Câți dintre voi nu ați auzit măcar de John Green, asta dacă nu i-ați citit cel puțin o carte? Acum câțiva ani era imposibil să intri pe un grup dedicat lecturii sau într-o librărie, fie ea online sau nu, fără să dai, involuntar, peste romanele lui. Sub aceeași stea a fost un adevărat fenomen cultural – amplificat de filmul minunat din 2014 – și pe bună dreptate, fiind totodată una dintre cele mai importante cărți din tot mai larga bibliotecă YA, și asta nu datorită subiectului pe care îl tratează, ci prin modul în care îl tratează: fără ocolișuri, dur, realist. Celelalte cărți ale lui Green... să spunem doar că nu și-au găsit propriile voci și că, într-o oarecare măsură, sunt doar aceleași persoanje de fiecare dată, cu nume diferite și puse în situații diferite. Unde se încadrează Un șir infinit de țestoase? Ei bine... [Citeste tot Articolul]
Care e puterea secretă ascunsă într-un nume? O teoremă cu și despre Katherine, un roman cu și despre adolescenți semi-pierduți
Ca majoritatea adolescenţilor de vârsta mea sau, în orice caz, una apropiată de a mea, fenomenul John Green m-a ajuns şi m-a făcut să iau la „omorât" cam fiecare carte scrisă de popularul autor, considerat de unii critici un pilon al literaturii pentru generaţia tânără americană (de secol douăzeci şi unu) şi nu numai. Experimentul a fost unul inedit, între toate operele sale remarcându-se, din punctul meu de vedere, Căutând-o pe Alaska, carte nu foarte recentă dacă stăm să analizăm îndeaproape (2005). Adusă de curând şi pe piaţa românească, opera a fost o surpriză frumoasă, abordând o temă relativ comună, dar cu final neaşteptat şi un limbaj lejer, încărcat totuşi de însemnătate.
Un roman care abordează o tema matură sub pătura iluzivă a adolescenţei frânte în plină fază de dezvoltare. Un roman dur, dar uşor abordabil, trist, dar într-o manieră care abuzează mai puţin de incapacitatea omului de a se autoapăra în faţa sentimentelor servite în forma cea mai brută, un roman complicat, dar structurat într-un interval scurt de timp, ceea ce facilitează desluşirea lui, un roman unitar, şi totuşi fără un final bine determinat, în concordanţă cu ironia fină ce se structurează de-a lungul întregului fir narativ – mai exact, ideea simplă că viața nu are o durată bine definită, nu are un sfârşit cunoscut, nici măcar un început, căci startul adevărat se conturează odată cu depăşirea barierei afectelor primare, simple, insesizabile. O carte sinceră, rapidă, marcantă. [Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro