(sau ediţia în limba engleză)
Am dezvoltat brusc o mare exigenţă când am aflat că Elizabeth Gilbert produce bestselleruri. Am mai scris cândva că sunt reticentă la sintagma asta. Şi ca şi cum atâta nu era suficient, autoarea mai este şi „born in USA”. Am simţit cum mi se dublează exigenţa atunci, pe baza prejudecăţii unui fel de: „las' că ştim noi că ăştia chiar deţin priceperea de a se vinde”. Prin urmare, am deschis romanul Ultimul bărbat american plină de idei preconcepute. Ca să sfârşesc în admiraţia stilului şarmant şi plin de ironie fină al Elizabeth-ei Gilbert. Şi iată cum s-a întâmplat.
Referitor la Saul Bellow, scriam deunăzi că, prin „Iarna...” sa , America ni se înfăţişează ca un tărâm al utopiilor angajate. Ei bine, ştim deja că în America de Nord, multe din utopii au devenit poveşti de succes, nu au rămas doar angajamente. În spiritul celor de mai sus, vă pot demonstra că fără a şti, să presupunem, ce naţionalitate are autoarea, ea ni se prezintă ca scriind dovedit foarte americăneşte. Pentru că subiectul cărţii e unul utopic: cartea întreagă este povestea unui cowboy anacronic. Imaginaţi-vă abordând subiectul un autor european recent. Eu una nu pot. Deci, Elisabeth Gilbert scrie despre un erou, face o incursiune în psihologia colectivă a americanilor, care sunt stră-strănepoţii pionierilor de mai ieri. [Citeste tot Articolul]