Titlu: Cele Șapte văluri ale lui Esther Wilding
Autor: Holly Ringland
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2025
Traducere: Domnica Macri
Numar pagini: 536
ISBN: 978-606-097-478-9

Cele Șapte văluri ale lui Esther Wilding, al doilea roman semnat de Holly Ringland, este genul de carte care nu doar se citește, ci se experimentează. Un roman pe care-l parcurgi în ritmul pe care pare să ți-l dicteze chiar autoarea – înainte, înapoi, descoperind detalii dintr-o poveste care se desfășoară ca un dans între realitate și mitologie. Ilustrațiile delicate care însoțesc începuturile de capitol și imaginile reproduse în pagini adaugă o dimensiune vizuală subtilă, dar puternică.

Aura Wilding a dispărut, iar în urma sa au rămas prietenii și familia din Tasmania, locul ei de baștină, dar și Esther, sora ei mai mică. Povestea din carte debutează la un an de la nefericitul eveniment, când Esther se întoarce acasă pentru a-și comemora sora.

Acest drum făcut aparent pentru o scurtă și dureroasă călătorie, este debutul unei mari călătorii a redescoperirii de sine care o va purta pe Esther din Australia, în Danemarca și până pe Insulele Feroe. Totul în încercarea de a-și înțelege sora și a face pace cu faptul că acum nu mai e parte dintr-un duo, și se simte singură pe lume.

Traducerea contribuie enorm la farmecul cărții și la felul în care am fost “absorbită” în paginile ei. Decizia traducătoarei Domnica Macri de a păstra cuvinte din daneză, feroeză sau aborigenă tasmaniană nu doar că adaugă autenticitate, dar face ca lectura să fie și mai profundă. Fără să fie greu de înțeles, fiecare cuvânt străin e fie intuitiv, fie explicat în poveste, permițând cititorului să se apropie mai mult de cultura și universul cărții.

În centrul poveștii sunt femeile și vocile lor. Femei care se sprijină, care transmit mai departe cunoștințe, povești și taine. Există o întreagă rețea de personaje feminine puternice în Cele Șapte văluri ale lui Esther Wilding, fiecare cu propria istorie.

De fiecare dată când Esther întâlnea în călătoria ei o femeie înțeleaptă, trecută prin viață, care o ghida cu blândețe, parcă romanul devenea și mai bogat, iar eu simțeam că asist la un moment special. Fiecare dintre aceste “mătușici” plasate strategic de autoare, vine cu replicile ei amuzante, lecții de viață sau obiceiuri ceva mai particulare - una dintre ele gătește pentru a atrage dragostea, o alta trăiește într-un fel de casă a zânelor, și tot așa…

În miezul acestei rețele feminine se află Freya, și fiicele ei Esther și Aura, și asupra acestui nucleu ne vom concentra și noi puțin. Freya, purtând numele unei zeități nordice, este  o vindecătoare prin tatuajele pe care le face peste cicatricile clientelor sale, dar și păstrătoarea mitologiilor și tradițiilor, legătura cu lumea celor nevăzute. Este punctul nodal unde se întâlnesc legendele nordice și australiene - căci familia ei se trage din Danemarca.

Cele două fiice ale ei nu pot fi caracterizate decât prin comparație - Ester și Aura, Femeia-lebădă și Femeia-focă, ființă a cerului, a aerului și ființă mării. Aura este plină de viață, o extrovertă, nerăbdătoare să trăiască, în timp ce Esther, sora ei mai mică este ceva mai liniștită, urmându-și mereu sora, pășind pe cărarea pe care aceasta o deschide în fața ei.

“Amintirea a ce însemna să te rotești după soarele unei surori mai mari perforă, sfârâind, interiorul lui Esther. Își dădu shotul peste cap fără să aștepte pe nimeni. ”

Nici nu e de mirare că Esther se simte pierdută - a rămas fără busolă, iar acum este neliniștită, prinsă între dorința de a-și găsi echilibrul și umbra lăsată de sora sa. Vreau să vă atrag atenția că asta o face uneori un personaj nesuferit - sau cu lumini și umbre, dacă vreți. Prin ochii ei ne sunt desfășurate toate întâmplările, iar Esther face adesea alegeri greșite, intră în belele, este invidioasă și își pune la îndoială mama - așa cum fac fiicele. 

Și peste toate, este Aura – personajul prezent peste tot, dar de negăsit. De altfel, ea nu are multe replici în carte, nici măcar în amintirile altora despre ea, dar planează peste întreaga poveste. Aura își face vocea auzită mai ales prin cele șapte versuri criptice pe care le lasă în urmă - modul ei de a-și controla propriul destin, de a-și spune propria poveste, de a nu-i lasa pe alții să o povestească; dar și o modalitate de a-și ghida sora chiar și atunci când nu-i mai este alături. 

“Lui Jack i se reaminti într-un mod palpabil, zdrobitor, că în ochii lui Esther Aura este invincibilă. Magică. De neatins.”

Holly Ringland face ca în acest roman tatuajele să devină un simbol al autonomiei feminine, al controlului asupra propriului corp, o temă ce străbate cartea subtil, dar apăsat. Vocile femeilor - reduse atât de mult timp la tăcere - se exprimă nu doar prin cuvinte, ci și pe piele, prin simboluri care spun povești ce nu pot fi rostite altfel.

Apa, ca element recurent, este esențială – un simbol al Aurei, o prezență feminină, misterioasă și plină de secrete. Apa dă viață, păstrează amintiri, dar poate fi și întunecată, ascunzând adevăruri dureroase. În contrast, decorul natural superb descris în carte aduce o lumină aparte poveștii, transformând-o, în ciuda temelor grele, într-o experiență delicată și vindecătoare. Cartea vorbește despre pierdere, doliu și durere, dar într-un mod care nu apasă, ci mai degrabă luminează. 

Nu vă speriași de dimensiunea cărții, are aproape 500 de pagini, dar ritmul lent îi permite autoarei să spună tot ce are de spus, fără grabă, fără omisiuni. E un roman care te face să simți tihnă, în ciuda furtunilor emoționale prin care trec personajele.

Cele Șapte Văluri ale lui Esther Wilding este cartea sentimentală pe care mă așteptam să o descopăr, dar talentul de povestitor al autoarei face din ea o lectură plăcută, care curge lin. Nu o ocoliți dacă căutați o carte de vacanță, sau pur și simplu un roman care să vă ungă pe suflet și să vă facă să zâmbiți.