bookblog.ro

Iubirea, cea mai ieftină religie

Scris de • 9 September 2014 • in categoria

Titlu: Femei singure
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 168
ISBN: 978-973-46-4592-3
Cumpara cartea

,,Orașele îmbătrânesc precum femeile.’’ rostește un personaj masculin, unul cel puţin îndoielnic, extras din romanul propus de mine astăzi. Poate că drama femeilor rămâne totuşi una şi mai mare decât cea a oraşelor care îmbătrânesc. Cel puţin aşa sugerează Cesare Pavese în romanul care îi anticipa sinuciderea şi în care deprimata Rosetta apare total inexplicabilă amicilor ei, iubită se pare doar de către o pisică.

Roman al singurătăţii, relatat la persoana I, Femei singure ne plasează într-un Torino al anilor cincizeci. Anii de după război, când singurătatea femeilor era mult accentuată de cataclismul erotic produs de numărul celor morţi pe front. Anii când emanciparea trupului feminin rămânea încă o utopie. Femeile se conturau nevrotice şi nesigure, bărbaţii macho şi egoişti aşa cum se evidenţiază din replica ,,Fetele au atâtea capricii, mi-a răspuns el. Nici nu ştii de unde le găsesc. Dar odată în pat, stau liniştite.’’(p.135)

Clelia Oitana, personajul-martor, este o femeie la a doua tinereţe, italiancă şi independentă financiar pentru că lucrează în lumea modei. Ea ascunde drama unei femei neiubite, anticipând dualismului femeilor care muncesc în exces astăzi. În lumea retrogradă şi machistă în care Clelia evoluează, ea rămâne o excentrică, o curajoasă care are tupeul să nu depindă de bărbaţi. Faptul de a nu fi înţeleasă ca şi avansurile grobiene pe care le suportă uneori o însingurează, dar nu îi taie apetitul de a lua viaţa ca pe o pradă, anticipând avatarurile femeii de afaceri a secolului XXI.

Roman în alb şi negru, denotând stilistica intempestivă şi intenţionat brutală a unor filme felliniene, deşi transformat în film de către Michelangelo Antonioni, Femei singure afirmă un scriitor veritabil măcinat de propriile drame intelectuale şi emoţionale. Tema suicidului din roman anunţă gestul pe care Cesare Pavese avea să-l comită doi ani mai târziu.

„Dar dragostea este, la urma urmelor, ceva murdar” rosteşte Rosetta, tânăra femeie sinucigaşă. Nimeni nu se va obosi să decripteze mesajul disperat al nefericitei. Ce o făcuse să generalizeze astfel? Un lesbianism refulat, trădarea bărbaţilor, o puritate religioasă inoculată în familia ei prea italiană? Indiferenţa şi artificialitatea o împing la otrăvire pe Rosetta. La polul opus, aptă să reziste la toate murdăriile, monument de cinism şi de egoism este Momina, femeia fără scrupule prin excelenţă, bogată şi superficială. Nimic romantic în acest roman neorealist, foarte fotografic, grav şi foarte… italian, conturând nişte ani cenuşii care se ridicau pe ruinele războiului câtă vreme: „Viaţa e lungă, i-am spus. Lumea n-au făcut-o îndrăgostiţii. În fiecare dimineaţă începe o altă zi.”

  • Plusuri

    Vorbim de opera unui autor italian inconfundabil, un brand al literaturii italiene neorealiste.

  • Recomandari

    Roman de atmosferă, dar şi de profunzime psihologică, ce se adresează unor diverse categorii de public, poate mai puţin celor deprimaţi.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Florin spune:

    Într-o re-transpunere romantică, da, mi-ar place să inversez replica personajului lui Pavese: „femeile sunt frumoase şi veşnice precum oraşele”! Comparaţia o consider echitabilă odată ce îmi place profund ideea de „maternitate a oraşelor”.
    Nu ştiu de ce, îmi vine acum în minte o replică a Anei Blandiana din cartea „Oraşe de silabe”, în care spunea că oraşele nu seamănă între ele pentru că fiecare are un suflet inefabil care nu poate fi comparat. La fel, cred, nici femeile nu seamănă între ele. Şi nici singurătăţile lor.
    Dincolo de toate acestea, dacă admitem în acelaşi pur stil italian (şi chiar ştiinţa o dovedeşte), că „Gioconda” este copia fidelă a sufletului lui Leonardo da Vinci, atunci „femei(le) singure” ale lui Cesare Pavese nu demonstrează altceva decât singurătatea acută a scriitorului, ceea ce justifică şi sinuciderea.

    raspunde

  2. anca giura spune:

    Există câteva comentarii din care pur și simplu învăț lucruri noi și frumoase, mulțumesc, Florin!

    raspunde

  3. Florin spune:

    Şi eu, Anca, mă ghidez după deviza că pot găsi în oricare celălalt (care nu este deloc un „oricare”) lucruri frumoase şi învăţături mult-folositoare. Ba chiar cutez să-l asociez pe acest oricare celălalt (care nu este deloc un „acest oricare”) cu un oraş (că tot veni vorba) căruia nu-i cunosc decât două-trei străduţe, ori eu ştiu că în centrul acestui oraş se află cele mai armonioase construcţii arhitecturale şi doar neîntâlnirea mea (ori a altcuiva) cu restul de străzi necunoscute a acestui oraş poate duce la singurătatea lui faţă de mine, ori invers. Şi mai cred cu tărie că nu trebuie să judecăm nicidecum singurătatea celuilalt, pentru că excesele, fie de judecată, fie de singurătate, sunt dăunătoare, dacă nu chiar mortale!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro