0Autor: Cecelia Ahern
Rating:
Editura: Allfa

Ai grijă ce-ţi doreşti....

Câteodată ne dorim să avem parte de mai multă magie în vieţile noastre. Ne dorim să avem parte de taine care abia aşteaptă să fie descoperite, secrete numai bune de aflat sau mistere ce ne aşteaptă pe noi să le dezlegăm. Cu atât mai mult astăzi, când lumea care ne înconjoară nu mai conţine în sine nicio necunoscută. Este "dezvrăjită". Nu mai avem ce să decoperim pentru că au făcut-o alţii înaintea noastră. Cei care ne-au precedat, aveau tocmai scopul opus în minte: să cunoască prin puterea cu care au fost înzestraţi, cea a raţiunii, tot ceea ce se poate cunoaşte.

Uneori, copiii pot fi mici tirani. E bine ştiut cu cât sadism se pot chinui unii pe alţii şi ce lanţ de umilinţe sunt în stare să pună cap la cap. Sunt războaiele din curtea şcolii, în care lupta pentru supremaţie se dă în mod curios pentru prietenia unui băiat sau respectul celorlalţi colegi de clasă. O fetiţă de doar 10 ani - Jenny-May Butler -, care o chinuie de ceva timp pe vecina si colega ei Sandy Shortt, o provoacă la un joc pe aceasta din urmă. Un joc al copilăriei, dar la care ea se pricepe foarte bine, şi pe care nu are nicio şansă să îl piardă.

Aşa că micuţei Sandy nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să îşi dorească eventual ca vecina ei, a.k.a. acest mic torţionar iscusit, să dispară pur şi simplu. Cu atât mai mult şi mai intens îşi doreşte asta, cu cât se apropie o zi decisivă. Aceea în care va trebui să o înfrunte pe Jeny şi cel mai probabil să piardă în faţa ei din nou. Aşadar prin mintea lui Sandy trece acest gând pasager. Toţi ne gândim într-un moment sau altul la o astfel de rezolvare "convenabilă" a unei situaţii stresante. Numai că, surpriză sau nu, Jeny-May chiar dispare. Ca prin farmec, un mic truc de magie, puf! şi a dispărut. Nu e atât de greu de crezut, nu?

Acesta este debutul cărţii Dispăruţi fără urmă, semnată de Cecelia Ahern. Un gând inofensiv al unei fetiţe speriate că va fi umilită declanşează o serie de aventuri incredibile, pe care autoarea le relatează cu destul talent scriitoricesc, dând tiparului încă o cărţulie din cele "drăguţe", uşor de citit, uşor digerabile. Pe scurt, ne povesteşte cum din acea zi, sentimentul de vinovăţie îi declanşează lui Sandy un sindrom obsesiv-compulsiv (mania de a căuta) şi îi aşează viaţa pe un drum sinuos. Sandy îşi exasperează părinţii când îşi caută, chiar şi după ce trec ani de la dispariţia lor, obiecte precum şosete, ursuleţul preferat etc. Nici măcar psihologul preferat/viitorul amant, nu o poate ajuta să renunţe la această dependenţă. Devenită adultă, Sandy îşi alege meseria de detectiv, anchetând ani la rând cazuri ale persoanelor dispărute. Aici se simte cel mai bine. Cei mai apropiaţi oameni ai ei sunt aceşti dispăruţi, pe care îi cunoaşte îndeaproape prin relatările membrilor familiilor lor, cei rămaşi în urmă.

Îm timpul unei anchete, Sandy se rătăceşte prin padure. Acest fapt, aparent accidental, este de fapt închiderea cercului pentru ea, menit să o aducă în acel loc al destinului unde să i se ofere mult aşteptata "closure"- cum o numesc vorbitorii de limbă engleză. În pădure Sandy cade şi suferă o uşoară comoţie cerebrală. Din acest moment pătrundem pe un tărâm fantastic. Un loc numit AICI, acesta fiind şi titlul original al cărţii de faţă (A place called here). AICI întruneşte toate persoanele dispărute, fie de bună voie, fie silite de alţii, deopotrivă cei care mai sunt în viaţă şi cei care au murit, precum si absolut toate obiectele, senzaţiile (râsetele, mirosuri specifice, atingeri ş.a.) care s-au pierdut vreodată. AICI e un loc care pulsează de viaţă, oamenii trăiesc după reguli bine stabilite, muncesc şi se distrează, se îndrăgostesc şi întemeiază familii.

Aventurile prin care trece Sandy cât timp trăieşte AICI sunt numeroase. Esenţialul este că ea e deocamdată în vizită, nu se ştie dacă va fi sau nu găsită, iar în timpul alocat operaţiunilor de căutare se comportă asemeni unui mesager care oferă veşti despre cei dragi celor dispăruţi, în ideea că dispăruţii fără urmă şi cei dragi lor sunt deopotrivă neconsolaţi. En fin, Sandy o găseşte aici şi pe Jeny-May cu care se împacă, adevăratul motiv pentru care toate astea par să i se fi întâmplat.

Aşadar nimic nu e întâmplător, totul are un sens, există o lege a compensaţiei în toate. Pentru că a dorit ca rivala ei să dispară, Sandy a suferit un şir de ani. Dar într-un final capătă izbăvirea, în urma acestui accident. Sigur că aş fi putut povesti la nesfârşit acţiunea din cartea Ceceliei Ahern. Dar mie una mi s-a părut irelevantă aici. Temele pe care le alege această autoare precoce (prima nuvelă publicată la 21 de ani) sunt sensibile. Acesta e lucrul care îţi sare în ochi din prima. Prin cărţile ei pare că încearcă să ofere consolare celor rămaşi singuri, care suferă. De aceeaşi autoare menţionez şi celebrul P.S. I love you, mai cunoscut poate datorită ecranizării. Cecelia povesteşte despre ceea ce toţi ne dorim să auzim, dar despre care se vorbeşte tot mai rar în zilele noastre: sentimetele. Se pare că jena tot mai crescândă a exprimării directe a sentimentelor face bine la vânzări. Ea ne confirmă totodată că cea mai mare maladie a secolului al XXI-lea pare să fie lipsa de comunicare.

În final, concluzia este una simplă. Va fi interesant să urmărim maturizarea acestei scriitoare. Dacă va renunţa la stilul sentimental în favoarea altora sau nu. Până atunci, ea rămâne o autoare prolifică, cu o rată de succes însemnată şi traduceri în numeroase limbi. Aşa că probabil este o lectură bună pentru mulţi dintre noi.

Scrisă de Măriuca Macovei