Titlu: 163 de vorbe memorabile
Autor: Corneliu Coposu
Rating:
Editura: Vremea
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 72
ISBN: 9789736456527

Am încheiat socotelile cu 2022. Am intrat cu mari speranțe în 2023 și este, deci, momentul oportun să începem planurile livrești, să ne pregătim liste, să alegem cărți numai bune de citit. După toate lecțiile năucitoare ale anului care a trecut, am decis ca acest an să fie îndreptat spre a găsi modele, spre a consolida valori și spre a mă ancora într-o realitate care se autodefinește zi de zi.

Printre primele cărți ale acestui an a fost o scurtă culegere cu citate ale marelui om politic Corneliu Coposu, figură marcantă în istoria modernă a României și victimă a închisorilor comuniste. Intitulată simplu 163 de vorbe memorabile, îngrijită și prefațată de Marius Ghilezan, apărută la Editura Vremea, cartea însumează gânduri de o adâncime și de o pertinență aparte, mai ales în contextul prezentului nostru atât de instabil.

Însumând reflecții asupra ideii de iertare, mândrie, clasă politică, istorie, volumul ni-l relevă pe Corneliu Coposu ca pe unul dintre oamenii cei mai modești ai istoriei, care prin simplitatea lui a reușit să scrie istorie, or această misiune deloc ușoară i-a ”asigurat” condamnarea de către un regim dictatorial de temut. Trecut prin groaza închisorilor comuniste, acesta nu și-a pierdut credința și verticalitatea, ci dimpotrivă a devenit un veritabil simbol al demnității umane

Și pentru a nu vă pierde în introduceri monotone, haideți să aruncăm o privire asupra celor mai interesante idei pe care le-am găsit în acest mic volum. Unele dintre ele le voi însoți cu comentarii proprii, astfel încât să-mi întipăresc în memorie profunzimea cuvintelor rostite.

1 ”M-aș degrada intrând în polemici cu nemernicii și mișeii care și-au făcut din defăimarea mea o profesiune de credință.”

Această concluzie datează din vremurile în care Coposu reapare pe scena politică, după Revoluție, moment în care se pornește tăvălugul unei campanii de defăimare inițiată de către vechii nomenclaturiști îmbrăcați, mai nou, în haina democrației.

2 ”Dictatura comunistă a inventat ceea ce societatea românească nu a cunoscut în trecut, complexul relei-credințe, dedublarea personalității. Această dedublare, care a fost operată încă pe copii, a continuat pe tinerii care învățau la școli și a culminat pe oamenii realizați, care au ocupat funcții publice. Una gândea omul și alta trebuia să vorbească. Într-un fel vorbea acasă, altfel la birou sau în societate. Practicarea îndelungată a acestui complex al relei- credințe a lăsat, desigur, urme.”

Ideea centrală rezidă în impactul masiv al ideologiei comuniste asupra mentalității colective, impact pe care îl resimțim din plin și acum, când tot mai mulți adulți dau dovadă de o mare nostalgie pentru vremuri demult apuse.

Și aici dau exemplul următoarei vorbe:

3 ”Cine uită trecutul, merită să-l repete.”

Cred că o astfel de carte are menirea să ne pună puțină ordine în ideile pe care le aplicăm, în credința de care dăm dovadă sau în necesitatea noastră de a ne regăsi zilnic în societate. Vizionarismul lui Corneliu Coposu ne atrage atenția asupra repetitivității istoriei și a nevoii de a ne identifica vectori morali după care să ne conducem, acea clasică busolă morală despre care vorbesc cei mai mari gânditori ai lumii.