Asediu
Scris de Cristina Teodorescu • 31 January 2008 • in categoria Thriller
0Autor: Brad Thor
Rating:
Editura: Tritonic
Suntem în America de după atacurile sângeroase din 11 septembrie 2001. Toate marile instituţii guvernamentale lucrează constant pentru prevenirea unor noi atacuri teroriste. O informaţie extrem de importantă ajunge la urechile administraţiei americane conduse de preşedintele Jack Rutledge. Din acest moment o soluţie non-ortodoxă strict secretă va fi adoptată. Iată ingredientele unui thriller politic bun oferit de editura Tritonic, scris de Brad Thor - Asediu.
Mohammed bin Mohammed este o piesă importantă a organizaţiei teroriste Al-Qaeda care trebuie să încheie o tranzacţie în legătură cu o armă nucleară. Teama că acea armă nucleară va fi îndreptată înspre coastele Statelor Unite îi mobilizează pe americani să întreprindă o operaţiune secretă de a-l răpi pe terorist, pentru a opri tranzacţia şi pentru a afla mai multe informaţii. Odată răpit, membrii Al-Qaeda fac tot posibilul pentru a-l recupera, inclusiv să organizeze un atac surpriză asupra Manhattan-ului pregătit de sărbătoarea lui 4 iulie.
Atacul surprinză îi surprinde pe toţi şi îngheaţă orice trafic în Manhattan, obligând autorităţile să se ocupe de răniţi, fără a gândi că nu aceasta a fost scopul teroriştilor. Abdul Ali, alias Ibrahim Rahman, cu ajutorul unui spion internaţional, află locaţia unde este deţinut Mohammed bin Mohammed. Înarmat până în dinţi acesta face tot posibilul să îl găsească.
Pe celălalt plan, preşedintele SUA se luptă cu furia cauzată de atac şi neputinţa de a fi alături de fiica sa rănită în accident, în timp ce autorităţile care aveau avizul preşedintelui de a-l răpi pe Mohammed se luptă din răsputeri să menţină secretul şi să afle mai multe informaţii despre Al-Qaeda. Cu toate acestea, scurgeri de informaţii fac ca să apară semne de întrebare.
Un agent al Departamentului pentru Securitate Naţională, Scot Harvath, care de altfel poate fi numit un personaj principal al romanului lui Brad Thor, devine în mod involuntar cel care va lupta pentru a afla adevărul în această încurcătură. Adunând piesă cu piesă de puzzle, acesta descoperă adevăratul plan al lui Abdul Ali, încercând să-l oprească. Alături de acesta se află şi un grup de puşcaşi marini care-l vor susţine până la capat.
Astfel, Scot Harvath se vede nevoit să caute acul în carul cu fân, legat la ochi, neştiind niciun fel de informaţie despre atacatori sau despre scopul acestora, luptându-se într-un oraş dezafectat cu un grup de terorişti. Ca suspansul să crească mai mult, împotriva soldatului se pun şi autorităţile care se chinuie să păstreze secretul operaţiunii secrete.
Cu toate eforturile soldaţilor americani, Mohammed bin Mohhamed scapă. Va reuşi acesta să încheie tranzacţia şi să îndrepte arma nucleară împotriva Americii? Asta vă las pe voi să descoperiţi întrucât această carte merită savurată filă cu filă. Şi sunt sigură că vă va suprinde într-un mod plăcut.
Ceea ce mi s-a părut interesant în romanul lui Brad Thor a fost faptul că aceasta nu vorbeşte despre războiul din Irak, lupta fiind desfăşurată complet pe teritoriu american. Pe lângă acest fapt, cartea lui Thor oferă o serie de informaţii relevante în legătură cu autorităţile guvernamentale, date pe care până în acest moment nu le aveam. Şi ceea ce este cel mai interesant a fost reacţia autorităţilor în caz de criză, precum şi modul de a acţiona diferit a fiecărui departament naţional. De parcă fiecare instituţie încearcă să-şi păstreze autonomia şi să nu-i permite unei alte autorităţi să-i afle planurile, cu toate că toţi lucrau pentru acelaşi scop. Cred că prin dezvăluirea unui asemenea fapt, Brad Thor a spus şi un mare adevăr în legătură cu instituţiile Statelor Unite şi o problemă cu care acestea se confruntă: nu cooperează.
Brad Thor a scris Asediu în 2007, iar editura Tritonic l-a preluat traducându-l în româneşte imediat. Pentru acest fapt nu pot decât să aplaud iniţiativa grupului Tritonic. Şi asta pentru că Asediu este cu adevărat un roman interesant ce te prinde imediat, de la primele pagini. Brad Thor a ştiut să-şi gradeze intensităţile acţiunilor astfel încât ajungi să trăieşti frustrarea sau neputinţa personajelor, precum şi furia atacatorilor care nu reuşesc în planul acestora. Cu adevărat un roman intens. Iar eu astăzi vă recomand acest thriller politic cu multă căldură, un roman despre America cea adevărată, scris din perspectiva unui patriot care totuşi încearcă să fie obiectiv.
Asediu - Brad Thor!
Scrisă de Cristina Teodorescu
Categorie: Thriller | Autor: Brad Thor | Editura: TritonicCiteste cele 13 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Numele Abdul Ali nu exista. Nu poate exista. Dupa Abdul, de fapt Abd el-… urmeaza unul dintre cele 99 de atribute divine ale lui Dumnezeu in Islam (al-Wahid, al-Haqq, al-Basir, ar-Rahim, ar-Rahman s.a.m.d.). Ali NU este un atribut divin, ci un nume din al-Jahilyya, perioada preislamica.
N-are rost sa spun deci ca fictiune ramane fictiune, iar detalii de acest fel arata cu prisosinta ca occidentalii nu inteleg nimic din felul de a fi al Orientului. Dar daca e de bon ton sa fim impotriva islamului…
-
Sincera sa fiu Mihnea, daca ar fi sa cauti printre numele personajelor vei gasi, nu stiu, poate o asemanare cu numele reale care conduc astazi institutiile guvernamentale americane? sau cel putin pot fi numite un hint.
Sincer, nu stiu ce poate insemna aceasta alegere din moment ce nu stiu ce inseamna :) Poate ma lamuresti tu -
Ne bucuram ca ti-a placut. Urmatorul thriller politic la Tritonic va fi unul eminamente romanesc: SPADA de Bogdan Teodorescu: un ucigas in serie, culisele palatelor, jocurile mass-media…
-
Cuuuum, Woodisor, vrei sa spui ca nu exista niciun personaj numit Bush ben Bush, mincinos mediatic de talie planetara si criminal de razboi care n-a ucis personal pe nimeni? Sunt dezamagit. Si totusi, in recenzie scrie negru pe alb ca este vorba despre “un roman despre America cea adevărată, scris din perspectiva unui patriot care totuşi încearcă să fie obiectiv”… Despre Bush ben Bush nimic?
Ok. Hai sa facem o alta incercare. Ce au in comun urmatoarele tari: Iraq, Afghanistan, Somalia, Vietnam, Cambodgia, Nicaragua, Panama, Ecuador, Filipine, Haiti, Mexic, Venezuela? Scuze, lista e ceva mai lunga, dar mi-e lene sa caut prin notele de lectura luate de-a lungul timpului… Ei bine, toate au fost atacate FARA NICIUN MOTIV. Banuiesc ca scrie asa ceva in “un roman despre America cea adevărată, scris din perspectiva unui patriot care totuşi încearcă să fie obiectiv”…
Daca nu scrie nimic despre toate astea, atunci e o fictiune, un fel de Donald Duck care nici macar nu face mac-mac.
-
Okay Radu, este fictiune. Nu cred ca este nevoie sa adopti un ton certaret cu un recenzor care si-a afirmat doar parerea despre un roman, care fara doar si poate, tot fictiune ramane. Nu, despre Bush ben Bush nu exista. Imi pare rau sa te dezamagesc. Eu nu tin partea nici a americanilor, nici a musulmanilor.
Per total mie una mi-a placut romanul. Daca nu ti-a placut descrierea acestuia, este doar o parere ce poti sa ti-o exprimi fara un astfel de ton in care tinzi sa ma acuzi ca as fi anti-islamica. Anyway, daca consideri ca romanul este slab, atunci poftim: te invit duminica la Schimb de carti pentru a lua romanul din manutzele mele si pentru a-l citi.O seara frumoasa!
-
N-o sa ne pierdem in polemici asupa a ceea ce este o fictiune si ce nu. Conceptul este prea versatil: parabolele lui Iisus sunt fictionale, la fel si cartile politiste. Important nu este deci instrumentul, ci ceea ce ti se induce prin el. Cert este ca fictiunea nu poate fi sub nicio forma “obiectiva”, la fel cum nu poti locui intr-un oras pe care ti-l arata fata morgana pe cer. Mi se pare evident…
N-are nicio importanta daca ti-a placut romanul sau nu. Dialectica placerii in sine nu este un argument, ci un trop. Fictiunea, ca si marijuana, nu face parte din lumea “obiectiva”. Iarasi, nu conteaza daca romanul este “slab”. Se prea poate ca dupa toate regulile artei sa fie un roman “tare”. Din pacate, nu poate fi si “obiectiv”. Fraza asta m-a deranjat. Este o fictiune in care americanii sunt “buni”, iar musulmanii sunt “rai”, in care americanii castiga, iar musulmanii pierd, pentru ca binele invinge intotdeauna raul, mai cu seama atunci cand binele este american. Ceea ce la nivel fictional este cu putinta, fireste. N-au castigat americanii razboiul mediatic cu Vietnamul, pierzandu-l pe teren? Media fiind o forma de inginerie fictionala desigur.
Deci nu vin sa iau romanul din manutele tale, preferand sa citesc ceva a-fictional in loc. De gustibus…
-
Fiecare cu parerea lui. Daca am gresit, prea bine, sa fie greseala mea. Arat-o, explica-o, foarte frumos. Nu ma deranjeaza astfel de polemici.
Daca ti se pare neimportant faptul ca mi-a placut romanul ori nu, este iarasi un adevar. Dar asa cum o cere functia mea in bookblog, trebuie sa imi exprim o parere despre o carte. Pe care am facut-o. Nu ti-a convenit, bine, fie. Insa, asa cum ziceam mai devreme… daca esti anti-sua fii fara sa incerci sa ma acuzi pe mine de a fi anti-islamica.
Eu sunt neutra din acest punct de vedere, iar vederile mele politice sunt strict personale. Din cate imi amintesc nu am facut parada cu ele niciodata in vreo recenzie de-a mea. Dar asa cum nici acest lucru nu te va interesa, eu voi incheia si iti urez atunci sa citesti numai carti bune care sa-ti faca placere (hedonismul acesta) si sa fie si constructive.
Spor!O zi bestiala
-
:) okay, okay:D
-
Se pare ca-mi atribui chestii pe care nu le-am spus, pe de o parte, si intelegi nitel anapoda ceea ce spun clar, pe de alta. Cum eu sunt adeptul lucrurilor lipsite de echivoc, am sa reiau.
Nu, nu spun ca esti anti-islamica. Dar autorul este. Nu neaparat din convingere, ci din necesitati de propaganda. Nazistii erau si ei anti-polonezi, anti-evrei, anti-cehoslovaci, pentru ca necesitatile momentului o cereau. Altfel, nu s-ar fi povestit. Numele “Muhammad bin Muhammad” trimite la Profetul Muhammad, e transparent, suficient de transparent ca oricine sa priceapa. Si astfel la esenta insasi a religie islamice. Cu asta am parasit domeniul “obiectivitatii” pentru a plonja direct intr-un discurs orientalist de tipul celui practicat de Bernard Lewis, consultantul Casei Albe pe probleme legate de islam. Iar acest tip de discurs nu este unul stiintific, ci o forma de legitimare a unor aspiratii hegemonice, este suficient sa citesti volumul “Orientalism” a lui Edward Said ca sa ai dezvoltarea acestei teze pe vreo 700 de pagini.
Legat de ceea ce spui despre mine, ca as fi “anti-american”, nu cunosc conceptul. Daca eu sunt “anti-american”, atunci si Jean Baudrillard, scriind radiografia nebuniei americane in volumul “Amerique”, este si el “anti-american”? De fapt, “anti-american”, ca si “misogin”, este un cuvant indaratul caruia nu se afla nimic.
Realitatea, dincolo de “anti” si “pro”, este ca palmaresul crimelor americane din secolul XX face ca nazistii sa para niste adolestenti nestruniti in comparatie cu un serial killer. TI-am dat o lista de tari invadate de SUA fara ca vreuna dintre ele sa fi atacat vreodata America “cea adevarata”. Istoricul care insiruie aceste agresiuni este cumva “anti-american”? Cel care le trece sub tacere este “pro-american”? Nu. Eu zic ca primul arata faptele asa cum sunt ele, in vreme ce al doilea inca nu si-a facut temele.
Ti-am zis, daca ai fi scris recenzia aratand ca ai citit un excelent roman de aventuri, n-as fi obiectat nimic. Are si acest tip de proza necesitatea lui. Numai ca ai derapat si ai inceput sa vorbesti despre “America cea adevarata” si “obiectivitate”, in conditiile in care nimic din crimele Americii si din efectele dezastruase ale globalizarii nu transpare din ceea ce ai citit tu. Ai avut in mana o cartulie propagandistica, absolut cool, trebuie sa admit, dar departe de adevar. Si n-ai sesizat. Ceea ce este, vei fi de acord cu mine, o chestie care tine de naivitate…
-
Poate gresesc, insa “Asediu” pare a fi de aceeasi factura cu romanele lui Dan Brown. Un roman de aventuri fictional, bineinteles, pentru ca altfel ar fi un documentar, mai mult sau mai putin obiectiv, in care autorul incearca sa isi strecoare convingerea cu privire la Islam si islamism. Si totusi, revin la intrebarea “de ce Muhammad bin Muhammad?”, pentru ca religia islamica nu are legatura cu terorismul, sunt 2 lucruri complet diferite, pur si simplu autorul reflecta obsesia pe care o au 99% dintre americani, care cred intr-un jihad indreptat asupra lor.
-
Domnule Iliescu, revin tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata :)
Da, okay, accept inclusiv eticheta de a fi naiva. Fie, aceasta sa fie greseala mea cea mai mare avand in vedere faptul ca atat studiile despre tarile musulmane, cat si cele despre lumea americana nu m-au fascinat intr-o oarecare masura incat sa le si citesc. Asta da, recunosc, fie atunci naivitatea mea. Dar va multumesc pentru ca ati revenit si ati incercat sa faceti lumina in acuzele pe care le-ati insirat mai inainte. Toate cele bune!Alina, tu ai atins un subiect extrem de real si anume acela al obsesiei de a fi lovit, de a fi sub amenintarea armelor arabilor. De ce legam religia de razboi? Cred ca pentru simplul motiv ca intotdeauna religia a oferit un motiv, ori sa-i zicem tap ispasitor, pentru multe dintre problemele actuale. Ca religia islamica este una care presupune anumite precepte pe care crestinismul nu le invoca, asta este deja cu totul alta mancare de peste. Cred ca totul se rezuma in final la neintelegerea si refuzarea unui lucru care nu este conform cu ceea ce cunoastem atat de bine: crestinismul. Parerea mea :D
Mihnea spune:
31 January 2008 | 2:11 pm
E interesanta alegerea autorului de a-l numi pe teroristul principal Mohammed bin Mohammed!