Titlu: Fetiţele. Rude sărmane
Autor: Ludmila Uliţkaia
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Gabriela Russo
Numar pagini: 256
ISBN: 978-973-689-604-0

„Credeam că mă voi trezi dintr-o clipă în alta şi totul va fi bine, aşa cum trebuie. Deşi habar n-aveam cum trebuie să fie. Atâta ştiam şi ţineam morţiş la ideea că oamenii nu trebuie să trăiască aşa cum trăiam noi: să mănânce, să doarmă şi să stea la taclale. Credeam că asta o să se termine şi o să înceapă altceva, ceva adevărat.”

În Darul nefăcut de mâna omului, cinci fetiţe de nouă ani o vizitează pe artista fără mâini care a brodat portretul tovarăşului Stalin. În locul motivării şcolare pe care se aşteptau să o obţină, micuţele se confruntă cu replicile hâtre ale acesteia: născută într-o familie foarte săracă, ea îşi foloseşte isteţimea pentru a obţine avantaje materiale prin vinovăţia nelămurită pe care o provoacă persoanelor fără infirmităţi. În Copilul găsit, surorile gemene Gayaneh şi Viktoria dezvoltă o interdependenţă emoţională ciudată. Viktoria, cea născută la urmă şi neprevăzută, vrea „să fie şi Viktoria, şi Gayaneh în acelaşi timp”, umbrindu-şi sora prin exuberanţă şi inventând mereu câte o poveste care să o neliniştească. Până când, într-o bună zi, gluma îşi depăşeşte cruzimea obişnuită.

Grupul de fetiţe adunate în casa impunătoare a Alionei, de ziua acesteia, experimentează, sub îndrumarea severă a celei mai în vârstă (de unsprezece ani), activităţile pe care se presupune că le întreprind adulţii în scopuri reproductive; ziua se soldează cu răspândirea varicelei printre participante. Kolîvanova, elevă neglijabilă, de origine foarte modestă, se îndrăgosteşte de noua profesoară de germană şi hotărăşte să îi dăruiască, anonim, un buchet de ciclame zmeurii. „Cu orice preţ” devine un fel de ecou nepus pe hârtie al povestirii, poate cea mai tristă din ciclul „Fetiţelor”.

„Rude sărmane”, al doilea ciclu cuprins în volum, lasă în urmă lejeritatea aparentă a celui despre copilărie, deschizându-se cu povestea a doi bătrâni ce stau la masă alături de hăinuţa decolorată de vreme a singurului fiu, decedat într-un accident cu decenii în urmă. Aceştia sunt Fericiţii.

Oamenii închipuiţi de Ludmila Uliţkaia sunt adesea foarte vulnerabili în faţa neprevăzutului: o singură dezamăgire îi poate împinge către depresii însoţite de catatonie. Ce le salvează pe o bună parte dintre personajele sale este ignorarea situaţiei proprii. Atâta timp cât nu ştiu că viaţa lor nu este ceea ce se înţelege în lumea occidentală a celei de-a doua jumătăţi de secol XX prin „viaţă” – vezi cuplul cu debilităţi mintale şi fizice al povestirii Fiica Buharei -, oamenii se mulţumesc cu nimicuri de tot soiul.

Poate ţi-ai amintit dintr-o dată de un anumit pasaj dostoievskian, conform căruia unde există dragoste se poate trăi şi fără fericire. Ei bine, cel puţin în universul Ludmilei Uliţkaia nici dragostea nu mai reprezintă o necesitate absolută a vieţii umane. În lipsa afecţiunii, continui să te adaptezi mediului înconjurător. Zinaida cea grasă, slabă de minte, orfană şi incapabilă să-şi câştige traiul (în Poporul ales) se alipeşte unei femei care cerşeşte zilnic la biserică şi care o învaţă să cerşească la rândul ei. Femeia o ajută din pietate creştină – dar Zinaida nu poate pricepe concepte abstracte precum creştinismul. Pentru ea, viaţa merge înainte pentru că există o masă viitoare pe care ar putea-o lua.

Există o faţetă a volumului care sugerează ridicarea din umeri în faţa convenţiilor celor două-trei epoci trăite de autoare (n. 1943). Din diverse motive, protagonistele ei află târziu cum s-ar cădea să se poarte în societate, astfel că le vine uşor să treacă de la neştiinţă la nesupunere voluntară. Cele 14 povestiri adunate în volum sunt de o diversitate care m-a făcut să bănuiesc că din fiecare ar fi putut urma alte şi alte capitole, aşa cum câteva personaje îşi fac apariţia, fugitiv, în câte o povestire ulterioară.

• Plusuri

  Personajele conturate foarte rapid, concizia, diversitatea povestirilor, temele sociale şi sexuale tratate din puncte de vedere neaşteptate (poate că specializarea în genetică a scriitoarei are ceva de-a face cu asta).

• Recomandari

  Celor interesaţi de literatura rusă contemporană. Chiar dacă păpuşile ruseşti ale copertei nu îşi prea manifestă stratificarea în spaţiul restrâns al prozei scurte, aproape fiecare povestire se încheie cu mult înainte de a-ţi fi lăsat senzaţia că şi-a epuizat forţele.