Titlu: Leii Siciliei
Autor: Stefania Auci
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2020
Traducere: Emanuel Botezatu
Numar pagini: 624
ISBN: 9786064306821

Mi-e greu să încep să scriu despre Leii Siciliei, cel de-al treilea roman al Stefaniei Auci pentru că nu văd un mod lin de a îi face o introducere, de a găsi o cale subtilă despre cum aș putea să intru în subiect. Și să vă explic și de ce. Romanul de față este asemeni unui val puternic ce se sparge de cheiurile unui port, ridicând spuma mării atât de departe în aer încât te poate uda din cap până în picioare, lăsând în urmă uimirea celui care a fost luat prin surprindere și care a subestimat marea, forța valului și poziția față de el.

Cam așa e și familia Florio care a inspirat titlul cărții și ale cărei generații au puterea să te țină captiv în fața a sute de pagini și a aproape șaptezeci de ani de istorie tumultuoasă pe care au știut cum să o modeleze în avantajul lor.

Călătoria începe la 1799 cu prima generație din familia Florio – frații Ignazio și Paolo, soția Giuseppina, fiul Vincenzo și nepoata Vittoria ajung să se mute din Bagnara Calabra după un cutremur care pare să slăbească rădăcinile familiei din pământul natal și să trezească în ei dorința de mai mult, de îndeplinire a visurilor, de o viață mai bună. Aleg Palermo, unde alături de un cumnat aveau o mică afacere cu mirodenii care reprezintă prima piatră pusă la temelia a ceea ce va deveni în viitor prestigioasa Casa Florio.

Dar până acolo trebuie să biruiască soarta și un oraș potrivnic care îi privește ca pe niște intruși, să câștige încredea clienților, să-și țină în șah dușmanii și să lupte constant pentru fiecare șansă care le iese în cale și care poate să îi aducă mai aproape de statutul respectabil la care visează.

Și chiar dacă Leii Siciliei poate fi citită ca o poveste despre tenacitate, perseverență și ambiție nemăsurată prin care trei generații de bărbați ajung să clădească un imperiu, ea poate fi totodată despre singurătatea pe care aceste ambiții le aduce cu sine, despre drame personale ale căror ecouri se sting în zăngănitul banilor, despre iubiri neîmplinite care lasă un gust amar și care pecetluiesc soarta celui ce pune rațiunea și datoria mai presus de ceea ce îi dictează inima.

Mai sus v-am făcut cunoștință cu prima generație a familiei Florio, cu Ignazio si Paolo care vin în Sicilia fără mai nimic pe numelor lor, dar care reușesc să ridice din mizerie afacerea cu mirodenii și să-și clădească un nume. Din urmă vine Vincenzo care devine personaj principal pentru marea întindere a cărții. El ajunge să dea viață leului din emblema Casei Florio pentru că trece dincolo de prăvălia cu mirodenii și, alături de unchiul Ignazio, deschide calea spre alte afaceri, spre noi orizonturi și spre industrializarea și modernizarea treptate ale Siciliei prin diverse metode – de la mașinării capabile să râșnească rapid și eficient mirodenii care până atunci erau tocate cu mojarul și pistilul, la vapoare cu aburi, vinuri alese produse local și, de ce nu, conservele de ton în ulei.

Dar nu vreau să credeți că romanul de față e un mic manual de antreprenoriat sau că veți avea în față pagini după pagini de discuții despre îmbogățire. Ascensiunea socială a familiei e punctată de evenimente emoționante care arată o altă fațetă a personajelor – căsnicia tumultuoasă și plină de reproșuri dintre Paolo și Giuseppina, moartea lui Paolo și impactul pe care l-a avut asupra soției, fratelui și fiului său, iubirea interzisă dintre cumnați, lupta constantă pentru a obține aprobarea celor din jur, iubirea adolescentină și periculoasă spre care se îndreaptă Vincenzo, apariția Giuliei în viața lui Vincenzo și efectul destabilizator și totodată stabilizator pe care îl are asupra lui deși nu provenea din pătura socială dorită și relația lor a fost mereu subiect de bârfă și scandal în ambele familii.

Toate acestea dau o tușă emoțională romanului pentru că pune sub lampă adevăratul motor pentru această goană după bani și statut – sentimentul că nu ești niciodată suficient de bun pentru a fi acceptat de fapt pentru ceea ce ești – un străin, un intrus, un om care nu are sânge albastru în vene, o femeie care nu a putut alege în nume propriu viața pe care a vrut să o ducă sau o femeie care se abandonează pasiunii puternice pe care o simte, pecetluindu-și soarta în ochii familiei și ai societății sau fiul celui mai puternic om din Sicilia care este forțat să trăiască viața care i-a fost aleasă și care tânjește după un strop de libertate deși a reușit să obțină ceea ce tatăl și bunicul lui n-au putut – acceptarea în cadrul unei societăți corupte moral.

Cu ce-am rămas la finalul celor șase sute și ceva de pagini? Cu o frescă socială a finalului de secol XVIII și a secolului XIX, cu o societate în plină schimbare și generoasă cu cei suficient de nebuni să riște, cu femei puternice al căror strigăt de luptă sau de iubire e de multe ori stins tocmai de ghinionul de a se fi născut femei, cu multe semne de întrebare create de prea multă empatie sau întrebări de genul „Dar eu ce-aș fi făcut dacă?” Și cu multă admirație pentru familia Florio în ansamblul ei, dar mai ales pentru iubirea dintre Giulia și Vincenzo care asemeni mării și-a arătat capriciile dar a rămas să dăinuie pe vecie.

• Plusuri

  Echilibrul perfect dat de poveste versus gradul de detalii – nici atât de multe încât să plictisească, dar nici atât de puține încât să ciobească din farmecul poveștii.

• Recomandari

  Iubitorilor de ficțiune istorică, pentru că deși cartea are în spate multă muncă de documentare istorică, partea de interacțiune a personajelor și mai ales nuanțele legate de dramele personale sunt pură ficțiune.