Din Carpaţi până la Fuji
0
Autor: Mihai Epure
Rating: 
Editura: Cartega, in colaborare cu: Editura Nipponica
Anul apariţiei: 2000
416 pagini
ISBN: 973-99795-2-1
O carte de mare actualitate
Excelentul volum de istorie comparată Din Carpaţi până la Fuji de Mihai Epure este, de fapt, teza de doctorat a autorului, intitulată Relaţiile politico-diplomatice dintre România şi Japonia. Tradiţie şi contemporaneitate. Este vorba despre o lucrare monumentală, de o importanţă majoră istoricilor, profesorilor, studenţiilor şi publicului larg interesat de fenomenul japonez şi ce a însemnat acesta pentru România. Totodată, Din Carpaţi până la Fuji este, citându-l Hidekata Mitsuhashi, fostul Ambasador al Japoniei la Bucureşti, care deschide printr-un scurt text volumul de faţă, "de foarte mare actualitate" (p.9).
În cuvântul înainte, semnat de regretatul Paul Diaconu, preşedintele Fundaţiei Nipponica, acesta afirmă: "Cultura este cea care poate stârni interesul Japoniei, nu numai prin valoarea ei de test al sensibilităţii şi forţei de asimilare a unor fenomene şi trăiri, ci şi prin dimensiunea ei umană directă, de facilitare a contactului direct şi de modelare a fenomenului social" (p. 10). Întradevăr, pentru mulţi români, culutra niponă a fost cea care le-a deschis drumul către noi pasiuni, cum ar fi artele marţiale, origami, ikebana şi multe altele. [Citeste tot Articolul]
Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor
0
Autor: Marc Bloch
Rating: 
Editura: Dacia
Anul apariţiei: 1998
Traducător: Cristiana Macarovici
volumul al II-lea
Volumul Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor este un studiu în care Marc Bloch face o radiografie excelentă a societăţii medievale şi a stărilor sociale care o formau. Cartea trataeză în detaliu particulariltăţile nobilimii, a cavalerilor, a ţăranilor şi burgheziei, precum şi a clerului şi a claselor profesionale. În prezentarea de faţă mă voi opri doar asupra unor aspecte legate de nobilimea feudală.
Este important de înţeles, de la bun început, că societăţile din epoca feudală nu erau croite pe principiul egalitarismului. Nu orice clasă dominantă era o nobilime. Pentru a merita acest nume, ea trebuia să reunească două condiţii: mai întâi, să aibă un statut juridic propriu, care să confirme şi să materializeze superioritatea la care avea pretenţia; iar, în al doilea rând, ca acest statut să se perpetueze prin legătura de sânge. În unele cazuri speciale, se accepta, în favoare unor familii noi, posibilitatea de a li se facilita accesul în nobilime, dar numai unui număr restrâns de familii şi după norme riguros stabilite. [Citeste tot Articolul]
Hadrian
0
Autor: Anthony R. Birley
Rating: 
Editura: All
Anul apariţiei: 2007
424 pagini
ISBN:978-973-571-617-2
Definiţia exactă a noţiunii "istorie" mi s-a părut mereu destul de neîncăpătoare. Probabil pentru că niciodată nu am putut să o despart de acel necunoscut fascinant în care este învăluită o poveste cu piloni reali, pe marginea cărora se pot construi o multitudine de ipoteze, mai mult sau mai puţin verosimile.
Recunosc că până acum nu am intrat în contact cu mai mult de câteva informaţii trecătoare despre Hadrian, succesorul binecunoscutului Împărat roman Traian, pe care l-am întâlnit cu toţii odată cu lecţia de istorie dedicată războaielor daco-romane. Un motiv ar fi faptul că domnia sa nu este foarte spectaculoasă sau extrem de agitată, deşi vorbim despre un moment de cumpănă din istoria Imperiului Roman. Anthony R. Birley reuşeşte să realizeze o biografie minuţioasă a lui Hadrian, bazată pe interpretarea mai multor izvoare istorice şi o paletă largă de posibile explicaţii ale acţiunilor celui recunoscut ca fiind al 3-lea dintre cei "cinci împăraţi buni ai Imperiului Roman". [Citeste tot Articolul]
Războiul de şaptezeci şi şapte de ani
0
Autor: Neagu Djuvara
Rating: 
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2008
143 pagini
ISBN: 978-973-50-2366-9
Încorsetaţi în detaliul cotidian, rareori suntem sensibili la interogaţiile evenimentelor în long durée. Cu greu ne putem da seama de modul cum miriadele faptelor noastre se vor amalgama peste veacuri şi milenii. Şi totuşi fiorul posterităţii ne îmboldeşte, fie şi ca o emoţie trecătoare, ca poză care să ne dea senzaţia că suntem mai importanţi decât în realitate în faţă semenilor.
Lucrarea aici recenzată, Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914-1991), nu este o carte şoc, nici măcar una eveniment. Pentru cititorul exersat în lecturile despre hegemonia americană care au tot apărut în ultimii ani, Războiul de şaptezeci şi şapte de ani poate să îi dezamăgească. Dar deşi nu se încadrează în categoriile de sus cartea profesorului Djuvara este o carte prilej. Ea ne poate trezi curiozitatea de a pătrunde în opera unuia dintre cei mai aristocratici şi prolifici autori români. Într-o naţiune care a dat mulţi istorici de seamă, filozofia istoriei rămâne încă o raritate. Ea este poate maximul care poate fi atins în domeniul istoriografiei. Aflată la graniţa dintre ştiinţă şi speculaţie, dintre concret şi profeţie, filozofia istorie pare să fie testul cu turnesol al întrebării: "Este istoria cu adevărat o ştiinţă?" Pentru că dacă răspunsul este afirmativ, atunci ea descrie legi ce ar permite prognosticul viitorului. Cum însă în acţiunea umană factorul individual creează infinite scenarii, predicţia este un pariu cu inteligenţa.
[Citeşte mai departe pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]
Spiritul Japoniei medievale
0
Autor: Mihnea Voicu Şimăndan
Rating: 
Editura: Nipponica
Anul apariţiei: 1999
210 pagini
ediţie bilingvă (română-engleză)
ISBN: 973-95676-7-3
În Spiritul Japoniei medievale - The Spirit of Mediaeval Japan, Mihnea Voicu Şimăndan îşi face debutul în volum cu un studiu despre stările sociale din Japonia evului mediu. La publicare, în 1999, autorul era student la Univesitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad. Acum este profesor în Bangkok!
Încă din primele pagini ale cărţii, Mihnea Voicu Şimăndan ne avertizează în Argumentul său că studiul nu se doreşte a fi unul exhaustiv, ci reprezintă o primă încercare a unui adolescent de a materializa un element al ocupaţiei lui de zi cu zi. Cu tot acest avertisment al autorului, semnatarul Cuvântului înainte, Paul Diaconu, regretatul preşedinte al Fundaţiei "Nipponica" din România, ne asigură că lucrarea este o sinteză lăudabilă, utilă nu numai studenţilor, ci şi marelui public interesat de un prim contact cu cultura şi civilizaţia Ţării Soarelui Răsare. [Citeste tot Articolul]
Legea celor puternici
0
Autor: Steve Făinaru
Rating: 
Editura: Litera Internaţional
Anul apariţiei: 2009
203 pagini
ISBN: 978-973-675-530-9
Felul în care ne comportăm în vreme de război spune mult despre noi ca societate şi civilizaţie. Din păcate, recentul război din Irak ne-a dovedit că mai avem multe de îmbunătăţit. Nu voi critica aici felul în care America şi comunitatea internaţională au dus acest război, deoarece deja au făcut-o alţii mai bine, ci mă voi axa pe un fenomen care sper că se va dovedi mult mai interesant şi anume apariţia mercenarilor privaţi ca forţe intangibile de securitate şi ocupaţie, aşa cum sunt descrişi de jurnalistul de origine română, Steve Făinaru, în cartea sa, Legea celor puternici.
Titulul cărţii este luat din Ordinul de Autorizare Provizorie a Coaliţiei nr. 17, supranumit şi Legea celor puternici, instituit după ocuparea Irakului, care le oferea imunitate totală mercenarilor şi subcontractorilor în faţa legii Irakiene. Companiile de securitate privată au apărut în Irak drept urmare a unei cereri reale. Odată cu escaladarea violenţelor şi refuzul guvernului American de a trimite trupe suplimentare, securitatea convoaielor şi diplomaţilor americani din Irak a fost pasată companiilor private, care angajau şi înarmau mercenari cu sau fără pregătire militară anterioară. Prin Ordinul nr. 17, aceşti mercenari erau intangibili în faţa legii Irakiene şi nu se aflau sub controlul armatei americane, fiind angajaţi direct de Depratamentul de Stat. [Citeste tot Articolul]
Am vrut să-l omorâm pe Hitler
0
Autor: Philipp Freiherr von Boeselager
Rating: 
Editura: Meteor Press
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Anca Floareş
183 pagini
necartonată
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)
Operaţiunea Walkyria
Când vine vorba despre Al Doilea Război Mondial, există două tipuri de cărţi de care te poţi lovi. Sunt cărţile de istorie sau care încearcă să pară cărţi de istorie (s-a scris multă maculatură pe tema asta) şi mai sunt cărţile scrise pe bază mărturiilor unor participanţi direcţi la unul sau mai multe episoade războiului.
Dacă nu iei în considerare menţiunea de pe coperta cărţii lui von Boeselager şi te aştepţi să citeşti o carte de istorie despre operaţiunea Walkyria, rişti să fii dezamăgit. Din cele 183 de paginii, doar cel mult 40 se referă la complotul pus la cale de generalii lui Hitler, restul fiind o poveste adevărată despre fraţii Boeselager, ce-i drept, implicaţi direct în ceea ce a fost numită operaţiunea Walkyria.
Ceea ce nu face din "Am vrut să-l omorâm pe Hitler" o carte proastă. Ba chiar deloc. Philipp, autorul cărţii, povesteşte viaţa sa şi a fratelui mai mare, Georg, punând accent pe momentele cheie care au dus la transformarea lor din copii în soldaţi în cavaleria armatei germane şi, mai târziu, în urma atrocităţilor şi informaţiilor la care au fost expuşi, în conspiratori, oamenii hotărâţi că eliminarea Fuhrerului este singura soluţie care ar mai putea salva Germania. [Citeste tot Articolul]




