Titlu: Enigma Rikyū
Autor: Kenichi Yamamoto
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Flavius Florea
Numar pagini: 328
ISBN: 978-606-779-099-0

Calea ceaiului este cu siguranţă cea mai longevivă şi emoţională tradiţie venită la noi tocmai din spaţiul nipon. Înglobată într-o aură de misticism, tradiţia ceaiului este expresia unei comuniuni, unei unificări fireşti, naturale, prescrise de nevoia strigentă a cunoaşte omul în dimensiunea sa spirituală, sinceră. Centrat pe emblematica figură a ceaiului, romanul semnat de către Kenichi Yamamoto, Enigma Rikyū este o incursiune inedită dincolo de uşile închise ale aristocraţiei nipone. Rikyū, un maestru al frumuseţii simple, transformă tradiţia ceaiului într-o adevărată spovedanie, transmutând frumuseţea dintr-un fast anost într-o minunată şi eclatantă stare de lucruri. Deşi serveşte ceaiul sub oblăduirea marelui kenpuku (titlu regal oferit în acele timpuri conducătorului de stat) Hideyoshi, printre altele acesta din urmă este cel care va unifica Japonia, Rikyū preferă să redimensioneze ceremonia ceaiului, trecând de la etalarea inutilă a diverse instrumente luxoase până la crearea unei proceduri care ar implica dimensiunea morală, ajungând să descopere adevăratul portret uman, aşa cum este el în lumina sa adevărată.

Ceea ce face volumul inedit este faptul că are la baza adevărata viaţă a maestrului Rikyū, care apelează, forţat de rege, la seppuku (sinuciderea samurailor), deşi motivele rămân într-un final neclare. Hideyoshi, un arogant, dar foarte tenace conducător de ţară, ajunge să îl urască pe Rikyū pentru maniera cu care acesta transformă simplitatea în lux. Din acest moment, autorul Kenichi Yamamoto porneşte naraţiunea într-un sens invers, încercând să descopere misterul acestui maestru nu doar al ceaiului, ci şi al spiritului.

Naraţiunea este impregnată de detalii atent selectate, de referinţe păstrate în original, deşi perfect înţelese de către cititor. Ceremoniile de ceai sunt adevărate demonstraţii de bun – gust, desăvârşire şi meticulozitate. Unele pasaje m-au făcut să salivez intens, mai ales dacă le citeam la miezul nopţii. De exemplu, această interesantă enumerare de bucate alese:

„Înşiră apoi unul după altul diverse feluri de mncare coreeană, o salată de carne de pasăre cu ginseng, pacheţele de primăvară cu zarzavaturi învelite în aluat de hrişcă, fiertură de orez cu castane, fructe de kaki şi fasoel roşie, supă de alge wakame, iar ca prăjituri, bulete de orez cu jujube, coapte în abur, şi kaki umplute cu nuci.” Un adevărat deliciu, care îţi animează nu doar apetitul de gurmand, ci şi imaginaţia. Practic, avem o excursie absolut gratuită în îndepărtatul secol al XVI-lea, când spaţiul nipon era în expansiune, iar arta acestora era în deplină dezvoltare. Autorul captează cu deosebit respect cele mai adânci simţăminte ale personajelor sale, redând atmosfera acelei epoci, într-un mod foarte fidel.

Să nu credeţi însă că acest roman este doar o expunere delicioasă de bucate. Nici pe departe. Este mai degrabă o analiză a perspectivelor umane. Rikyū are ceva din figura lui Faust. Se află la finele existenţei şi totuşi mai are vigoare, energie pură, din care răzbate, straniu sau nu, ceva malefic, inexplicabil, care planează de-a lungul întregii acţiuni. Naratorul spune despre acesta că este: „un om de o vitalitate deosebită... emana un calm de parcă ar fi fost stăpânul lumii, lăsând impresia că nu ştie ce e teama.”

Figura unei femei din trecut îmbibă naraţiunea de mister, păstrând focusată atenţia cititorului, fapt pentru care volumul se citeşte dinamic, fără pauze sau dificultăţi. Rulată într-un ritm aparte, povestea lui Rikyū este un tablou de epocă, în care îşi face loc şi meditaţia despre femeie, familie, societate, religie. Să urmărim de exemplu, latura sociopatică a personajului nostru, soţia căruia, aşa cum notează naratorul „simțea că nu era iubită ca o ființă umană prin vinele căreia curge sânge, ci era îndrăgită ca o ustensilă de valoare...”.  Rikyū, merge şi mai departe, notând despre acea imagine feminină din îndepărtatul trecut că: „femeia era frumoasă, nu ca o floare care se deschide plină de mândrie, ci cu intensitatea unui mugure care ascunde o vitalitate fascinantă.”

Caracterul rigid şi formal al personajului central oglindeşte, pe bună dreptate, o doză de sociopatie, o lipsă simţibilă de empatie. O dovadă în acest sens este acest raţionament: „oricât de minunată ar fi o femeie, va ajunge în cele din urmă doar un craniu albit de vânturi și ploi. Îmi repet asta mereu, dar, nu, sunt lipsit de puteri în fața unei femei frumoase.” Dincolo de dimensiunea sa lipsită de emoţii, Rikyū este o somitate intelectuală, gata să emane nişte judecăţi de valoare, nişte idei viabile atât pentru aristocraţi, cât şi pentru poporul de rând. Crezul virtuţii sale s-ar rezuma la acest simţământ: „dacă omul n-ar manifesta dorințe dincolo de necesarul său, dacă ar avea mereu o stare de spirit liniștită și o minte înțeleaptă, cât de plăcut ar fi să trăiești în lumea asta.”

Romanul Enigma Rikyū este o completare minunată a literaturii japoneze de valoare. Graţie acestor istorisiri, noi, barbarii europeni (anume acest calificativ ne este oferit de către narator), avem fericita ocazie de a cunoaşte specificul şi fabulosul din cultura niponă care timp de secole s-a păstrat ascunsă de ochii noştri. Prin intermediul acestei simbolice ceremonii a ceaiului, autorul Kenichi Yamamoto ne deschide încet uşa în ţara Soarelui răsare, acolo unde frumuseţea stă ascunsă, ca şi diavolul, în detalii.

• Plusuri

  O neobişnuită călătorie într-o Japonie în curs de formare.
  Pasaje delicioase şi o naraţiune suculentă, abundentă.
  Păstrarea terminologiei originale, fără traducere, este un plus valoare remarcabil.
  Personajele transpuse din realitatea istorică sunt extrem de bine gândite şi proiectate.