O iubire estetizată prin durere, care își caută refulările în și mai multă suferință.
Într-un univers situat pe gămălia unui ac, dintr-un capăt de lume unde nici dracu` nu încape, se petrece o ambuscadă, oarecum anunţată, oarecum ştiută, dar care încă stârneşte uimiri, ca unele anotimpuri prin unele ţări estice. Dar a fost... sau nu a fost ambuscadă? [Citeste tot Articolul]
- E în regulă, sunt jurnalist.
- Tu atins la ea?
- Ce? Nu, nu. N-am atins-o.
- Tu atins la ea! strigă tipul şi se apropie şi mai mult.
- Nu, jur. Vreau doar să-i pun o întrebare. Pentru un articol.
- Ce întrebare?
- E greu de rezumat.
- Dar care e întrebare?
Asta în sine e o bună întrebare.
Sunt scriitori care aduc glasul deşertului, cu al său calm şi furtuni, în propriile scrieri. Amoz Oz este unul dintre ei, iar romanul său de dragoste Să nu pronunţi: noapte prezintă o poveste veche de când lumea, plasată acum ,,la capătul ei”: un el, o ea, şi o poveste de iubire pe punctul de a se sfârşi. [Citeste tot Articolul]
„Cuvintele sunt gratis, obişnuia să spună, aşa că şi le însuşea, toate erau ale ei.”
Ce se întâmplă atunci când aduci în același roman lumea fascinantă a baletului prezentată atât din fața cât și din spatele scenei dar și unul dintre cei mai importanți pictori ai secolului XVIII, figură distinctivă a curentului impresionist? [Citeste tot Articolul]
„Credeam că mă voi trezi dintr-o clipă în alta şi totul va fi bine, aşa cum trebuie. Deşi habar n-aveam cum trebuie să fie. Atâta ştiam şi ţineam morţiş la ideea că oamenii nu trebuie să trăiască aşa cum trăiam noi: să mănânce, să doarmă şi să stea la taclale. Credeam că asta o să se termine şi o să înceapă altceva, ceva adevărat.” [Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro