Titlu: Vorbitor în numele morților
Autor: Orson Scott Card
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Gabriel Stoian
Numar pagini: 486
ISBN: 978-606-579-446-7

Categoria cărților SF este subapreciată de critica literară, fiind inclusă pe lista scrierilor ușoare, de divertisment. Când însă un scriitor de primă mână, precum Orson Scott Card este premiat cu cele mai mari distincții ale literaturii SF, premiile Nebula, Hugo și Locus, ne vedem tentați să acordăm o șansă Cenușăresei noastre.

Vorbitor în numele morților este continuarea romanului Jocul lui Ender, arhicunoscut și foarte apreciat în lumea literaturii SF. Ender sau Andrew Wiggin a devenit adult și, chiar dacă au trecut trei milenii de la exterminarea gândacilor, singura specie de ființe gânditoare descoperită, el este încă tânăr, călătorind printre stele și mărturisind morțile diverselor personaje. Periplul său are însă și un scop bine ascuns și include repararea greșelilor trecutului. De aceea, când pe planeta Lusitania băștinașii numiți purceluși ucid cu sânge rece doi xenologi, iar lucrurile par să alunece pe o pantă greșită, Andrew intervine văzând în asta șansa lui de a se revanșa.

Dincolo însă de povestea incitantă, desigur, descoperim în romanul lui Card o filozofie ce nu se aplică doar în cazul relațiilor ipotetice cu o specie extraterestră, ci și în acela al legăturilor interumane. Într-o lume în care fiecare ființă primește un soi de titulatură, în funcție de gradul de apropiere pe care îl are în raport cu o alta, tentația de a le defini și a le pune etichete este foarte mare. Narațiunea se dezvoltă astfel pe două planuri: pe de o parte, relațiile om-purceluși, pe de alta, comunitatea de pe Lusitania și secretele ei.

Într-o atmosferă claustrată, cu reguli bine stabilite de conduită ce aduc vag cu cele din perioada puritanismului, o femeie, Novinha decide să facă notă discordantă și să se izoleze de comunitate. Dacă pentru restul omenirii purcelușii sunt extratereștri, iată că există și în rândul oamenilor ființe ce se îndepărtează de semenii lor, devenind astfel străini. Semnele alienării nu se citesc doar în conduita ei, ci și în felul în care decide să-și trăiască viața: izolată la propriu, locuind la marginea coloniei, aproape de granița cu teritoriul purcelușilor. Novinha nu este însă pur și simplu rebelă, ci ea trăiește chinul unei vini pe care nu o poate mărturisi fără a face și mai multe victime.

Pe de o altă parte, Andrew, veșnicul rătăcitor este și el un soi de extraterestru. Nimeni nu mai știe cine este sau de unde vine, în afară de sora lui devotată, Valentine și cea mai bună prietenă a sa, Jane. De aceea, în momentul în care Val se decide să-și întemeieze o familie și să renunțe la călătoriile alături de fratele ei, Ender se vede părăsit și, pentru prima dată, începe să mediteze la rostul lui ca ființă umană și să caute stabilitate. Privit cu reticență uneori, alteori de-a dreptul denigrat, Ender este pentru semenii lui ceea ce extratereștrii sunt pentru oameni: mărturia fricii de necunoscut. Străin printre ai lui și singur într-un univers în care cei mai mulți preferă să se păstreze departe de problemele celuilalt, Ender descoperă în el dorința de apropiere și remediere a unor răni vechi. Purcelușii sunt altfel șansa lui la mântuire și oportunitatea de a demonstra omenirii importanța relaționării cu străinii de lângă noi.

Vorbitor în numele morților este un roman bine conturat, în care niciun rand nu este în plus, ci fiecare element contribuie la aglomerarea de tensiune din final și rezolvarea conflictului. Pe acest eșafodaj temeinic construit, povestea permite cititorului să întrevadă dincolo de temele clasice ale literaturii SF fațeta pe care acest gen de scriere o ascunde în fond în spatele anticipației, și anume faptul că este o mărturie despre om și umanitate.

• Plusuri

  Povestea este bine structurată și depășește granițele unei scrieri pur SF, lăsând să se vadă mai mult de atât

• Recomandari

  Împătimiților SF, însă și celor care vor să-și deschidă noi orizonturi de lectură.