Recenzie la patru mâini: Evanghelia după Lucifer – Codul lui Da Vinci, varianta norvegiană
Scris de bookblog.ro • 15 December 2015 • in categoria Thriller
Autor: Tom Egeland
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Adriana Diana Pop
Numar pagini: 480
ISBN: 978-973-724-861-9
Nu este prima dată când, după ce se anunță noile titluri ce urmează a fi recenzate pe Bookblog, ne tentează aceleași cărți. Însă e prima oară când, în loc să facem două recenzii, ne-am gândit că ar fi mai interesant să împărtășim impresiile în cadrul aceluiași articol. Așa că puteți citi în continuare cum au perceput cartea doi cititori diferiți, un el și o ea. Un fel de perspectivă masculin-feminin
Text scris de Roxana Turcitu și Răzvan Timar
MOTIVAȚIA/HOW IT ALL STARTED:
ROXANA: Titlul. Încă dinainte să citesc sinopsisul cărții titlul m-a făcut super curioasă. Mai apoi, descrierea mi-a accentuat dorința de a parcurge volumul. Conspirații biblice, manuscrise antice, secrete, apocalipsă și mistere. Nu sună minunat totul? Cum să nu te tenteze o astfel de combinație?
RĂZVAN: Titlul, bineînțeles. M-a intrigat, m-a făcut să-mi imaginez fel de fel de scenarii în legătură cu ce s-ar putea întâmpla în carte. Am fost cucerit de ideea romanului dinainte să citesc descrierea făcută de editură, dar după ce am aflat ideea ce stă la baza thriller-ului scris de Tom Egeland am fost și mai entuziasmat să pun mâinile pe carte.
PROTAGONISTUL/BJØRN:
ROXANA: Mie mi-a plăcut de el. Ok, nu știu dacă la modul general la care îmi place un personaj. N-aș putea spune că m-am atașat de el, că m-am regăsit în personalitatea sau motivațiile sale sau că ar exista motivele tipice pentru care de obicei mă atrage un personaj. Dar categoric mi s-a părut incitant modul în care a fost construit portretul său.
E albinos, cu vedere proastă, marcat nu doar de faptul că a fost exclus din viața socială a colegilor săi pe tot parcursul copilăriei și adolescenței, ci și de o serie de probleme familiale urmate de un eveniment tragic. Care, desigur, a continuat cu o perioadă la fel de traumatizantă ce se prelungește într-o oarecare măsură până în prezent. Mi se pare deci că personalitatea lui e destul de echilibrată având în vedere prin tot ce a trecut. E ciudățel, cu un temperament uneori iritant, cu niște momente în care strălucește de-a dreptul, combinate cu altele în care ai impresia că e mai degrabă un adolescent nesigur și neexperimentat decât un bărbat matur. Dar este foarte simplu dacă nu să îl înțelegi, cel puțin să îi accepți toate ciudățeniile.
RĂZVAN: Ummm... pe mine m-a lăsat puțin rece. Bjørn mi s-a părut foarte distant, nu am putut relaționa deloc cu el și, dacă e să fiu puțin răutăcios, aș spune că pe alocuri mi-a fost destul de antipatic. Comportamentul lui m-a derutat puțin: de câteva ori mi s-a părut doar un adolescent enervant, asta pentru că trecea de la o stare la alta foarte repede, iar uneori era mult prea serios chiar și pentru un adult. Dar, cu toate că am avut problemele mele cu el, nu înseamnă că nu l-am înțeles sau că nu am apreciat modul în care a fost construit ca personaj. Toată viața lui a fost un paria, fiind ridiculizat de nenumărate ori din cauza condiției sale, numai pentru a încasa din plin lovitura unui eveniment traumatizant, așa că modul în care se poartă are sens.
FIRUL NARATIV/THE STORY:
ROXANA: Trebuie să recunosc faptul că desfășurarea poveștii în sine m-a făcut să trec prin cele mai diverse emoții. Cartea începe și se păstrează pentru multă vreme între limitele la care te aștepți atunci când pui mână pe ea. Crime ritualice, un manuscris străvechi ce pare să aducă un blestem asupra tuturor care ajung să aibă contact cu el, secte secrete ce îl idolatrizează pe diavol, povești încâlcite ce par a răsturna legendele biblice. însă mai târziu, firul narativ începe să o ia pe o pantă cu totul neașteptată, atingând un punct la care totul pare a deveni de-a dreptul S.F. Apar elemente fantastice pe care nu le preconizai, secretele se desfac în adevărate scenarii incredibile. În ultimul sfert al cărții, nu mai aveam nici cea mai vagă idee asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla mai departe.
RĂZVAN: Primele două treimi ale cărții m-au ținut cu sufletul la gură, mereu dornic să aflu ce se întâmplă în continuare. Capitolele au fost scurte și alerte – exact pe gustul meu. Până la un anumit punct, autorul a reușit să dozeze perfect suspansul, a servit porții mici de informații atât despre personaje, cât și despre misteriosul Manuscris al lui Lucifer și m-a ținut pe marginea scaunului cu unele răsturnări de situație surprinzătoare, ca să nu spun de-a dreptul șocante. Dar, după un timp, ceva din magia inițială s-a pierdut, iar întregul fir narativ a luat o turnură la 180 de grade și, dintr-un thriller ancorat în realitate, despre secte religioase, ritualuri străvechi și manuscrise vechi de când lumea, a devenit un roman S.F. Poate că unora o să li se pară interesantă această abordare, însă mie mi s-a părut că deznodământul aventurii lui Bjørn a fost prea nelalocul lui.
GRADUL DE SUSPANS:
ROXANA: Mi-a plăcut mult faptul că se îmbină întâmplările din prezent cu o anumită poveste din trecut și că narațiunea trece de la punctul de vedere al protagonistului la persoana a treia, folosită pentru a expune evenimentele petrecute cu decenii în urmă. Rămâi în permanență curios și interesat, mai ales că ritmul acestei schimbări de perspectivă începe la un moment dat să se accelereze, capitolele devenind mai scurte și totodată, mai intense. Și, ca o paranteză, mi-a plăcut că simți efectiv schimbarea vocii narative, că stilul protagonistului nu pare unul „scriitoricesc”, ci doar al unui arheolog ciudățel implicat într-o poveste ieșită din comun. Spre deosebire de tonul folosit în pasajele scrise la persoana a treia, unde vocea naratorului devine omniscientă, experimentată și tipică pentru acest stil de scriere.
RĂZVAN: Dozat perfect în primele două treimi prin schimbarea continuă a perspectivei narative și alternarea permanentă între evenimentele din trecut și cele din prezent. Aproape fiecare capitol este „înțesat” de scene pline de suspans, adrenalină și emoție, fie că vorbim despre urmăriri ca-n filme, discuții pe tema istoriei sau scene de un grotesc neasemuit. Spre sfârșit, totuși, suspansul se mai diminuează, ceea ce mi s-a părut o alegere ciudată din partea autorului.
CONCLUZII/IN THE END...
ROXANA: M-a prins în anumite momente atât de tare încât efectiv nu îmi venea să mai las cartea din mână. Da, m-a contrariat evoluția poveștii din cauză că urmează un fir ieșit din comun și m-a făcut uneori să ridic din sprîncene când totul devenise parcă prea exagerat. Dar, per ansamblu, lectura este incitantă și te captivează, alternând tehnici clasice cu altele mai nonconformiste și purtându-te printr-o gamă largă de sentimente. Aș fi curioasă să parcurg în continuare aventurile protagonistului și să văd ce mistere va mai dezvolta autorul în cadrul seriei.
RĂZVAN: Evanghelia după Lucifer a fost o experiență mixtă. Cartea a avut puncte tari din plin: misterul din jurul Manuscrisului, secta și toate încercările ei de a intra în posesia acestuia, descrierile în detaliu ale ritualurilor și multe altele, dar și părți mai puțin bune care să compenseze, cum ar fi protagonistul aproape detestabil, faptul că romanul a devenit un S.F. generic la final etc. Nu a fost tocmai ce mi-am dorit eu să fie, dar nici nu regret că am citit-o. Poate, pe viitor, o să-mi fac timp să parcurg și celelalte romane care îl au în centru pe Bjørn Belto.
Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
Multumim, Adrian!
-
-
Interesanta!
-
Ma bucur ca ti-a placut, Alexandra!
-
Adrian spune:
16 December 2015 | 1:48 pm
O recenzie bine argumentata!