bookblog.ro

Ce fel de om trebuie să fii pentru a fi antreprenor?

Scris de • 14 April 2011 • in categoria

Titlu: Suntem furtuni
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Traducere:
Numar pagini: 99
ISBN: 978-973-1974-55-2

Download pdf

”Suntem furtuni” arată faţa umană a antreprenoriatului.

Aş fi vrut să-mi fi spus şi mie cineva la cursurile de management din facultate că în spatele diagramelor, tabelelor, cifrelor şi calculelor fără sfârşit stau oameni care au puterea de a schimba ceva. Pe ei în primul rând, apoi pe ceilalţi din jurul lor. Oameni care pot să ”make things happen”.

O amică îmi spunea cu puţin timp în urmă că apreciază tot mai mult persoanele care pot să spună multe folosind cuvinte simple. Cred că acesta e marele atu al volumului Suntem furtuni – vorbeşte pe înţelesul tuturor. E mult mai uşor să te pierzi în discursuri bombastice şi sforăitoare ca într-un final să nu spui nimic, decât să vorbeşti simplu, la obiect, cuprinzător şi totodată să spui mai multe lucruri decât persoanele din prima categorie.

Avem mare nevoie de cărţi scrise de antreprenori români, care s-au călit în mediul de afaceri românesc. Indiferent dacă acestea tratează direct partea de business, sau mai mult factorul uman. Fiindcă vin din spate deja generaţii mai tinere de antreprenori cărora o să le prindă bine.

Partea mea preferată este cea legată de eşecuri. ”Experienţele personale sunt cea mai rapidă metodă de a te dezvolta.” Nu cred că sunt singurul care până la un moment dat eram obişnuit cu ideea că orice eşec echivalează cu un dezastru (parţial sau total), ceea ce ducea inevitabil la ocolirea unor decizii şi, implicit, ratarea unor drumuri. Drumuri care nu ne duc mereu în locuri mai bune – uneori poate am fi ajuns în locuri în care am realiza că nu am vrea să fim, însă doar prin parcugerea drumului respectiv deja ieşim mai impliniţi. Mult mai târziu am început să consider că e mult mai bine să încerci, să te lupţi şi să dai greş, fiind astfel măcăr împăcat cu tine, decât să trăieşti mereu cu regretul de a nu fi făcut ceva şi să rămâi sub spectrul eternului ”Ce/Cum ar fi fost dacă...?” Chiar dacă ajungi la capătul drumului şi acolo nu te aşteaptă o cupă de învingător, poate nici măcar o diplomă de participare sau mai rău, te trezeşti cu o piedică pusă chiar la final – e în regulă: poţi să te ridici, să te ştergi de praf, să te uiţi la cel care ţi-a pus piedica cu un zâmbet sfidător şi să încerci din nou. Te stimez mai mult dacă ai ajuns la capătul drumului şi ai dat-o în bară dintr-un motiv sau altul decât dacă te afli tot în mijlocul intersecţiei aşteptând pe cineva să-ţi spună încotro s-o apuci. Uneori, e suficient doar să traversezi drumul pentru a-ţi schimba perspectiva asupra locului în care te afli.

Mi-am adus aminte de o scenă din Alice in Wonderland-ul lui Tim Burton, cu Andrei în locul pălărierului nebun.

”It is imposible”, spune Alice.

”Only if you believe it is”, răspunde pălărierul.

Şi aşa am ajuns să mă gândesc la problemele mele pornind de la subiectele ridicate de carte. Acesta e un lucru pe care al trebui să-l realizeze orice autor, indiferent de ce scrie: o conexiune cu cititorii săi.

Am considerat mereu că este dificil să scrii ceva exemplificând cu elemente concrete din viaţa ta. Asta pentru că trebuie să fi împăcat cu tine şi apoi lucid pentru a analiza unele lucruri prin care ai trecut. Ideea e că se poate desprinde cate o invăţătură din orice – de la un meci de box pe playstation, la o întâlnire inopiata în miez de noapte cu un străin ciudat, la întâmplari din copilărie.

Aruncaţi un ochi peste Suntem furtuni chiar dacă sunteţi antreprenori, freelanceri sau aveţi un job normal. S-ar putea să vă daţi seama că doriţi să faceţi altceva. Sau nu.

”Partea sexy este că depinde de tine. Doar de tine”

  • Plusuri

    subiectele abordate, oferă o altă perspectivă asupra antreprenoriatului

  • Minusuri

    s-a terminat repede

  • Recomandari

    celor care s-au gândit cel puţin o dată la antreprenoriat

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Flori spune:

    Am citit cartea, e OK. Faptul ca e disponibila in PDF e si mai ok :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro