Titlu: Conversație la Catedrala
Autor: Mario Vargas Llosa
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Mihai Cantuniari
Numar pagini: 616
ISBN: 978-973-46-4358-5

O discuție la Catedrală devine pretextul unui roman sinuos despre drame familiale și sociale, despre politică și corupție, despre istoriile mici și mari care scapă subtilităților.

Totul începe cu o întâlnire accidentală. Totul a început demult, generații întregi înainte. Totul a început, totul s-a terminat. Nu vreau să vă supăr, zău – zice Ambrosio -. Dar s-a făcut tare târziu, conașule.

Santiago Zavala, jurnalist, îl întâlnește pe Ambrosio, fostul șofer al tatălui său, politicianul Don Fermin Zavala, într-un context pe cât de brutal pentru începutul romanului, pe atât de potrivit pentru întreaga atmosferă ce domină atât interiorul personajelor, cât și exteriorul sordid al unui Peru marcat de corupție, autorități dictatoriale și profunde crize politice și sociale. După cum subliniază și colega mea, Mihaela, Conversație la Catedrala este un roman monumental în care vocea mică a ratării reprezentată de Santiago se confruntă cu Vocile „marilor puteri” ale vremii.

Invitația de a merge la Catedrală nu este nici pe departe una eliberatorie, marcată de epifanii, cât confruntarea directă cu iluzia libertății/schimbării, întrucât Catedrala este doar un bar sordid în care două jumătăți de adevăr se ciocnesc. Discuția dintre Santiago și Ambrosio capătă, astfel, proporții gigant pentru a se intercala cu replicile unor personaje pestrițe – politicieni corupți, prostituate, intelectuali ratați, tineri idealiști, familii dezbinate, clase sociale în derivă, Odria și a sa dictatură militară etc. Perspectivele din care narațiunea se construiește alternează, astfel, amețitor, intercalându-se și devenind Vocea unei istorii dezarticulate, haotice, absurde, dincolo de ambițiile și aspirațiile unui mai bine mereu îndepărtat.

Romanul Conversație la Catedrala este construit ca un canon, însă nu este deloc armonic, dimpotrivă, este strident și dureros, tocmai pentru a marca discrepanțele sociale și realitățile crude ale unei țări care nu se mai recunoaște. Deși nu pot să nu admir scriitura lui Llosa și genialitatea acestei construcții care lasă personajele să se manifeste prin cuvinte, gesturi, amintiri și fragmente profilate într-o discuție aparent obscură și încâlcită, din perspectiva cititorului subiectiv, mi-a lipsit puternic empatia. Am citit acest roman cu o răceală aproape clinică, ca un exercițiu pentru minte, însă mi-ar fi plăcut să îl „simt” mai mult. Probabil că va trebui să revin asupra lui cu un alt ochi.

• Plusuri

  Fresca realist compusă a unui Peru corupt, complexitatea personajelor.

• Minusuri

  Ambiția romanului total propus de Llosa poate fi dezarticulată și deconcertantă la o primă lectură.

• Recomandari

  Celor care gustă realismul în formele sale cele mai complexe.