Titlu: Pădurea întunecată
Autor: Nicole Krauss
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Luana Schidu
Numar pagini: 296
ISBN: 973-606-779-378-9

În ultima perioadă de timp, am citit extrem de puțină ficțiune. Nu am un motiv elocvent pentru care am făcut-o. Probabil pentru că această goană continuă spre alte realități mă obosește sau poate că aveam nevoie de un respiro. Cert e că, atunci când am revenit la treburi livrești, am ales cartea lui Nicole Krauss cu un titlul sugestiv Pădurea întunecată.

Pentru început zic că aflăm câte ceva despre autoare, mai ales că stilul ei mi s-a imprimat pentru mult timp în creier. Nicole Krauss a început să scrie de la frageda vârstă de 14 ani, fapt pentru care e demnă de apreciat, mai ales că dexteritatea cu care jonglează în scriere se simte. Spune, într-un interviu din adevărul.ro că literatura „e veche de când lumea, dar, astăzi, e din ce în ce mai necesară. Acum nevoia de intimitate e mai mare. Eu, cel puţin, simt nevoia unei conexiuni reale, susținută emoțional, care să spargă izolarea dintre indivizi. Era digitalizării i-a făcut pe oameni mai solitari: stau mai mult acasă, singuri în faţa calculatoarelor, şi îşi trăiesc viața prin vălul unui ecran. Or, asta nu echivalează cu a-i atinge, la propriu, pe ceilalți şi nici cu a simți lumea”. După astfel de rânduri am înțeles că era pur și simplu, indispensabil să fac cunoștință măcar cu un titlu al acestei scriitoare.

Și mâinile mele s-au întins involuntar după romanul Pădurea întunecată, tradus de Luana Schidu, apărut în colecția Raftul Denisei, editura Humanitas. Se pare că anume această narațiune trebuie să pună începutul cunoașterii portofoliului acestei figuri proeminente în literatura contemporană modernă. Când spun proeminentă mă refer la faptul că scrisul acesteia este unul de impact, are conținut și o adâncime pe care o simți. Este o istorie aproape hilară a două personaje, pe care de facto le privesc ca pe o întruchipare comună, care își caută propriul lor scop, ungherul în care să-și lingă rănile și să își refacă propriul echilibru emoțional și spiritual. Ce loc poate fi mai bun decât patria? În cazul de față, este o revenire kafkiană în pământurile care le-a dat viață. Personajele centrale, Nicole, o tânără romancieră de 39 de ani din New York, în plină criză existențială și Epstein, un avocat bătrân, fost antreprenor de succes, a cărui scară de valori se răstoarnă brusc, sunt aruncați în inima deșertului iudaic ca să deznoade propria deznădejde, să scoată la liman acele frici demult uitate.

Ea încearcă o veșnică luptă cu propriile erori: un mariaj ratat, niște copii înstrăinați și o carieră care nu mai răspunde așteptărilor eroinei. El este un om neînțeles de soție, îndepărtat de copii și absolut străin de propria viață. Două istorii vechi de când lumea. Diferența e că unul resimte acut nevoia de misticism, pe când altul pornește într-o căutare a adevărului despre finalul vieții unuia dintre cei mai excentrici și sobri scriitori ai umanității: Franz Kafka.

În fond, romanul Pădurea întunecată este o expresie dantescă a vieții. Distanța dintre personaje este de ani-lumină, dar cu toate acestea, ele au un punct convergent: renunțarea. Ambii au renunțat, au fugit de problemele pentru a-și regăsi un nou făgaș. Și nu pentru că ar fi lași, ci pentru că viața a căpătat o altfel de dimensiune, una în care nu mai există loc pentru anumite figuri, pentru anumiți oameni. Cel mai important este să simți, în timp ce citești cartea că istoria lor este împletită, sesizabilă și palpabilă. Evident, fuga lor alertă, mișcarea lor haotică în narațiunea vâscoasă a lui Nicole Krauss are o logică firească, este încărcată de un mesaj aproape ilizibil: renunțarea e tot un început. Când ajungi să percepi această dimensiune te detașezi de subiectivismul primelor impresii și începi să simți cumva altfel întreaga evoluție a personajelor.

În plus, e de menționat atenția la detalii cu care scriitoarea descrie mediul. Tel Avivul devine o scenă de teatru, una în care personajele sunt bizare, dar reale. Sunt modele lipite din nisip existențial umed și aruncate înapoi la origini. Tragicomicul istoriei e că renunțarea umple celulele lor până la refuz, în același timp golindu-i de țel, răpindu-le ultimele plăpânde simțiri asupra vieții.

Nicole Krauss este cu adevărat o naratoare extrem de talentată. Nu știu dacă acest lucru se datorează mentoratului oferit de emeritul poet rus Iosif Brodski, dar cu siguranță aceasta posedă un talent de a-și absorbi cititorul. Se pierde noțiunea timpului când acest râu negru al povestirii te poartă și la final rămâi secătuit de vlagă, exasperat și trist.