Cel mai îndepărtat ţărm

Autor: Ursula K. LeGuin
Rating:

Editura: Alexandria
Traducere: Raluca Puşcău, Diana Groza
ISBN: 978-973-88357-5-8
„Nu-mi pasă ce va urma, mi-a fost dat să văd dragonii zburând pe vântul dimineţii” spune unul dintre personajele principale, aproape de finalul romanului, punctând surprinzător de bine puterea poveştii maestrei LeGuin. Cel mai îndepărtat ţărm, a treia carte din seria Terramare (în original „Earthsea”), alunecă printre filosofiile despre viaţă şi moarte, echilibru universal versus dorinţa individuală, realitate versus legendă, şi se îndreaptă spre aspectul în care genul fantasy excelează - spune o poveste frumoasă.
Este romanul meu favorit din serie. Prima dată l-am citit într-un omnibus, în original, pentru că la noi nu se încumetase nimeni să-l traducă. Acum l-am recitit datorită editurii Alexandria, sub traducerea Ralucăi Puşcău şi Dianei Groza, şi rămâne în continuare romanul meu favorit. Şi într-adevăr, unele lucruri se pierd prin traducere – tonul nu mai este atât de sobru, atmosfera epică păleşte puţin, alunecând mai mult înspre basm, nu înspre legendă.
[Citeste tot Articolul]
Camuflaj

Autor: Joe Haldeman
Rating:

Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2007
Traducere: Gabriel Stoian
Numar pagini: 384
ISBN: 978-973-569-879-9
"Extratereştrii sunt printre noi!" - cam aşa se poate rezuma ideea principală a romanului lui Joe Haldeman. Numai că, fiind nişte maeştrii în arta camuflajului, nimeni nu-i recunoaşte - nici măcar reciproc. Aşa că nu avem parte de răpiri spectaculoase şi OZN-uri misterioase, ci de o poveste despre cum s-ar integra o astfel de fiinţă venită din spaţiu.
Istoria extraterestrului e lungă de milioane de ani. Practic nemuritor şi capabil să-şi modifice forma şi masa corporală pentru a imita animale de talie mare şi oameni, şi-a petrecut o vreme îndelungată sub formă de rechin, în Oceanul Pacific, timp în care a uitat legătura cu nava care-l purtase până aici. Povestea propriu-zisă începe atunci când el se decide să studieze viaţa de pe uscat şi ia o formă umană, undeva la începutul anilor "˜30. Evident, având nevoie de un model, cea mai uşoară cale de a-l obţine e de a omorî un trecător pe plajă şi a-i fura identitatea. După o perioadă de acomodare plină de gafe mai mult sau mai puţin grave pentru cei din jur, extraterestrul începe să exploreze interacţiunile sociale complexe, mergând până la relaţii sexuale homo- şi heterosexuale. Deşi probabil această clasificare nu i se poate aplica, neavând un sex original, ci doar unul de împrumut, în funcţie de înfăţişarea de moment; poate relaţii xenosexuale? Una din experienţele sale în formă umană o constituie chiar participarea (voluntară) la Al Doilea Război Mondial, la bătălia de la Bataan în Filipine şi marşul morţii care i-a urmat.
Eternitate

Autor: Greg Bear
Rating:

Editura: Nemira
Anul aparitiei: 1995
Traducere: Eugen Danila
Numar pagini: 413
ISBN: 973-569-111-6
Deşi scris în ultimii ani ai Războiului Rece şi în mod evident marcat de posibilele urmări catastrofale ale unei conflagraţii mondiale, romanul lui Greg Bear depăşeşte cu mult limitele Pământului şi ştiinţei actuale. Distrugerea planetei cu arme nucleare e doar un punct de plecare, în jurul căruia se alcătuieşte o lume fascinantă, combinând elemente din mai multe genuri SF. În centru se află Calea, universul artificial în formă de conductă creat de omul de ştiinţă Konrad Korzenowski, care străbate Universul cunoscut şi o mare varietate de alternative până la finalul timpului, permiţând oamenilor să călătorească şi să facă comerţ în aceste lumi. În acelaşi timp ea conectează principalele planuri de acţiune care evoluează în paralel de-a lungul romanului.
La câteva decenii după Moarte, Pământul se reface după devastarea atomică cu un ajutor neobişnuit venit din propriul viitor. Sau mai bine zis un viitor devenit deja alternativ: în acesta, după sute de ani, din cenuşa radioactivă s-a născut o civilizaţie foarte avansată, Hexamonul, care a transformat un asteroid într-un habitat complet, Thistledown, în a cărui A Șaptea Cavitate a fost deschisă Calea. Societatea lor e descrisă amănunţit, căci diferă în multe privinţe de Pământ: de la nemurirea virtuală prin încărcarea personalităţii în memoria oraşului sau fizică prin reîntinerirea corpului sau reconstrucţia lui în cazul unei morţi accidentale, la concepţia urmaşilor, care nu mai urmează neapărat căile tradiţionale biologice, până la situaţia politică divizată între două forţe opuse: naderiţii conservatori, care se opun modificărilor radicale ale genomului şi minţii umane şi geshelii progresişti, mereu experimentând noi modalităţi de amplificare şi evoluţie prin tehnologie. Compromisul dintre cele două poziţii nu e mereu uşor de atins; ba chiar societatea lor s-a scindat odată cu reîntoarcerea pe Pământ, când naderiţii au decis să se separe de Cale, în timp ce mulţi dintre geshel au rămas în interiorul ei pentru a continua s-o exploreze.
Seniorii Războiului

Autor: Gerard Klein
Rating:

Editura: Univers
Anul aparitiei: 1975
Traducere: Vladimir Colin
Numar pagini: 214
"Seniorii războiului" (titlu original: Les Seigneurs de la Guerre) al lui Gerard Klein a fost publicat la noi la 4 ani după apariţia ediţiei în franceză, la editura Univers având traducerea şi prefaţa semnată de Vladimir Colin. Despre prefaţă o să detaliez puţin mai încolo, deoarece unele idei sunt încă foarte actuale, deşi au trecut 35 de ani de la apariţia sa în cadrul volumului (1975).
Recomandat şi etichetat drept "clasic" de către un amic, am citit romanul pe nerăsuflate şi am fost suprins mult mai plăcut decât mă aşteptam.
George Corson este doar unul din numeroşii soldaţi care iau parte la războiul dintre Pământ şi Uria, război care pare interminabil. Puterile Solare decid să trimită pe Uria o misiune specială la bordul unei nave alături de cea mai periculoasă armă cunoscută vreodată de pământeni: un Monstru, o creatură agresivă care putea face mici saluri înapoi în timp, fiind în acest fel aproape imposibil de ucis. Misiunea eşuează iar George se trezeşte pe o planetă străină doar alături de Monstrul a cărui scop era de a distruge civilizaţia urienilor şi de a aduce mult aşteptata victorie pentru pământeni.
Imagini Mişcătoare

Autor: Terry Pratchett
Rating:

Editura: RAO
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Cezar Octavian Tabarcea
Numar pagini: 352
ISBN: 9789731038438
Dacă titlul nu vă spune multe, primele fraze ar trebui să fie suficiente ca să lămurească cititorii asupra temei romanului: "Acesta este spaţiul cosmic. Uneori i se spune ultima frontieră. (Numai că, fireşte, o ultimă frontieră nu poate exista, pentru că, atunci, ce-ar mai fi dincolo de ea? Nu ultima, aşadar, însă fără discuţie, penultima.) ["]". A zecea carte din ciclul Lumii Disc tratează în stilul ironic specific lui Terry Pratchett industria cinematografică, începând de la acest exemplu arhicunoscut al genericului Star Trek.
Fundalul poveştii e bineînţeles bazat pe magie şi pe legile speciale ale Lumii Disc. Undeva la zeci de mile de Ankh-Morpork, în sens Rotaţional, pe malul mării şi în apropierea unui deal prin nimic special la prima vedere un bătrân moare. Din convorbirea ce urmează între el şi Moarte descoperim că se numea Deccan Ribobe şi era ultimul Străjer al Porţii, iar eşecul lui de a pregăti un alt Străjer ca să-i ia locul va dezlănţui o periculoasă forţă întemniţată de milenii. În curând o idee bătrână şi plină de hotărâre evadează din dunele împietrite şi îşi croieşte drum către minţile din Ankh-Morpork.
Cronicile Marţiene

Autor: Ray Bradbury
Rating:

Editura: Leda
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 272
ISBN: 973-102-002-0
Când am început să citesc prima oară poezii eram nerăbdătoare să împărtăşesc tuturor în aşa-numitele comentarii ceea ce pricepusem eu. Înfloream frazele de mai mare dragul şi mergeam cu imaginaţia de multe ori dincolo de punctul în care se oprise autorul. Mai târziu am învăţat să le citesc şi să tac. Nu mai ajungeam în vârful care se deschidea în faţa ochilor uimiţi. Pricepeam mai mult şi începusem să îmi înţeleg condiţia de cititor.
Cam acelaşi lucru mi-a venit să fac după ce am terminat ultimele rânduri din Cronici Marţiene. Cum să recenzez un întreg volum de poezii? Să mă apuc să povestesc despre ce e vorba, aşa cum ne întreba pe la facultate unul dintre profesori? Nu prea ar avea sens. Tematica nu-i specială: acelaşi conflict între umanitate şi alte civilizaţii, cu finalul evident al distrugerii celei marţiene. Plictisitor, ar spune unii... dar aşa cum fiecare poezie de dragoste, de exemplu, e unică, şi despre acest sentiment vor curge în continuare râuri de cerneală atâta timp cât va dăinui omul, la fel există motive sf despre care se va scrie mereu şi niciodată la fel.
Cronicile Martiene

Autor: Ray Bradbury
Rating:

Editura: Leda
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 272
ISBN: 973-102-002-0
Când am început să citesc prima oară poezii eram nerăbdătoare să împărtăşesc tuturor în aşa-numitele comentarii ceea ce pricepusem eu. Înfloream frazele de mai mare dragul şi mergeam cu imaginaţia de multe ori dincolo de punctul în care se oprise autorul. Mai târziu am învăţat să le citesc şi să tac. Nu mai ajungeam în vârful care se deschidea în faţa ochilor uimiţi. Pricepeam mai mult şi începusem să îmi înţeleg condiţia de cititor.
Cam acelaşi lucru mi-a venit să fac după ce am terminat ultimele rânduri din Cronici Marţiene. Cum să recenzez un întreg volum de poezii? Să mă apuc să povestesc despre ce e vorba, aşa cum ne întreba pe la facultate unul dintre profesori? Nu prea ar avea sens. Tematica nu-i specială: acelaşi conflict între umanitate şi alte civilizaţii, cu finalul evident al distrugerii celei marţiene. Plictisitor, ar spune unii... dar aşa cum fiecare poezie de dragoste, de exemplu, e unică, şi despre acest sentiment vor curge în continuare râuri de cerneală atâta timp cât va dăinui omul, la fel există motive sf despre care se va scrie mereu şi niciodată la fel.




