sau păstrătoare ale vechilor mistere ale După-Amiezii.
Cartea este formată de fapt dintr-o serie de romane şi povestiri scurte centrate în jurul oraşului Viriconium. În primul roman al seriei, "Oraşul Pastel", liniştea lumii e ameninţată de barbarii de la Nord, învinşi cu ani în urmă de fostul rege Methven, care scot la lumină din tenebrele trecutului luptători de metal capabili să anihileze întreaga omenire, temuţii geteit chemosit. tegeus-Cromis, poetul-luptător, organizează un grup de luptători din vechii lui tovarăşi de arme pentru a apăra regatul reginei adolescente Jane.
Peste optzeci de ani, în "Furtuna de aripi", oamenii din Viriconium se confruntă dinspre Nord cu o rasă de extratereştrii insectoizi care încearcă să transforme Pământul după nesecităţile lor, dar şi cu credinţa subversivă a Semnului Lăcustei între zidurile oraşului. Se reface grupul care luptase împotriva barbarilor, cu asasinul Galen Hornwrack în locul lui tegeus-Cromis decedat şi însoţiţi de Omul Renăscut Alstath Fulthor. Sunt călăuziţi de fantoma pilotului Benedict Paucemanly, care dispăruse în urmă cu 100 de ani în timpul zborului spre Lună.
Al treilea roman "În Viriconium" se întoarce spre viaţa interioară a Oraşului Pastel, la cartierele artiştilor, amintind de Parisul secolului trecut. Deşi războiul cu insectele rămăsese mult în trecut, aproape diluat în legendă, unele personaje revin ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca Grăsana Etteilla, ghicitoarea în cărţi de tarot. Pictorul Ashlyme construieşte un plan de a o răpi pe şi mai faimoasa Audsley King, care se încăpăţânează să rămână în Oraşul de Jos în ciuda bolii ei. În plan se amestecă şi un nou pitic, supranumit Marele Cairo, care conduce o poliţie falsă, paralelă. Elementele fantastice sunt la un nivel minim aici, dar totuşi evenimente şi simboluri din romanele anterioare apar la fiecare pas. O frază de aici atribuită lui Audsley King reflectă poate cel mai bine substanţa cărţii: "Viriconium este toate oraşele care au existat vreodată".
Urmează o serie de povestiri scurte, în care timpul, oamenii şi simbolurile de mai înainte se amestecă în moduri complicate şi uneori absurde. Ca şi cum ai urmări o piesă de teatru în care personajele şi autorul uită scenariul şi încearcă să refacă acţiunea din amintirile lor fragmentare. Sau ca nişte suflete reîncarnate chinuite de bucăţi disparate din vieţile lor anterioare.
În "Lamia şi lord Cromis" reapare prinţul tegeus-Cromis, intrând în oraşul nordic Duirinish, ca o reluare a unei scene din primul roman. Însă el soseşte acum ca să vâneze o fiară din mlaştini, pentru a-şi îndeplini destinul moştenit de la strămoşii săi, însoţit de piticul Morgante şi de Dissolution Kahn.
În "Cavalerii din Viriconium", luptătorul de stradă Ignace Retz, urmărit de bandele oraşului după ce o atacase pe regina Mammy Vooley, se refugiază în casa unui bătrân "cu pielea subţire întinsă peste oase ca o hîrtie ceruită peste o lampă". Într-o tapiserie pe perete vede scene pe cere cititorul le recunoaşte din primele două romane, cu propria-i faţă în locul lui tegeus-Cromis şi Galen Hornwrack, iar bătrânul dă o explicaţie "filozofică" imaginilor, care s-ar putea aplica întregii cărţi: "Istoria repetă fără încetare oraşul acesta şi câteva întîmplări înspăimîntătoare - nu strict, dar într-un chip umbrit, nesigur, de parcă n-ar înţelege nimic, dar ar vrea să afle."
În "Capul norocos", poetul Ardwiclk Crome e tulburat de visele în care mânuieşte o armă înspăimântătoare. O femeie cu mască de insectă îi promite că va scăpa de ele dacă o ucide pe regina Mammy Vooley.
"Ciudatele mari păcate" reintră în lumea artistică a oraşului prin povestea unui mâncător de păcate. Veghind o fetiţă moartă, el aminteşte de viaţa unchiului Prinsep, îndrăgostit fără speranţă în Viriconium de dansatoarea Vera Ghillera.
În "Stăpânii dezordinii" lordul Chrome inspectează fortificaţiile la o fermă de la marginea regatului, în apropiere de care îşi stabiliseră taberele duşmani nenumiţi.
"Dansatoarea din Dans" redă fragmente din viaţa dansatoarei Vera Ghillera, relaţia ei cu asasinul Egon Rhys şi cu piticul-acrobat cu multe nume, printre care şi Morgante.
Ultima povestire, "Călătoria unui tînăr spre Viriconium", schimbă complet perspectiva de până acum. Acţiunea revine pe Pământul nostru obişnuit, Viriconium rămânând un fel de lume paralelă care "trece scrîşnind pe lîngă noi", visată şi urmărită în diverse feluri de personaje. Astfel se aruncă o umbră de incertitudine asupra tuturor poveştilor precedente, explicând Oraşul ca un ideal al contemporanilor, o lume "vie" în care aceştia încearcă să evadeze din realitatea de zi cu zi. Cum prefaţa cărţii e semnată de Neil Gaiman, nu m-ar mira ca imaginea Oraşului Pastel, cu separarea lui între Oraşul de Sus şi cel de Jos, să fi fost inspiraţia pentru "Nicăieri".
Viriconium nu este o carte uşor de citit; fiecare frază e complexă, dar simţi că nu o poţi sări, pentru că ai pierde indicii importante. Atmosfera e întunecată, dezolantă şi violentă, încărcată şi barocă, reflectând şi susţinând perfect melancolia nesfârşită, greutatea trecutului de neînţeles. Aduce şi a roman cavaleresc medieval, cu descrieri lirice ale personajelor repetându-se la intervale mari - tegeus-Cromis, care se închipuia mai priceput ca poet decît ca luptător cu sabia sau Tînăra Regină Methven Nian - ca refrenul unei cânt. Fiecare parte poate fi citită şi separat, dar cu personajele ei care trăiesc peste limitele povestirilor poate fi mai bine înţeleasă ca întreg. Cu farmecul ei aparte, e genul de univers literar în care trebuie să revii pentru a descoperi la fiecare nouă lectură noi semnificaţii şi conexiuni ascunse.
de George Moga
radu spune:
16 March 2011 | 2:17 pm
am reusit sa ajung la jumate…o sa mai incerc:D