bookblog.ro

Incursiune în țara Marelui Nimic

Titlu: Străinul din țara Marelui Nimic
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2020
Numar pagini: 466
ISBN: 978-606-749-447-1

Se spune, pe bună dreptate, că realitatea este cea mai bună sursă de inspirație pentru autorii contemporani. Este suficient să deschizi buletinul de știri sau paginile ziarelor online pentru a găsi minim câteva zeci de subiecte din care să creezi un roman sau un volum de proză scurtă. Dar cum să transformi această realitate într-un roman cu adevărat bun? Se pare că formula unui succes parțial a descoperit-o Gabriel Klimowicz prin romanul său de factură empirică Străinul din țara Marelui Nimic, apărut la editura Tritonic. [Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Kaleidoskop

Titlu: Kaleidoskop
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Numar pagini: 96
ISBN: 978-606-749-412-9
Cumpara cartea

Această primă carte a Andrei Samson ne oferă cinci proze legate între ele prin firul roșu al personajelor. Nu sunt cinci povestiri aranjate cronologic sau tematic, sunt cinci ferestre sau cinci oglinzi care, privite ca un tot, oferă o a șasea perspectivă unică. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Copiii pierduţi

Titlu: Copiii pierduţi
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2007
Traducere:
Numar pagini: 239
ISBN: 978-973-733-303-2

"Copiii pierduţi" este singura carte a lui Peter Straub tradusă în limba română şi e mult mai probabil să-l ştiţi datorită colaborărilor cu Stephen King la "Talismanul" sau "Casa întunecată", deşi autorul a primit numeroase premii pentru operele sale: Bram Stoker (pentru romanul de faţă, care a fost nominalizat şi de British Fantasy Society pentru cel mai bun roman în 2004), World Fantasy Award şi International Horror Guild Award. Alt volum al autorului, "Ghost story", publicat în 1979 a fost ecranizat doi ani mai târziu avându-l în rolul principal pe Fred Astaire.

"Copiii pierduţi" (titlu original: "Lost boy, Lost girl") aduce în prim plan o familie americană din clasa mijlocie: Mark - adolescentul rebel, curios şi nesigur de 15 ani cu cercei în urechi şi ale cărui discuţii cu tatăl lui se rezumă la orele de venit acasă şi pierce-urile pe care vroia să şi le pună în limbă; tatăl Philip - conservator, rigid, funcţionar birocrat la liceul local şi al cărui singur scop în viaţă era statusul social şi fotoliul de director; Nancy - mama iubitoare, muncitoare, dar nefericită deoarece nu-şi recunoaşte propriul soţ, însă care prinsă în inerţia şi rutina vieţii zilnice nu face nimic pentru sine.

[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Echelon

Titlu: Echelon
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Numar pagini: 272
ISBN: 978-973-733-255-4

Supravegherea completă a activităţilor fiecărui om de pe planetă e o temă favorită a teoriilor conspiraţiei, fie că e pusă pe seama Guvernului, a unor organizaţii obscure sau chiar a extratereştrilor dintre noi. În acest roman, autorul perfecţionează ideea, punând această imensă cantitate de informaţii în mâinile unei organizaţii secrete, desprinsă din structura de contrainformaţii americană, dar acum independentă de ea. Utilizând un cod informatic extrem de avansat, datele sunt prelucrate pentru a intercepta orice posibile ameninţări la adresa păcii, pentru ca agenţii de teren să intervină punctual, prevenind violenţa şi actele de terorism. Idealul unei organizaţii antiteroriste! Eficienţa Echelon-ului se apropie de perfecţiune, ca dovadă istoria de un secol (aproape!) lipsită de războaie şi conflicte majore.

Numai că Echelon nu se limitează să elimine potenţiali terorişti. Analiza fluxului colosal de informaţii scoate în evidenţă şi tehnologii care ar putea fi transformate în arme redutabile, iar organizaţia, fidelă rolului său de a proteja omenirea, intervine pentru a împiedica răspândirea lor pe piaţa liberă. Nu le distruge, în schimb asimilează noile tehnologii în reţeaua ei tot mai complexă, dezvoltându-le şi combinându-le în propriile laboratoare pentru a-şi creşte puterea şi a-şi "îmbunătăţi" proprii agenţi. Cel mai pregnant exemplu e chiar personajul principal, agentul de teren Ryan Laing, în acelaşi timp spion şi asasin. După un accident de alpinism, organizaţia îl readuce la viaţă cu un roi experimental de nanoroboţi integrat în organismul lui. Aceştia îi îmbunătăţesc reacţiile fizice, vindecă practic orice rană şi îi extind capacităţile senzoriale asupra sistemelor electronice din jur. Un soldat perfect, deoarece operarea naniţilor este legată de prezenţa Echelon şi de un alt agent din spatele noianului de date, Sarah Peters.

[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Viriconium

Titlu: Viriconium
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 416
ISBN: 978-973-733-070-3

"Viriconium" nu este ca alte povestiri fantasy pe care le-am citit. Conţine un amestec complex de motive SF şi fantasy: în timp ce alte romane fantasy se plasează într-un timp şi loc incert relativ la lumea noastră sau într-un trecut originar, "Viriconium" ne conduce într-un decor tehno-apocaliptic, în viitorul îndepărtat al Pământului. Zece mari civilizaţii, Culturile După-amiezei, s-au perindat şi au lăsat amprenta pe acest Pământ îmbătrânit şi printre stele. După căderea lor, moştenirea şi-a pierdut înţelesul pentru oamenii Amurgului; clădiri, arme energetice, roboţi, armuri-exoschelet, nave sunt folosite în războaiele prezentului, dar nimeni nu mai ştie cum funcţionează şi cu atât mai puţin cum să construiască unele noi. Măreţia şi puterea timpurilor trecute au apus de mai bine de un mileniu, dar consecinţele aroganţei lor se resimt încă în lumea secată, pustiită, în deşerturile otrăvite care acoperă mari suprafeţe ale continentului.

Personajele se încadrează  la prima vedere bine în tipicul fantasy, începând cu războinicul sau cavalerul în persoana lui tegeus-Cromis aparţinând ordinului Methven. Piticul Tomb aminteşte de gnomi cu statura îndesată, securea energetică mai mare decât el şi pasiunea pentru fierărit şi săpat în căutarea comorilor tehnologice pierdute ale erelor trecute. Oamenii Renăscuţi par o versiune decăzută a elfilor, cântând şi dansând extatic la readucerea lor pe lume, pentru a se cufunda mai târziu în nebunie, confuzie şi vise ale trecutului dispărut. Cellur, Îmblânzitorul Păsărilor, corespunde înţeleptului sau magului cu o viaţă atât de lungă că însuşi nu-şi aminteşte decât ultimele secole; până şi maşinile care-i păstrează amintirile mai vechi au început să aibă goluri de memorie. Armata de vulturi pe care o comandă şi prin ochii cărora urmăreşte regatul e de fapt formată din păsări cibernetice, aproape inteligente şi conştiente de sine. Autorul însă nu se mulţumeşte cu tipurile generale şi evită să-şi prezinte personajele în contrastul facil Bine împotriva Răului. Chiar şi cei care ameninţă ordinea lumii şi trebuie înfrânţi ajung la rândul lor victime ale propriilor acţiuni. Un alt motiv fantasy e sabia magică, aici prezentată drept Sabia Fără Nume ca o uşoară ironie la adresa altor arme celebre ca Excalibur şi Narsil. Și turnul este des întâlnit, în primul rând în arhitectura Oraşului Pastel, "vopsite în albastru-pal sau fuchsia sau gri-porumbel" şi "străbătute de desene ciudate şi complexe", dar şi de-a lungul poveştii, ca locuinţe pentru lord Cromis şi Cellur, ruine pe marginea drumurilor sau păstrătoare ale vechilor mistere ale După-Amiezii.

[Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

50 de grade sub zero

Titlu: 50 de grade sub zero
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Numar pagini: 512
ISBN: 978-973-733-260-8

Fiecare secol are parte de ameninţările şi incertitudinile lui, şi Science-Fiction-ul, cu explorarea lui continuă a posibilelor viitoruri, este genul literar care exploatează cel mai frecvent posibilele consecinţe ale pericolelor prezente. În perioada Războiului Rece, teama de un holocaust nuclear a inspirat o serie întreagă de romane, de la Philip K. Dick la Walter M. Miller. În noul mileniu, odată cu prăbuşirea Imperiului Sovietic, agenda s-a reorientat spre problema terorismului, dar şi a degradării mediului înconjurător. În special încălzirea globală este în centrul atenţiei; în jurul unuia dintre multele scenarii posibile îşi construieşte Kim Stanley Robinson povestea din "50 de grade sub zero".

Romanul este de fapt a doua parte a unei trilogii care începe cu "40 de semne de ploaie". Acţiunea continuă aproape fără întrerupere, dar accentul se schimbă faţă de prima parte. Autorul se concentrează mult mai mult pe viaţa lui Frank Vanderwal, cercetător "împrumutat" din însorita Californie pentru un an Fundaţia Naţională de Știinţă. Deşi contractul lui expiră la începutul acestei părţi, el alege să rămână la Washington, pentru a continua lupta de alertare a opiniei publice asupra efectelor încălzirii globale şi a găsi soluţii pentru combaterea efectelor. A, şi să nu uităm de căutarea unei femei misterioase de care se simţise atras de la prima întâlnire într-un lift blocat undeva la începutul primului volum.

[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro