Titlu: Vulpile în vie
Autor: Lion Feuchtwanger
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Doina Fischbach
Numar pagini: 910
ISBN: 978-973-724-316-4

Misiunea delegaților americani la Curtea Regelui Ludovic al XVI-lea de la sfârșitul secolului al XVIII-lea este un subiect extrem de bogat pentru un roman istoric. Opulența Versailles-ului, diferențele de cultură dintre „țăranii” americani și curtenii francezi, conflictele politice ale vremii și conflictul de interese cu care a trebuit să se confrunte urmașul Regelui Soare, nepăsarea Mariei Antoaneta, soția sa, intrigile anturajului ei, cunoscut sub numele de Clica violet, sunt abil exploatate pentru a crea un decor fascinant, în care au loc evenimente politice de o importanță copleșitoare: emiterea Declarației de Independență a celor 13 state americane și alianța americano-franceză care avea să pună bazele legitimității mondiale a Federației americane.

O acțiune politică de o importanță atât de mare are nevoie, în mod evident, de personalități politice de calibru. Acestea devin personaje în romanul în două volume al lui Lion Feuchtwanger: Benjamin Franklin, Arthur Lee, John Adams – din partea americanilor, Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta, Contele de Maurepas, Ministru de Stat al regelui, Voltaire – de partea francezilor, Împăratul Regent Joseph al Sfântului Imperiu Roman și mulți alții. Viața personală a acestora se împletește cu cea politică din acea vreme, așa încât, spre exemplu, dorința de afirmare a lui Caron de Beaumarchais, împreună cu idealurile lui de libertate, insuflate în mare parte de scrierile lui Voltaire, îl duc pe acesta spre acțiuni care au efecte politice incomensurabile. Compania lui, Roderigue Hortalez and Company, transportă pe câteva nave suficient armament pentru ca luptătorii pentru libertate de pe continentul nord-american să poată rezista și chiar învinge. Pe plan intern, faptul că nu a reușit să-și recupereze banii de la Congresul American, precum și faptul că nu era unul dintre nobilii ereditari, a născut animozități care l-au determinat să scrie Nunta lui Figaro, continuarea celebrei piese de teatru Bărbierul din Sevilla, o satiră la adresa Curții de la Versailles, a regelui Franței și a regimului său.

Personajele care au luptat pentru libertate prin ceea ce au făcut, precum Voltaire, Franklin și, evident, Beaumarchais, sunt bine conturate, autorul dedicându-le capitole întregi, pe când cele meschine și egoiste, pentru care nimic nu era mai important decât propria lor persoană - Arthur Lee sau cei din Clica violet -, sunt prezentate succint, iar aura malefică din jurul lor îi etichetează imediat. Mai sunt personaje care reprezintă răul fără a fi ele însele rele – cel puțin la momentul respectiv: Regele și Regina sau marii demnitari ai regatului.

Dialogurile sunt magnifice, având în vedere faptul că au loc între personalități de o asemenea valoare. Subtilitățile politice răzbat din discursuri pline de patos despre subiecte generale. În birourile celor mai de seamă reprezentanți ai celor două puteri au loc discuții care fac referire la o situație politică înțeleasă „la prima mână” de către cei implicați. Evenimente care de un om simplu sunt percepute oarecum distant și mai mult drept o soartă implacabilă, devin în aceste discuții date, oameni, fapte, transporturi, mărfuri, bani, șpăgi, rugăminți. Ele pot fi influențate, pot fi manipulate. Ceea ce se întâmplă se întâmplă pentru că cineva asta vrea, nu pentru că destinul o cere. „Serios domnule Franklin, continuă Maurepas. Domnii dumneavoastră [Arthur Lee și John Adams] devin deranjanți. Dumnealor par a fi de părere că manierele gălăgioase sunt atributul esențial al libertății. [...] Da, dacă am avea de-a face numai cu dumneavoastră, doctore Franklin, ne-am putea înțelege repede asupra unor chestiuni nerezolvate. Știu sigur acest lucru, căci în fiecare zi, când iau micul dejun cu scumpa mea contesă, am în fața ochilor portretul dumneavoastră, care mă anunță mereu: ecce vir. Or, cu un bărbat ne putem înțelege. [...] Trimisul nostru va face cu siguranță tot posibilul pentru a-i informa pe domnii de la Philadelphia în legătură cu opinia noastră”.

Iată deci, că decizia Congresului de a-l desemna pe Benjamin Franklin drept unic ambasador plenipotențiar nu a venit din partea Congresului, ci din partea câtorva oameni de stat francezi. Exemple de acest gen sunt foarte multe în roman.

Vulpile în vie descrie un moment istoric de o însemnătate incalculabilă pentru istoria mondială: eliberarea continentului american de sub colonialismul britanic, cu implicarea politică nemijlocită a Franței. Personajele carismatice care își aduc aportul la desfășurarea intrigii sunt monumentale, mai ales din perspectivă istorică. Lion Feuctwanger stăpânește foarte bine arta narării acestor intrigi, în ale căror complicate rețele poți foarte ușor să te pierzi.

• Plusuri

  Un roman istoric excelent, care exploatează un moment foarte important din istoria mondială. Plin de personaje magnifice și de întâmplări de pomină, Vulpile în vie merită lecturat pentru lumina pe care o aduce în cronologia desfășurării evenimentelor.

• Minusuri

  Fie stilul în care este scris, fie traducerea, aduc o oarecare tentă de vechi, care displace din păcate. Pare un roman scris în secolul XIX, nu în a doua jumătate a secolului XX.

• Recomandari

  b>Vulpile în vie este un roman ce poate fi citit de oricine vrea să înțeleagă mai bine evenimentele din partea aceasta a Oceanului Atlantic, care au dus la eliberarea Statelor Unite. În plus, descrierea fastului și a ipocriziei și prostiei de la Curtea Regelui Ludovic al XVI-lea oferă o savoare aparte romanului.