0
Autor: Anthony R. Birley
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2007
424 pagini
ISBN:978-973-571-617-2

Definiţia exactă a noţiunii "istorie" mi s-a părut mereu destul de neîncăpătoare. Probabil pentru că niciodată nu am putut să o despart de acel necunoscut fascinant în care este învăluită o poveste cu piloni reali, pe marginea cărora se pot construi o multitudine de ipoteze, mai mult sau mai puţin verosimile.

Recunosc că până acum nu am intrat în contact cu mai mult de câteva informaţii trecătoare despre Hadrian, succesorul binecunoscutului Împărat roman Traian, pe care l-am întâlnit cu toţii odată cu lecţia de istorie dedicată războaielor daco-romane. Un motiv ar fi faptul că domnia sa nu este foarte spectaculoasă sau extrem de agitată, deşi vorbim despre un moment de cumpănă din istoria Imperiului Roman. Anthony R. Birley reuşeşte să realizeze o biografie minuţioasă a lui Hadrian, bazată pe interpretarea mai multor izvoare istorice şi o paletă largă de posibile explicaţii ale acţiunilor celui recunoscut ca fiind al 3-lea dintre cei "cinci împăraţi buni ai Imperiului Roman".

Nepot îndepărtat al lui Traian, Hadrian este luat sub tutela acestuia, odată cu decesul timpuriu al tatălui său, ce ocupa funcţia de senator. El va urma câţiva ani educaţia clasică pentru un aristrocrat roman, fiind însă vizibile încă din copilărie interesul şi admiraţia sa faţă de cultura şi civilizaţia greacă, motiv pentru care primeşte şi porecla "Graeculus". Hadrian îşi va începe cariera în rândurile armatei, ajungând după încheierea războaielor daco-romane guvernator al Pannoniei Inferioare, iar în 116/117 fiind numit de către Traian guvernator al Siriei, ceea ce presupunea responsabilităţi înalte. Odată cu agravarea bolii lui Traian, acesta îl va adopta pe Hadrian, cel mai probabil la insistenţele soţiei sale Plotina, decizie care desemna astfel succesorul la tron, spre nemulţumirea rivalilor. Proclamat Împărat, Hadrian este conştient de criza cu care se confrunta Imperiul, armatele fiind demoralizate de moartea lui Traian, iar duşmanii Romei fiind dornici să profite de aceste circumstanţe. Printre primele măsuri luate se regăseşte evacuarea completă a teritoriilor proaspăt cucerite de predecesorul său între Eufrat şi Tigru, urmată de construirea unor linii de fortificaţii pe graniţe, fiind astfel evidentă politica opusă dorinţelor de expansiune exercitate de Traian.

Începutul domniei şi întoarcerea la Roma sunt marcate de evenimentele legate de uciderea celor 4 consulari, suspectaţi de complot împotriva lui Hadrian. Fiind foarte sensibil în ceea ce priveşte opinia publică, Hadrian s-a apărat el însuşi în faţa acuzaţiilor, menţionând că executarea "conspiratorilor" a fost făcută împotriva voinţei sale. De asemenea, pentru a răspândi zvonurile şi teama populaţiei, cei care l-au întâmpinat la intrarea în Roma au fost recompensaţi cu daruri duble faţă de ceea ce se obişnuia. Scepticismul poporului se datora la început şi noii politici pacifiste pe care Hadrian o adoptase prin abandonarea multor teritorii dobândite anterior de către Traian, planurile sale fiind total diferite. Împăratul va lua însă o serie de măsuri rapide menite sa cucerească inimile celor pe care îi conducea, cum ar fi: reducerea sumelor plătite de provincii, organizarea serviciului de transport, scutirea masivă de datorii a celor care întârziaseră cu plata taxelor către stat, continuarea proiectului social pentru copii săraci iniţiat de predecesorul său etc.

Deschiderea faţă de problemele oricărui cetăţean obişnuit şi modul său simplu de a se comporta atât în faţa poporului, cât şi în faţa senatorilor au făcut clare intenţiile pacifiste ale lui Hadrian, care nu dorea nicidecum să fie perceput precum un despot. Spre deosebire de ceilalţi împăraţi, Hadrian nu rămâne prea mult timp la Roma, ci dimpotrivă cea mai mare parte din cei 21 de ani ai domniei şi-o va petrece călătorind de-a lungul Imperiului, căutând să-şi cunoască fiecare regiune şi să le aducă mai aproape de concepţia sa influenţată în mare parte de cultura greacă, faţă de care nutrea un deosebit ataşament. Sunt foarte puţine regiunile în care împăratul nu a ajuns, destinaţiile sale incluzând chiar şi Africa.

Hadrian iniţiază o serie de reforme militare, căutând să impună disciplină şi simplitate în rândul soldaţilor, folosindu-se pe sine însuşi ca exemplu. De asemenea, arta şi ahitectura sunt două domenii care se dezvoltă în mod deosebit, programele urbanistice, administrative şi culturale ale împăratului nerezumându-se la Roma, ci cuprizând întregul Imperiu. Un filoelen convins, Hadrian pune bazele organizaţiei Panhellenion, menită să reunească toate regiunile cu origini greceşti. Foarte vizibil este şi interesul pentru promovarea filozofiei şi a literaturii, împăratul pozitionandu-se încă o dată precum un revigorator al elenismului. Una dintre acţiunile sale nevăzute cu ochi buni de către romani, deşi apreciată de greci, a fost zeificarea lui Antinous şi chiar întemeierea oraşului Antinoopolis în locul vechiului polis grecesc Naucratis din Egipt. Moartea lui Antinous a provocat o adevărată jale pentru Împăratul care fusese fermecat de acest tânăr, fiind foarte cunoscut faptul că legătura dintre el şi soţia sa Sabina era lipsită de dragoste.

Războiul iudaic care izbucneşte în 132, având la bază ostilitatea faţă de reconstruirea Ierusalimului sub forma unei colonii romane şi interzicerea practicării circumciziei reuşeşte să fie înnăbusit cu preţul unor masacre în rândul evreilor, dar şi pierderi importante în rândul romanilor. Pe lângă numărul mare de morţi, foarte mulţi evrei au fost vânduţi ca şi sclavi. Totuşi, o inscripţie îl desemnează pe Hadrian "Prinţ al Păcii", acesta neintrând în război din propria voinţă.

În ultimii ani ai domniei sale, Împăratul simte că sfârşitul îi este aproape, starea sănătăţii începând să se înrăutăţească, suferind de hidropizie. Criza dinastica se încheie cu bine în 137 odată cu adoptarea lui Aurelius Antoninus, după ce primul succesor adoptat moare subit, dar este umbrită de execuţia lui Fuscus, strănepotul lui Hadrian care s-a împotrivit alegerii făcute de Împărat în ceea ce priveşte succesorul la tron. De asemenea, bunicul lui Fuscus şi implicit cumnatul lui Hadrian, Iulius Servianus, este forţat să se sinucidă.

Multiplele dispariţii violente ale celor care căzuseră în dizgraţiile imperiale, inclusiv prieteni şi rude apropiate, l-au făcut pe Hadrian foarte nepopular în momentul morţii sale. Din acest motiv, el a fost înhumat în grabă la Puteoli, succesorul său intrând în conflict cu Senatul ca să obţină acordul acestora pentru zeificare.

Deşi în ultima perioadă a domniei sale ajunge să-şi atragă antipatia tuturor, Hadrian rămâne unul dintre cei mai importanţi împăraţi din antichitate, biografia realizată de Birley reuşind să analizeze personalitatea complexă a acestui împărat cultivat, care se remarcă prin înclinaţia deosebită faţă de cultura greaca şi dorinţa de cunoaştere şi înţelegere a poporului său.

Scris de Ruxandra Mateiu