Legea celor puternici
Scris de Cristi Mitran • 31 May 2009 • in categoria Istorie
0
Autor: Steve Făinaru
Rating:
Editura: Litera Internaţional
Anul apariţiei: 2009
203 pagini
ISBN: 978-973-675-530-9
Felul în care ne comportăm în vreme de război spune mult despre noi ca societate şi civilizaţie. Din păcate, recentul război din Irak ne-a dovedit că mai avem multe de îmbunătăţit. Nu voi critica aici felul în care America şi comunitatea internaţională au dus acest război, deoarece deja au făcut-o alţii mai bine, ci mă voi axa pe un fenomen care sper că se va dovedi mult mai interesant şi anume apariţia mercenarilor privaţi ca forţe intangibile de securitate şi ocupaţie, aşa cum sunt descrişi de jurnalistul de origine română, Steve Făinaru, în cartea sa, Legea celor puternici.
Titulul cărţii este luat din Ordinul de Autorizare Provizorie a Coaliţiei nr. 17, supranumit şi Legea celor puternici, instituit după ocuparea Irakului, care le oferea imunitate totală mercenarilor şi subcontractorilor în faţa legii Irakiene. Companiile de securitate privată au apărut în Irak drept urmare a unei cereri reale. Odată cu escaladarea violenţelor şi refuzul guvernului American de a trimite trupe suplimentare, securitatea convoaielor şi diplomaţilor americani din Irak a fost pasată companiilor private, care angajau şi înarmau mercenari cu sau fără pregătire militară anterioară. Prin Ordinul nr. 17, aceşti mercenari erau intangibili în faţa legii Irakiene şi nu se aflau sub controlul armatei americane, fiind angajaţi direct de Depratamentul de Stat.
Steve Făinaru a fost unul dintre primii jurnalişti care s-a interesat de aceste companii private, iar călătoriile sale în Irak l-au pus în contact direct cu aceşti mercenari. Calitatea mercenarilor varia considerabil, unii fiind foşti soldaţi în armatele americane, alţii venind chiar din gherilele peruviene sau cartelurile de droguri columbiene.
Unul dintre cele mai remarcabile personaje este Jon Coté, un tânăr american care a abandonat facultatea pentru a lupta ca mercenar in Irak. Făinaru îl întâlneşte în prima sa vizită în Irak şi este fascinat de pofta sa de viaţă şi atitudinea pozitivă de care acesta dă dovadă. "Asta era treaba lui: să meargă cu maşina într-o parte sau alta, sperând să nu explodeze ceva. Ä‚sta era războiul, nu-i aşa?"
La scurt timp după plecarea lui Făinaru, Coté şi alţi câţiva mercenari sunt răpiţi de un grup de insurgenţi necunoscuţi. Legea celor puternici descrie în detaliu această răpire şi eforturile ulterioare de recuperare a mercenarilor.
Făinaru rezumă foarte bine apariţia şi dezvoltarea companiilor de securitate privată în Irak: "Holly (comandantul Corpului de Ingineri al Statelor Unite şi Diviziei din Regiunea Golfului) a fost cel care mi-a deschis ochii faţă de greşeala fatală din experimentul de mercenariat american, deşi, bineînţeles, fără să rostească termenul mercenar propriu-zis. Această greşeală se asocia cu natura ad-hoc a sistemului. Felul în care luase naştere. Când securitatea din Irak s-a prăbuşit şi a devenit clar că nu se mai puteau aduce trupe, a apărut o necesitate disperată pentru protecţie armată. Agenţiile guvernamentale, afacerile particulare, organizaţiile umanitare, media şi militarii înşişi căutau oameni care să ştie să folosească arme. Aspectele economice ale acestei întreprinderi au fost fascinante. Cererea era atât de mare, atunci, la începuturi, încât preţul pentru un operator clasa I, adică un mercenar de elită, cu experienţă în forţele speciale, se ridica la două mii de dolari pe zi. În timp, piaţa de forţă, cum o numeşte Deborah Avant, specialist în ştiinţe politice, a ajuns la un anumit echilibru. A reieşit că există o ofertă nesfârşită de oameni dornici să pună mâna pe armă şi să se arunce în mijlocul unui război. Şi preţul a scăzut până la cinci sute - şapte sute de dolari pe zi. Dar vehiculele blindate erau mult mai puţine ca număr. Erau mai greu de produs decât mercenari şi mai puţin mobile. Războiul a stârnit o criză de maşini, prin urmare, preţurile au crescut.
"E mai acceptabil să pierzi oameni decât vehicule, care costă două - trei sute de mii fiecare", mi-a mărturisit Holly."
Adevărul este că multe din companiile de securitate privată erau prost organizate şi nu ofereau echipament corespunzător pentru angajaţii lor. Acest lucru a dus la nenumărate morţi (numărul mercenarilor decedaţi sau dispăruţi în Irak nu va fi cunoscut niciodată) şi la răpirea şi dispariţia unor oameni ca Jon Coté.
Ultima jumătate a cărţii descrie activitatea companiei Blackwater, infamă datorită comportamentului mercenarilor ei şi aparenta ei imunitate în faţa legii şi autorităţii Irakiene. Numeroasele atacuri nefondate pe care mercenarii Blackwater le-au lansat asupra civililor irakieni au subminat grav eforturile de reconstrucţie americane, iar compania a fost dată afară din Irak de abia în 2009.
Steve Făinaru a câştigat premiul Pulitzer în 2008, pentru reportajele sale despre companiile de securitate privată. Din păcate, Legea celor puternici nu oferă nici o concluzie evidentă. Coté şi mercenarii răpiţi nu au fost recuperaţi în viaţă, iar fenomenul mercenariatului cu siguranţă că nu s-a sfârşit. S-au sfârşit doar acele zile nebune de la început, când companiile apăreau ca ciupercile după ploaie şi mercenarii puteau să tragă fără consecinţe în civilii irakieni. Reglementarea companiilor de securitate privată a fost un proces necesar şi dificil, ajutat probabil şi de eforturile lui Făinaru, care i-a adus pe aceşti mercenari moderni în vizorul publicului.
Scris de Cristi Mitran
Categorie: Istorie | Editura: Litera InternaționalCiteste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Nu, nu e deloc o gluma. Steve Fainaru e numele lui si e roman dupa tata. Bunicul lui e originar din comuna Liesti, judetul Galati.
Fusese Saspus spune:
31 May 2009 | 9:10 pm
Mi se pare mie sau pe acest autor îl cheamă “Steve Făinaru”? E o glumă, nu?
:)