0Autor: Henry Mintzberg
Rating:
Editura: Publica
(ediţia în limba engleză)

De la frustrare la admiraţie

E destul de greu să mai găseşti cărţi bine documentate. De cele mai multe ori, simt nevoia să aprofundez subiectele pe care le găsesc prin diferitele cărţi de management sau marketing pe care le citesc. Nu şi la Mintzberg!

De la el mă aştept întotdeauna la cărţi de peste 400 de pagini, care epuizează subiectul. Sunt cărţi pe parcursul cărora am suficient timp să trec de la o stare iniţială de frustrare la una de admiraţie profundă. Nu ştiu dacă îşi propune asta, sau pur şi simplu aşa îi iese de fiecare data, însă Mintzberg are un talent rar (de profesor, aş spune) de a teoretiza totul în aşa măsură încât te întrebi dacă lucrurile despre care vorbeşte chiar există şi în lumea reală sau au fost inventate special pentru a fi subiecte de cărţi.

Ascensiunea şi declinul planificării strategice nu face excepţie. Dacă aţi citit Manager, nu MBA, ştiţi deja structura cărţii. Prima parte e una pur teoretică, în care autorul întoarce pe toate părţile tot felul de modele şi forme ale procesului de planificare strategică şi trece astfel prin modele cunoscute celor ce au mai citit câte ceva despre subiect. Vorbeşte despre modelul Ansoff, Steiner, scrie şi despre "pledoaria lui Jelinek", pentru ca după primele 100-150 de pagini să ajungă, în sfârşit, la ceea ce el numeşte "dovezi anecdotice". Eu am să le numesc "lucruri din care chiar avem ceva de învăţat". :)

Nu fiindcă din teorie nu am învăţa nimic, ci fiindcă unele pagini de teorie pot fi scrise astfel încât să dea impresia că nu au pic de aplicabilitate. Din fericire, Mintzberg e suficient de deştept încât să dedice următoarea jumătate a cărţii pericolelor reale şi erorilor fundamentale ale planificării strategice.

Astfel, Ascensiunea şi declinul reprezintă, de fapt, o critică dură adusă sistemului, de către cineva din interiorul său. Nu este primul astfel de atac al lui Mintzberg şi în niciun caz nu îl putem acuza de reavoinţă. E doar un profesor universitar (recunoscut) care trage un semnal de alarmă, asumându-şi consecinţele.

Cum să (nu) distrugi creativitatea

Planificarea strategică este excelentă atunci când vine vorba de a menţine un sistem complex la un anumit nivel, e foarte utilă pentru automatizări şi pentru a face procesele previzibile, însă nu are un efect tocmai bun asupra creativităţii şi spiritului antreprenorial.

Eu aş spune chiar că are un efect catastrofal. Şi mi-ar plăcea să reuşesc într-o zi să găsesc o formulă pentru a mă putea situa oricând într-un echilibru perfect, între automatizările corporatiste şi nebunia antreprenorială. Totuşi, dacă o formulă ar exista într-adevăr şi ar putea fi aplicată, atunci simpla ei existenţă ar trebui să ne demonstreze că balanţa este 100% înclinată către partea comodă, confortabilă, a lumii corporatiste, perfect funcţionale şi profitabile, dar rece.

Iar Henry Mintzberg nu e deloc un tip rece. În ciuda faptului că vorbim de o carte foarte tehnică, densă şi destul de greu de citit, am descoperit cu plăcere cum autorul citează din George Bernard Shaw şi Saint-Exupery, probabil pentru a muta din când în când textul într-o lumina ceva mai umană. Sigur, Mintzberg e bătrân, face parte din vechea gardă, însă în ultima perioadă încep să aud din ce în ce mai des de oameni tehnici, buni profesionişti, antreprenori şi economişti care mai au încă timp să filosofeze cu privire la viaţă, societate şi oameni.

Scrisă de Andrei Roşca