Basm modern americanizat-doi

Titlu: Moartă şi înviată
Autor: Kim Harrison
Rating:

Editura: Leda
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Laura Bledea
Numar pagini: 256
ISBN: 978-973-128-373-9

Chipul îi lucea cum se întâmplă în filme, într-o ceaţă alburie. Şi-i puteam vedea aripile. M-am întins şi am încercat să le ating, dar am descoperit că nu erau reale, ci doar le percepeam. Arăta asemenea îngerului care fusese odinioară, decăzut din graţii. Era singurul lucru adevărat rămas. [...] Am ridicat capul şi, când am zărit stelele, am icnit. Erau curcubeie de non-culori. Puteam să văd toate lungimile de undă emanând dinspre ele şi am început să plâng. Era prea mult. Eu eram un simplu om. N-ar fi trebuit să văd toate astea, nici măcar să ştiu că existau asemenea culori.

Încheiam recenzia primei părţi a seriei cu următoarea speranţă: “Având în vedere că această carte a părut să devină tot mai bună pe măsură ce acţiunea înainta, tind să am încredere în faptul că probabil volumele care îi vor urma – pe copertă stă scris “Cartea întâi din seria Madison Avery” – vor fi tot mai bune, devenind mai complexe şi mai bogate în detalii care ar face ca lumea îngerilor să pară mai reală şi palpabilă, iar personajele nu vor mai fi unidimensionale îndepărtându-se de stereotipurile ce le-au dat naştere.” Această speranţă mi-a fost înşelată. Partea a doua seriei nu o depăşeşte cu nimic pe prima. Sunt repetate câteva detalii esenţiale, de parcă s-a ţinut cont de faptul că, poate, cineva cumpără cartea aceasta fără să vadă că este o continuare şi citind-o îşi va da seama că există şi o primă parte ce ar trebui să-l facă curios. Iar ceea ce se întâmplă de data acesta te împiedică să pui cartea jos doar pentru că vrei să vezi cum va reuşi Madison să iasă din încurcătură. Şi nici acţiunea nu este prea alertă.

Dar să începem cu începutul. Madison ajunge să fie cronometror al întunericului în ciuda faptului că ea nu crede în soartă ci în liberul arbitru. De aceea, ea hotărăşte să facă lucrurile în felul ei, iar serafimii o lasă să încerce fără a interveni. Cel care îi pune bete în roate este cronometrorul întunericului, Ron, şi al său ucenic, în primul rând pentru că are ceva împotriva ei personal, şi în al doilea rând pentru că asta îi este meseria. Să încerce să împiedice secerarea celor însemnaţi pentru a oferi sufletelor lor posibilitatea de a-şi exercita liberul arbitru. Desigur, şi Madison crede în liber arbitru, cu toate că ar trebui să creadă în soartă. Însă ea tocmai asta încercă să facă. Dacă nu poate manevra liberul arbitru, încearcă să schimbe soarta.

N-am să intru în amănunte pentru că povestea este şi aşa destul de subţirică, însă mai vreau să subliniez un aspect ce mi-a atras atenţia în mod plăcut. În această carte amuzantă şi uşor de citit, există încă o caracteristică specifică basmelor ce mi-a scăpat sau n-a fost prezentă în prima parte. Felul specific de a detensiona atmosfera apelându-se la umor. Iar câteva din aceste scene haioase m-au făcut să mă gândesc la desenele animate japoneze. Pur şi simplu parcă îi puteam vedea făcând feţe tâmpite sau gesturi aiurea exact ca în acele desene. Încă un lucru pe care l-am găsit amuzant, au fost înjurăturile pe care le foloseşte Madison şi spintecătorii, Barnabas şi Nakita, şi care sunt foarte originale şi colorate.