Titlu: Copiii pierduţi
Autor: Peter Straub
Rating:
Editura: Tritonic
Anul aparitiei: 2007
Traducere: Alexandra Danila
Numar pagini: 239
ISBN: 978-973-733-303-2

"Copiii pierduţi" este singura carte a lui Peter Straub tradusă în limba română şi e mult mai probabil să-l ştiţi datorită colaborărilor cu Stephen King la "Talismanul" sau "Casa întunecată", deşi autorul a primit numeroase premii pentru operele sale: Bram Stoker (pentru romanul de faţă, care a fost nominalizat şi de British Fantasy Society pentru cel mai bun roman în 2004), World Fantasy Award şi International Horror Guild Award. Alt volum al autorului, "Ghost story", publicat în 1979 a fost ecranizat doi ani mai târziu avându-l în rolul principal pe Fred Astaire.

"Copiii pierduţi" (titlu original: "Lost boy, Lost girl") aduce în prim plan o familie americană din clasa mijlocie: Mark - adolescentul rebel, curios şi nesigur de 15 ani cu cercei în urechi şi ale cărui discuţii cu tatăl lui se rezumă la orele de venit acasă şi pierce-urile pe care vroia să şi le pună în limbă; tatăl Philip - conservator, rigid, funcţionar birocrat la liceul local şi al cărui singur scop în viaţă era statusul social şi fotoliul de director; Nancy - mama iubitoare, muncitoare, dar nefericită deoarece nu-şi recunoaşte propriul soţ, însă care prinsă în inerţia şi rutina vieţii zilnice nu face nimic pentru sine.

Timothy Underhill, un scriitor de succes se întoarce în oraşul natal o dată cu sinuciderea inexplicabilă a cumnatei sale, Nancy. La puţin timp după aceasta dispare şi Mark la fel de inexplicabil, iar Tim încearcă să afle ce s-a întâmplat cu el, spre deosebire de tatăl băiatului care aşteaptă resemnat ca poliţia să îi găsească cadavrul. Puştiul, prins între inocenţa acoperită de teribilismul vârstei şi primele impulsuri sexuale, descoperă o casă pe care nu o "văzuse" niciodată cu adevărat şi pe care el o consideră "vinovată" pentru moartea mamei sale. Casa aparţinuse în trecut unui ucigaş misterios a cărui fapte terorizaseră micul oraş şi pe care toată lumea se străduise să-l dea uitării. Curiozitatea lui faţă de casă se transformă rapid într-o obsesie care îl va duce într-o călătorie dincolo de graniţele lumii cunoscute de el.  Acţiunea se petrece în timp ce micul orăşel este ameninţat de un nou ucigaş pe fundalul unor dispariţii misterioase.

Naraţiunea lui Straub curge lent, este atent construită şi nu are zeci de "twist-uri" care să se joace cu mintea ta şi să-ţi atragă atenţia într-o parte în timp ce ucigaşul îşi continuă munca pe la spatele tău. Atmosfera este excelentă, apăsătoare şi sufocantă pe alocuri, chiar macabră, iar acesta cred ca este principalul atu al cărţii. Treburile sunt relativ simple de la început, finalitatea se întrezăreşte relativ repede, însă rămân întrebările care cer cu ardoare un răspuns, iar acesta este impulsul de care cititorul are nevoie pentru a continua lectura, răspunsuri care apar pe măsură ce Timothy avansează cu investigaţia sa.

Pe alocuri, Straub are fraze şi imagini superbe (simple, dar foarte sugestive): "fusese înjunghiat în măruntaie, muşcat şi tăiat în două" (despre un bulgăre de pământ) sau "Mark, Lucy: fugind de furtună, aproape goi, ca Adam şi Eva", "frumosul Adam în zdrenţe şi frumoasa Eva în zdrenţe grăbeau, grăbeau", "cerul se întunecă, sfâşiat ici-colo de un roşu intens", "de parcă ar putea, sărman bătrân părăsit, să absoarbă fiecare particulă, fiecare fir de praf şi fiecare celulă a ultimelor secunde".

Mark şi cel mai bun prieten al său, Jimbo sunt prinşi în lumea lor, departe de lumea "oamenilor mari" pe care aceştia de cele mai multe ori nu o înţeleg. Pe de altă parte, sunt descrise doar familii rutinate până la absurd - nevestele pregătesc duminica dimineaţa mâncarea şi îşi imaginează cum ar fi dacă soţul nu ar mai coborî din dormitor, în timp ce aceştia dorm până la prânz sau închipuie scenarii care de care mai aberante pentru a scăpa de soţii (exemplu: cum ar fi dacă soţia ar avea o aventură cu vecinul şi ar fugi într-o zi amândoi).

Casele bântuite sunt, într-adevăr, un element supra-uzat în literatura de gen, însă depinde de fiecare autor dacă încearcă să aducă ceva nou sau se mulţumeste la a refolosi elemente tipice. Casa misterioasă -ar putea o metaforă pentru viata omului modern care în viteza cotidianului trece pe lângă multe lucruri pe care nu le vede. Sau ar putea reprezenta un eveniment nefericit de care nu vrea nimeni să-şi amintească asă ca toată lumea îl ignoră. Sau ar putea să nu însemne nimic. Cât de bântuită este casa sau care este misterul acesteia puteţi afla numai parcurgând romanului lui Straub pe care vi-l recomand pe această cale, mai ales dacă apreciaţi un stil îngrijit, mai conservator, cu figuri de stil numeroase, descrieri atente şi nu vă daţi în vânt după finaluri "imprevizibile" sau "neaşteptate". Chiar dacă veţi găsi naraţiunea previzibilă pe alocuri cred ca veţi aprecia mai mult calitatea scrierii.

Sunt două lucruri care nu mi-au plăcut la acest volum: coperta, care nu are nici o relevanţă având în vedere că acţiunea se petrece într-un oraş american, iar coperta patru conţine mult prea multe "spoilere". Fiind un roman de atmosferă, aş fi optat pentru o descriere mai vagă pentru a lăsa cititorului plăcerea de a descoperi şi descifra încet firul poveştii. În schimb, se dau mult prea multe detalii şi se pierde o parte din farmecul anticipaţiei.

Personajele sunt bine construite, chiar şi cele episodice aduc câte ceva nou la completarea tabloului de tipuri umane. Ucigaşul reprezintă imaginea răului absolut - crud, nebun, maniac (aici puteţi să adaugaţi cam orice vă trece prin cap). Timothy, după ce refuză pactul cu diavolul, atribuie următoarea imagine răului: persoanele se simt "mânjite, întinate" la contactul cu acesta şi se simt copleşite de gânduri negre.

Vă las acum să meditaţi la case bântuite şi limita subţire dintre real şi imaginar (sau ireal?). Eu mă duc să fac rost de "Ghost story".