Titlu: Eseuri de îndrăgostit
Autor: Alain de Botton
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Oana Cristescu
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-689-639-2

În orice poveste de dragoste există două perspective: a lui și a ei. „Eseuri de îndrăgostit” prezintă, cum spune și titlul, punctul de vedere al îndrăgostitului, așa că ne-am gândit că ar fi interesant să vedem cum e percepută cartea din ambele unghiuri. Astfel s-a născut această dublă recenzie, în care atât eu, cât și prietenul meu ne dăm cu părerea pe marginea romanului scris de Alain de Botton.

Cumpără titlul în engleză

Eseurile, în varianta lui Gelu:

Povestea e simplă și banală: un tip se îndrăgostește de o tipă, se iubesc timp de un an și apoi se despart. Atât de ușor se poate rezuma partea cu „îndrăgostitul" din titlu. Rămân însă în urmă eseurile, cu care Alain de Botton reușește să pună degetul pe rănile pe care mulți dintre noi le-am simțit până acum. Într-un mod extrem de obiectiv, ne face să ne dăm seama că, totuși, nu suntem chiar atât de speciali.

Am citit prima oară cartea acum aproape zece ani, când eram la începutul căutării relației perfecte. Eram convins că pentru mine lucrurile vor sta diferit, că primele capitole se vor repeta la infinit. Și dacă nu va fi așa, voi căuta pe altcineva care să-mi poată oferi iubirea, fericirea și liniștea eternă de care am nevoie. Am fost marcat de gemul de căpșuni (capitolul 6) și de fiecare dată când simțeam că îi lipsește îmi luam jucăriile și plecam în căutarea lui. Evitam pe cât posibil orice urmă de dramă și fugeam la orice mic semn că ar putea apărea.

Recitind-o recent, dimineața de după prima noapte împreună a căpătat un nou înțeles. A devenit doar un episod prin care trebuie să treacă fiecare cuplu înainte de găsirea echilibrului propriu; faptul că ne iubește cu aceeași intensitate nu trebuie transformat în cel mai mare defect al ei. Cartea nu oferă soluții și nici nu se vrea o monogramă a relațiilor contemporane, e doar oglindirea realistă a unei relații romantice în care ne putem și noi vedea ca protagoniști. Acum problema nu o mai reprezintă neapărat dramele, ci fuga de monotonie, de a nu crede că am ajuns pe vârful muntelui și că nu urmează decât o anevoioasă coborâre.

Alain de Botton pune punctul pe i în privința unor lucruri pe care le trăim, dar pe care nu reușim să le conștientizăm. Printre ele se numără și frica de fericire. Vi s-a întâmplat vreodată să vă dați seama că sunteți pur și simplu fericit și lucrul ăsta să dispară odată cu conștientizarea fericirii? Mie da, și am plecat singur în Vamă încercând să scap de faptul că ea mă iubește prea mult și că ar putea fi contagios sentimentul. Ne dorim să avem parte de un moment perfect alături de persoana iubită, dar atunci când se întâmplă ne vine să fugim ca să nu cădem de la o prea mare înălțime când totul se va termina.

Ne e de asemenea frică să conștientizăm că unele povești se termină și ne legăm cu disperare încă o săptămână, încă o lună sau un an de ceva ce nu poate fi resuscitat. În încercarea de a salva ceva ce nu poate, și nu merită, a fi salvat detonăm bombe ale căror victime suntem chiar noi, în speranța de a obține compasiune, dacă dragostea tot a dispărut. Alain de Botton numește această etapă Terorism Romantic și nu poate oferi decât o agonie mai lungă.

Eseuri de îndrăgostit încearcă, și în mare măsură reușește, să ne ofere o perspectivă obiectivă a tuturor etapelor prin care cu toții am trecut la un moment dat. Povestea e simplă, dar reușește să ne facă să ne punem destule întrebări legate de acțiunile noastre într-o relație, încât ne oferă o viziune a relațiilor prin care trecem. În dragoste nu există formule și soluții, există cel mult un joc la ruletă.

Eseurile, în varianta Teodorei:
Eseuri de îndrăgostit este cartea de debut a lui Alain de Botton, scrisă pe când avea doar 23 de ani. Încep cu acest detaliu deoarece unul dintre primele lucruri care m-au impresionat la carte a fost capacitatea de introspecție a scriitorului. Căci Eseurile sunt o colecție de gânduri, idei și teorii pe marginea poveștii de dragoste ce se poate naște între un bărbat și o femeie, o încercare de a explica comportamentul îndrăgostitului, pe puncte și capitole. Cel puțin așa am perceput-o eu.

Povestea este simplă: un tânăr arhitect - al cărui nume nu ne este dezvăluit - aflându-se în avion, o cunoaște pe Chloe. Până ajung să își recupereze bagajele e convins că s-a îndrăgostit de ea și decide să o cucerească. Din fericire, sentimentele lui Chloe sunt reciproce și astfel începe relația dintre cei doi, la care cititorul are acces doar prin secvențele scoase în evidență de scriitor.

Acesta este firul narativ, care servește mai degrabă ca studiu de caz pentru dezvoltarea conceptelor pe care de Botton dorește să le expună pe parcursul celor douăzeci și patru de capitole. Și astfel aflăm despre fatalismul romantic - cum de fapt iubim ideea de a fi îndrăgostiți și ne place să credem în „jumătăți” predestinate, despre idealizarea persoanei iubite, etapa de seducție, provocările inevitabile dintr-o relație, teama de fericire, terorismul romantic în încercarea de a salva legătura romantică atunci când îi prevezi declinul, și, în final, acceptarea despărțirii.

Mi-a atras atenția conceptul de marxism aplicat în dragoste: „Mă iubești, numai pentru că nu mă vezi în întregime, iar dacă nu mă vezi în întregime ar fi o nebunie să mă obișnuiesc cu iubirea ta înaintea momentului în care mă vei vedea”.

Eu sunt mai degrabă fan al narațiunii complexe, cu intrigă și personaje bine conturate. Din această cauză, inițial stilul de eseu mi s-a părut un pic greoi de urmărit, simțeam că aș fi vrut să aflu mai multe despre povestea de dragoste, nu despre Platon sau Camus. Dar, inevitabil, am ajuns să mă gândesc la propriile relații și dacă mi se aplică ceva din ceea ce spun filosofii, fiecare capitol devenind o invitație la reflecție. De Botton îți dezvăluie din poveste atât cât trebuie ca să înțelegi desfășurarea evenimentelor, iar apoi analizează motivațiile din spatele comportamentelor și acțiunilor.

Nu o să dezvălui concluzia autorului, dar din punctul meu de vedere, oricât am încerca să analizăm și să teoretizăm acest proces al îndrăgostirii, nu există o rețetă care să funcționeze garantat. Putem încerca să ne fixăm niște puncte de reper care să ne ghideze, însă fiecare nouă poveste de dragoste este ca un salt în necunoscut.

• Plusuri

  Cartea oferă o nouă perspectivă asupra relațiilor romantice și te provoacă la introspecție.

• Recomandari

  Cititorilor pasionați de scriitura de tip eseu, sau cu tentă filosofică. Gelu o recomandă tuturor celor care au fost, sunt sau urmează să fie într-o relație.