A fost sau nu a fost?

Titlu: Cina blestemată
Autor: Ismail Kadare
Rating:

Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Marius Dobrescu
Numar pagini: 201
ISBN: 978-973-689-630-9

Într-un univers situat pe gămălia unui ac, dintr-un capăt de lume unde nici dracu` nu încape, se petrece o ambuscadă, oarecum anunţată, oarecum ştiută, dar care încă stârneşte uimiri, ca unele anotimpuri prin unele ţări estice. Dar a fost... sau nu a fost ambuscadă?

Între doctorul Gurameto cel mare şi doctorul Gurameto cel mic nu existase, de când se ştiau ei, nici cel mai mărunt sentiment de invidie, dar iată cum din nici măcar invidie, din nici măcar grade de rudenie sau vreo asemănare fizică, protagoniştii noştri întemniţaţi, încătuşaţi, devin prieteni. Dar să nu începem cu ce nu trebuie.

Când Europa tremură sub tălpile noilor dulăi mondiali, oraşul Gjirokastra tremură de murmurele opiniilor pro şi contra ba asupra comunismului, ba asupra hitlerismului, ba asupra războiului. Pe strada principală a Gjirokastrei împodobită de „fluturaşi propagandişti”, pe unde se credea că „are să vină războiul”, se perindă o escortă germană ce va fi întâmpinată cu precădere de focuri de armă. Pe când în cafenele : „Cum adică, noi să luptăm, iar voi să vă uitaţi? Ai ieşit să te baţi? Nu mai da înapoi. Luptă, mori acolo, da` nu spăla putina!” şi totuşi „Cine a tras în germani? Cine a deschis focul?”, concluzia, din oricare parte ai fi auzit-o, era „aruncarea în aer”, „pe scurt, acestui oraş, care se mândrise mereu cu existenţa lui bărbătească, îi era dat să moară ca o femeie.” Bombardamentul începe, şi deşi esenţa oraşului era bărbătească, situaţia fu salvată de o perdea albă, o fereastră deschisă şi vântul de septembrie, gest recunoscut de germani drept semn de capitulare.

Într-un final, în oraş apare o escortă germană împreună cu colonelul Fritz von Schwabe, decorat cu Crucea de Fier, care cere să i se aducă în audienţă doctorul Gurameto cel mare. Chiar în ciuda dinţilor clănţănind ai doctorului, acesta aude la prezentarea colonelului numele fostului său coleg de studenţie. Iată cum totul devine mai clar acum, nu?

În cele din urmă, colonelul profită de „codul lui Lek Dukagjin” şi se autoinvită la cina din casa doctorului. Între timp o serie de cetăţeni respectabili ai mândrului oraş Gjirokastra sunt reţinuţi pentru interogatoriu. La cina ascultată de fiecare ureche a oraşului, sub un access de furie şi curaj şi, desigur, în numele unei vechi prietenii, doctorul cere eliberarea ostaticilor. Ostaticii sunt eliberaţi. Nu trece mult timp şi iată că şi trupele germane sunt retrase, dar ce se întâmplă cu eroul tuturor, doctorul Gurameto cel mare? Mai nimic. Oamenii forfoteau de zor în bucuria noului regim stalinist şi deja se zvonea că are să vină ilustrul conducător în ilustrul oraş Gjirokastra. S-a tot zvonit cam zece ani, până când a început zvonul că a murit Stalin, şi iată că tocmai de aceea n-a putut ajunge.

Dar în urma morţii acestuia se porneşte o investigaţie de anvergură în relaţie cu ziua cinei. Doctorii Gurameto sunt cercetaţi, interogaţi, torturaţi, masacraţi fizic şi psihic într-o încercare hotărâtă, cum de altfel erau toate de pe-atunci, de a scoate adevărul din ei.

Până aici Ismail Kadare plimbă cititorul cu o fină mişcare de dirijor printr-o senzaţie dulce-acrişoară, rece-călduţă, un fel de struţo-cămilă între absurd şi realitate cu o profunzime şi o magnitudine demne de bomba cu hidrogen.

Dar de aici încolo, totul se predă unui realism magic asemănător miturilor urbane, căci colonelul Fritz von Schwabe era mort cu câteva luni înainte de ambuscadă, cel de pe bancheta de lângă doctorul Gurameto cel mare în drum spre execuţie, nu era doctorul Gurameto cel mic, cimitirul de pe hubloul maşinii seamănă izbitor cu cel din povestea cu mortul şi scrisoarea, iar doctorul nostru „se zbate să se întoarcă din drum, la propriul mormânt, să rupă invitaţia şi să-şi schimbe destinul. Dar toate acestea sunt imposibile.”

O fi, oare?!