Povești de început de secol XX în America
Scris de Liviu Szoke • 13 February 2017 • in categoria SF/Fantasy
Autor: E. L. Doctorow
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Antoaneta Ralian
Numar pagini: 304
ISBN: 978-606-33-1072-0
Un roman foarte provocator. Dar nu provocator în sensul de scandalos, ci provocator pentru minte. Dacă n-aș fi știut că a fost nominalizat în 1975 la premiul Nebula, un premiu acordat romanelor SF, l-aș fi considerat pur și simplu un roman de ficțiune și probabil că nu mi-aș mai fi bătut mintea să caut alte informații. Însă nominalizarea lui la acest premiu (pe lângă premiul National Book Critics Circle, premiu dat de critici – a nu se confunda cu National Book Award, un premiu ai cărui nominalizați sunt stabiliți de un juriu format din scriitori, pe lângă care au fost incluși, începând cu 2013, și critici literari, bibliotecari sau librari) - m-a îndemnat să apelez la atotputernicul Internet pentru a vedea ce și cum.
Pentru că Nebula este un premiu ce se acordă romanelor SF, iar Ragtime, din ce-am citit eu, nu este un roman SF. Înseamnă deci că avem de-a face cu un fel de realitate alternativă, o ucronie, în care un eveniment istoric este modificat, făcând astfel ca întreaga evoluție a istoriei de după acel eveniment să sufere modificări. Iar talentul de povestitor al lui Doctorow crează o frescă atât de cursivă și de acaparantă, încât e pur și simplu imposibil să lași acest volum din mână odată ce l-ai început. Bine, eu l-am lăsat din mână ca să mă culc, dar asta-i o altă poveste.
Să-l rezum mi-e imposibil, pentru că ar însemna să mă apuc să povestesc și să tot povestesc, până ajung să scriu trei sau patru pagini, ori nu acesta este rolul unei recenzii. Las editura Litera să-și facă treaba, pentru că rezumatul lor de pe coperta a patra este mai mult decât mulțumitor: „Bine aţi venit în America începutului de secol XX, unde ragtime-ul stabileşte ritmul. Harry Houdini uimeşte publicul cu eliberările lui spectaculoase, J.P. Morgan domină lumea finanţelor, iar Henry Ford construieşte automobile, transformând oamenii în maşini. Emma Goldman predică amorul liber şi feminismul, iar o fostă dansatoare în musicaluri, Evelyn Nesbit, este scânteia care declanşează asasinarea unui mare arhitect de către un milionar nebun. Vieţile acestor personaje reale se întrepătrund cu cele ale unui negustor ambulant evreu, unui muzician de culoare şi unui tânăr rebel din clasa de mijloc, pentru a crea un mozaic literar fascinant.”
Am citit în urmă cu vreo cincisprezece ani un alt roman scris de Doctorow, Billy Bathgate, care, trebuie să recunosc, m-a plictisit teribil (n-am apucat încă să-i văd ecranizarea cu Nicole Kidman). Însă nu la fel s-a întâmplat și cu romanul de față. Pentru că povestea curge ca un râu, neobosit, ușor, clipocind, fără oprire, către un deznodământ firesc. Și nu avem de-a face doar cu o poveste, ci cu mult mai multe: povestea lui Harry Houdini și-a extraordinarelor sale prestații în materie de iluzionism și evadări din cuști, sicrie, cufere sau închisori, a lui John Pierpoint Morgan, cel mai bogat dintre bogații vremii sale (întrecut doar de Rockefeller), despre care nu știam c-a avut și-o latură mistică (însă iată că a știut E. L. Doctorow), încercând să-l atragă în mreje și pe vestitul Henry Ford, inventatorul producției de linie, a Emmei Goldman, supranumită „Emma cea roșie”, anarhistă, feministă, comunistă și complotistă, care, cel puțin în această carte, joacă un rol destul de însemnat și în povestea extravagantei Evelyn Nesbit, de la care pleacă toată tărășenia, și mulți, mulți alții.
Un roman complex, o poveste relatată de un băiat al cărui nume nu reuşim să-l aflăm nici măcar în final, o adevărată frescă a societății americane plină de cutume la început de secol douăzeci. O familie fără nume, care asistă nu chiar pasivă la transformarea Statelor Unite ale Americii în cea mai mare putere a lumii, este martora unor evenimente care au marcat istoria lumii: J. P. Morgan împrumută trezoreria SUA cu o sumă colosală, Henry Ford construiește automobile la un preț accesibil aproape tuturor cetățenilor cu un venit stabil, Emma Goldman predică egalitatea între păturile sociale și libertatea sexuală, un afacerist celebru asasinează un arhitect la fel de celebru, Harry Houdini șochează publicul prin îndrăzneala prestațiilor sale, un negustor evreu sărac lipit, dar mândru nevoie mare, inventează desenele animate, iar un tânăr negru răscolește mândria albilor ce s-au crezut dintotdeauna superiori, cerându-și drepturile.
Până la urmă ar trebui să citesc câteva zile articole pe Wikipedia ca să mă lămuresc de ce Ragtime a fost considerat un roman SF de către membrii Asociației Scriitorilor Americani de Science-Fiction Fantasy. Din cele câteva articole parcurse până la ora la care am scris recenzia, Evelyn Nesbit nu s-a întâlnit niciodată cu Emma Goldman (aceasta fiind deportată din SUA în 1919), J. P. Morgan nu s-a dus în Egipt ca să i se construiască o piramidă în care să fie înmormântat, iar Houdini n-a încercat să-și contacteze mama de pe tărâmul de dincolo, ba din contră, și-a dedicate o mare parte a vieții încercând să demaște falșii medii, fiind supranumit „Vânătorul de fantome”. Dar toate astea s-ar fi putut întâmpla. Nu știe nimeni sigur dacă au fost adevărate sau nu.
Un roman nu chiar ușor, dar care se citește cu sufletul la gură. Pot spune că n-am mai citit de mult timp un roman atât de antrenant. Pentru că E. L. Doctorow posedă un talent extraordinar de povestitor. Poveștile lui curg, te captivează și nu-ți mai dau drumul până nu le-ai aflat finalul. Care, de multe ori, se dovedește extrem de surprinzător. Citiți-l, ignorați faptul că nu are nici măcar o singură linie de dialog, iar paragrafele se întind uneori și pe câte două pagini, lăsați-vă purtați de o traducere excepțională și bucurați-vă de poveste. Merită!
-
Plusuri
O frescă excepțională a Americii de început de secol XX, de la magnați și președinți și până la simpli funcționari sau dansatori de ragtime (gen muzical precursor jazzului). O poveste ce te captivează de la prima până la ultima pagină.
-
Minusuri
Lipsa oricărei liniuțe de dialog și faptul că autorul abandonează unele povești, lăsându-ne pe noi să ne imaginăm cum s-ar putea continua.
-
Recomandari
Oricui vrea să citească o poveste bună, așternută pe hârtie de un adevărat maestru al cuvintelor.
parfumuri spune:
14 February 2017 | 11:24 am
cred ca cei mai frumosi ani ai secolului era perioada interbelica, de prin 1925-1935.