Titlu: Acest cântec neîmblânzit
Autor: Victoria Schwab
Rating:
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Falvius Ardelean
Numar pagini: 464
ISBN: 978-606-763-102-9

De câte ori nu v-ați dorit să citiți o carte doar pentru că v-a atras design-ul coperții? Sau pentru că titlul a trezit ceva adânc îngropat înăuntrul vostru, care abia după ce ați citit acea înșiruire magică de cuvinte a părut să-și dorească să iasă la suprafață? Ori datorită nenumăratelor recenzii pozitive și laudelor interminabile venite din parte unor persoane în gusturile cărora vă încredeți, chiar dacă nu le cunoașteți în viața reală? Ei bine, mie nu cred că mi-ar ajunge o zi pentru a întocmi o listă cu toate cărțile pe care vreau să le citesc „din pricina” celor enumerate mai sus, însă vă pot povesti despre un titlu care s-a aflat mult prea multă vreme pe lista mea de TBR și la care am ajuns, într-un sfârșit, odată cu apariția ediției în limba română: Acest cântec neîmblânzit, prima parte a dilogiei „Monștrii din Verity”. Sau ar trebui să spun primul vers?

Într-o lume măcinată de haos, orice act violent înseamnă, automat, nașterea unui nou monstru – un Corsai, Malchai sau Sunai, în funcție de cât de gravă a fost crima comisă. Într-un oraș scindat de luptele pentru putere ale celor două mari familii, Flynn și Harker, doi adolescenți încearcă să ignore moștenirea propriei familii și să descopere cine sunt cu adevărat. Kate Harker este fiica celui mai influent om din partea privilegiată a orașului, care oferă protecție împotriva bestiilor ce pândesc în întuneric oricui este dispus să plătească pentru ea. August Flynn, unul dintre cei trei Sunai ai rezistenței de la sud de Cusătură, încearcă să-și ignore latura monstruoasă, acea parte din el pe care o consideră nenaturală, și să treacă drept un om oarecare. Atunci când drumurile lor se vor intersecta, secrete întunecate vor ieși la iveală.

Am terminat cartea de puțin peste o jumătate de oră și încă nu-mi vine să cred că va trebui să mai aștept câteva luni pentru a afla deznodământul acestei povești minunat de întunecate. Pentru că, spre totala mea ușurare, „Duetul nostru întunecat” (cât de bine sună!) va apărea undeva în toamnă, la editura Herg Benet, iar eu nu pot decât să le mulțumesc și să-i felicit pentru treaba extraordinară pe care au făcut-o cu această serie: traducerea e excelentă, se mișcă surprinzător de repede cu volumul următor, iar despre copertă nici nu mai are rost să pomenesc, pentru că niciun cuvânt nu poate reda cu exactitate cât de incredibil de superbă e aceasta și cum se ridică deasupra ediției originale. Dar să ne întoarcem la creaturile noastre, pentru că sunt multe lucruri de povestit despre Acest cântec neîmblânzit și tare mi-e teamă să nu omit vreunul.

Începutul cărții e destul de greoi și ușor confuz, pentru că te aruncă direct în miezul acțiunii fără să-ți ofere prea multe detalii care să joace rolul de roți ajutătoare și să te ghideze prin acest nou și misterios univers conturat de autoare. Abia după vreo 20-30 de pagini, când ajungi să cunoști personajele cât de cât și să ai idee cu ce se mănâncă lumea în care își fac veacul, începi să simți că nu poți – și nu vrei – să lași cartea jos din mână, iar până să conștientizezi trecerea timpului ai ajuns la sfârșitul primei părți a romanului și ești deja vrăjit de tot ceea ce Victoria Schwab ți-a oferit pe un platou de argint: o lume întunecată și frumos detaliată, cu iz post apocaliptic, dar suficient de diferită față de alte astfel de universuri, mult mai populare; o mână de personaje de care te atașezi aproape involuntar și în decurs de câteva fraze; trei specii de creaturi monstruoase ce își au originile în diferite activități violente; acțiune și momente liniștite, în care personajelor li se permite să respire și să crească; un stil inconfundabil, straniu și melodios; și lista poate continua la nesfârșit.

Poate cel mai interesant aspect al cărții e modul în care aceasta atrage atenția asupra tragediilor, din păcate, tot mai numeroase cu care ne confruntăm zi de zi. Mi s-a părut o idee strălucită din partea autoarei să se folosească de ceva atât de... rău, de inuman, pentru a da naștere la ceva mult mai groaznic: unor monștri înfiorători, care îți vor bântui visele multă vreme. Corsaii, mâncătorii de carne, cu ale lor înfățișări nedefinite, având în vedere că nu sunt altceva decât umbre cu colți și gheare și ochi spintecători; Malchaii, cu a lor șiretenie impresionantă și voințe de neînduplecat, care se hrănesc cu sânge asemeni vampirilor; Sunaii, cei care fură sufletele cu ajutorul muzicii, cei mai rari și aparent indestructibili dintre monștrii ce se perindă pe străzile din Verity. Una peste alta, monștrii lui Schwab sunt unici, impresionanți, memorabili, o gură de aer proaspăt pentru genul urban fantasy și nu numai.

Când încep un roman fantasy, ultimul meu gând se îndreaptă către personaje pentru că, trebuie să recunosc, acestea sunt de cele mai multe ori doar niște pioni pe tabla mai mare de șah ce reprezintă lumea magică, luptele epice și creaturile fascinante pe care autorul vrea să ni le prezinte într-un mod cât mai plin de artificii. Acest cântec neînmblânzit este diferit, totuși, pentru că nu pune accentul pe acțiune – deși aceasta există, atent presărată de-a lungul cărții și ușor de tot îngrămădită în ultimele pagini –, ci pe interacțiunile dintre protagoniști, pe evoluția lor ca indivizi și ca echipă. Da, am spus „echipă” și nu „cuplu” pentru că, slavă tuturor zeilor, deși există câteva indicii cum că între Kate și August se va înfiripa ceva, cel puțin în acest volum nu avem parte de veșnica poveste de dragoste forțată dintre cei doi eroi provenind din medii total diferite, chiar rivale, a la Romeo și Julieta. Mi-a plăcut la nebunie cum autoarea a schimbat rolurile și a făcut-o pe Kate, fata aparent obișnuită, mai predispusă violenței și faptelor șocante, iar pe August, monstrul, mai uman, deși acesta își punea la îndoială în permanență latura ne-monstruoasă. Dinamica dintre cei doi e fabuloasă, firile lor completându-se în cele mai neașteptate, amuzante și fantastice moduri cu putință. Pe lângă ei, avem parte de o distribuție cel puțin interesantă formată din personaje secundare și episodice încântătoare, extrem de bine conturate.

Acest cântec neîmblânzit este unul dintre acele romane întunecate și bizare care te fac dependent de povestea pe care o ascund între pagini. Un început în forță al unei serii în care violența, moartea și coșmarurile se împletesc armonios cu liniștea, viața și valorile care ne fac umani, prima parte din Monștrii din Verity vă va face să pierdeți nopțile și să numărați zilele până la apariția următorului volum. Pur și simplu minunat!

• Plusuri

  Tot, absolut tot!

• Recomandari

  Iubitorilor de fantasy, pasionaților de literatura YA și celor care apreciază o reinterpretare modernă a unei povești clasice.