Titlu: Jurnalul menajerei
Autor: Loreth Anne White
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Dana-Ligia Ilin
Numar pagini: 416
ISBN: 978-630-342-289-3

În seara în care am început această carte, m-am asigurat de două ori că am încuiat ușa înainte de a mă pune la somn. Efectiv, povestea mi s-a strecurat în minte pe nesimțite și m-a prins în mrejele ei din care am scăpat abia după ce am citit și ultima pagină. Eu sunt mare fan al thrillerelor, dar trebuie să recunosc că puține au fost la fel de intense precum acesta, puține au fost la fel de întortocheate și „labirintice” - alt secret, altă minciună, altă trădare. Oare cât o mai putea duce autoarea în direcția asta?!?!

De menționat că am citit și Secretul pacientei de la aceeași autoare, carte care mi-a plăcut, de asemenea, extraordinar de mult.

Personajul principal în acest thriller psihologic (deși aș spune că e mult mai mult decât atât) este Kit Darling, o menajeră aparent obișnuită, dar cu o obsesie cel puțin periculoasă: îi place enorm să iscodească - adică să cotrobăie prin viețile private ale clienților ei. Kit, de cele mai multe ori, este invizibilă pentru bogații pe care îi servește, dar ea cu siguranță îi vede. Ohoh, și îi vede chiar mai mult decât ar trebui... Îi studiază, le deslușește secretele și chiar creează povești despre aceștia. Toate bune și frumoase, până dă de familia Rittenberg - și, de aici, toate iau o turnură întunecată. În acel moment, plăcerea ei nevinovată se transformă într-un joc periculos - cu mize pe viață și pe moarte!

Deloc surprinzător, avem perspective multiple și cronologii diferite. Evident, toate ajung la un moment dat să se împletească într-un mod foarte ingenios. Avem pagini din jurnalul lui Kit Darling, avem fragmente din viața lui Daisy Rittenberg - o femeie frumoasă și viitoare mămică ce pare să aibă totul, avem investigațiile poliției, precum și momente din viața Vanessei North, noua prietenă a lui Daisy. Toate aceste fire se unesc într-un puzzle ale cărui piese nu se potrivesc de la început dar care, odată complet, va dezvălui o imagine șocantă!

Da, Jurnalul menajere pare un thriller tipic, care urmează rețeta obișnuită. Totuși, rezultatul chiar are gust, să zic așa. Personajele sunt bine construite - evident, nimeni nu este cine pare a fi, iar fiecare se ascunde sub o masă. Kit pare doar o menajeră curioasă, dar trecutul ei traumatizant o împinge să acționeze dincolo de limite. Daisy pare doar acea soție privilegiată și liniștită, perfectă, dar are propriii săi demoni. Jon Rittenberg, fost campion olimpic, are totul și pare că duce o viață lipsită de griji, dar ceva scârțâie în comportamentul său... Vanessa, noua prietenă a lui Daisy, la rândul ei ascunde secrete periculoase.

Dar, dintre toate personajele, cel mai mult mi-a plăcut de echipa de detectivi Mal și Benoit. Spre deosebire de restul, ei par a fi ancorați în realitate - sunt duri și inteligenți și hotărâți să afle adevărul. Ce adevăr? Păi, al unei crime care s-a petrecut într-o casă de lux cunoscută sub numele de Casa de Sticlă. Problema? Nu există niciun cadavru, proprietarii au dispărut și, de asemenea, a dispărut și menajera lor. Singurul martor este bătrâna de alături care a auzit un țipăt în miezul nopții. Dar Loreth Anne White a rezolvat-o și pe asta - Beulah, bătrâna, suferă de demență. Drept urmare, nu este de prea mult ajutor... Scenele se desfășoară ca într-un film de tensiune și, implicit, te fac să stai cu sufletul la gură. În permanență te întrebi ce s-a întâmplat, totuși, în acea noapte fatidică la Casa de Sticlă?

La multe thrillere, eu mizez foarte mult pe final. Acesta trebuie neapărat să fie grandios, pentru ca respectiva carte într-adevăr să fi meritat timpul meu. Am citit multe thrillere în care sfârșitul nu m-a convins - fie a părut grăbit, fie a fost pur și simplu ca-să-fie, n-a avut nicio legătură cu ce s-a întâmplat pe parcurs, fie s-a dorit a fi mult prea șocant încât s-a transformat într-un sfârșit caraghios. În schimb, în Jurnalul menajerei sfârșitul te lasă fără replică. Când toate piesele de puzzle se așază la locul lor, îți dai seama cât de bine a fost construită de fapt povestea și cât de multe indicii au fost subtil presărate pe parcursul lecturii.

Da, Loreth Anne White chiar a reușit să creeze o poveste nu doar captivantă și tensionată, dar și deosebit de inteligentă. Chiar consider că și această carte este cel puțin la fel de reușită ca prima!

Text scris de Andrei Cioată.